Semnul neobișnuit al depresiei, la care nimeni nu se gândește

Dacă te doare frecvent spatele, deşi nu sunt motive, e posibil ca depresia să fie de vină.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Semnul neobișnuit al depresiei, la care nimeni nu se gândește
Foto: profimediaimages.ro

Chiar dacă, aparent, nu ar trebui să existe vreo legătură între depresie şi durerile de spate, se pare că aceste două probleme sunt strâns legate între ele. Depresia se poate manifesta şi prin simptome fizice, nu doar la nivel psihologic, arată specialiştii de la Clinica Mayo.

Durerea de spate, un indicator al depresiei

Depresia cauzează durere fizică, iar durerea, la rândul ei, poate duce la apariţia depresiei. Cu alte cuvinte, este un cerc vicios în care cele două probleme se întreţin una pe cealaltă.

Multe persoane se plâng de dureri de spate şi de cap, simptome care nu au neapărat legătură cu oboseala sau postura incorectă la birou. De fapt, acestea sunt simptome specifice şi timpurii ale depresiei, susţin cercetătorii.

Alte semne ale depresiei pot fi: lipsa de energie, frica nejustificată (anxietatea), izolarea socială, preocuparea redusă pentru igiena personală, somnul insuficient sau excesiv, nervozitatea exagerată și lipsa de concentrare.

Fără un tratament adecvat, durerile cronice de spate pot aduce și alte probleme cu sine

În lipsa unui tratament adecvat, durerile cronice de spate pot duce şi la alte probleme, precum tulburări de somn, stres, izolare socială sau renunţarea la anumite activităţi pe care înainte le făceai cu plăcere.

Pentru a ţine sub control simptomele depresiei, între care se numără şi durerile de spate chinuitoare, este recomandat să apelezi la ajutorul medicului psihiatru, care îţi poate prescrie antidepresive. Aceste medicamente pot ameliora durerile din corp, ca urmare a relaxării musculare induse de acţiunea substanţelor chimice conţinute la nivelul creierului.

Ai grijă însă la durata tratamentului cu antidepresive! Luate pe termen lung, acestea pot avea şi reacţii adverse.

O altă soluţie poate fi psihoterapia, care nu presupune medicaţie, ci comunicare deschisă cu medicul psihoterapeut. Acesta te poate învăţa tehnici de gestionare a stresului, activităţi relaxante şi alte metode de coping ce pot ameliora simptomele.

Aşadar, dacă te confrunţi frecvent cu dureri de spate, dar şi cu alte simptome specifice depresiei, nu ezita să ceri ajutor de specialitate, deoarece există multe metode prin care poţi scăpa de aceste probleme şi te poţi bucura din nou de viaţă!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”