Șapte bonuri de masă în plus și o zi liberă pentru românii care donează sânge. Lista completă a beneficiilor

  • Publicat:
Șapte bonuri de masă în plus și o zi liberă pentru românii care donează sânge. Lista completă a beneficiilor
Sursa foto: envato

O inițiativă salutară încurajează angajații români să doneze sânge, oferindu-le un pachet de recompense pentru bunătatea lor și contribuția lor la salvarea vieților.

Bonuri de masă și o zi liberă pentru cei aleg sa doneze sange

Angajații români care donează sânge pot beneficia de tichete de masă și o zi liberă, precum și alte facilități. Pentru fiecare donare efectuată, donatorii de sânge pot beneficia de:

  • 7 tichete de masă pentru produse alimentare, eliberate de instituţia de profil;
  • o zi liberă de la locul de muncă, în ziua donării, în cazul donatorilor de sânge salariaţi sau o zi scutire de frecvenţă, în ziua donării, în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor;
  • decontarea cheltuielilor de transport în comun din ziua donării între localitatea de domiciliu/reşedinţă înscrisă în actul de identitate şi localitatea unde îşi are sediul instituţia la care se efectuează donarea de sânge;
  • în cazul în care donarea se face la instituţia de profil din localitatea de domiciliu sau din localitatea în care este angajat, donatorul are dreptul la abonament cu reducere de 50% pentru transportul în comun, pe baza actelor doveditoare, pentru o perioadă de o lună, scrie doneazăsânge.ro.

Examen radiologic pulmonar și biologic extins, printre alte beneficii

Mai mult, donatorii pot efectua gratuit un examen radiologic pulmonar și un examen biologic extins anual, conform recomandării instituției de profil unde sunt înregistrați.

De asemenea, aceștia au dreptul la un examen cardiologic anual și în alte ocazii justificate medical, pentru a depista eventuale afecțiuni care ar putea contraindica donarea de sânge.

Tratamentul substitutiv cu fier este, de asemenea, oferit gratuit la recomandarea medicului de colectă, în cazul în care se constată un deficit de fier sau un sindrom anemic secundar donărilor repetate de sânge.

Astfel, această inițiativă nu numai că recompensează actele de generozitate, dar și încurajează o cultură a donării de sânge în România. A dona sânge poate face o diferență semnificativă.

Pentru mai multe detalii, intră și tu pe doneazăsânge.ro.

Citește și: Ajutor pentru Israel! Unde pot dona sânge românii care vor să ajute victimele din Israel

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân