Plasturele inteligent care poate depista simptomele COVID-19

Acest dispozitiv ar putea identifica manifestări specifice infecţiei cu noul coronavirus, precum tusea seacă sau dificultăţile de respiraţie.
  • Publicat:
Plasturele inteligent care poate depista simptomele COVID-19

O echipă de cercetători de la Universitatea Northwestern şi de la Spitalul Shirley Ryan AbilityLab a dezvoltat un device care ar putea identifica manifestările specifice COVID-19. Acest dispozitiv flexibil şi noninvaziv are forma unui plasture şi se aplică pe gât, mai precis în scobitura jugulară situată la limita dintre gât şi torace. Cu ajutorul unui senzor wireless, plasturele monitorizează starea de sănătate a purtătorului, mai exact modul în care acesta tuşeşte şi respiră.

„Folosim un accelerometru triaxial cu bandă lată pentru a măsura mişcările care au loc la suprafaţa pielii”, spune într-un comunicat de presă John Rogers, directorul Centrului de Elecronică Biointegrată din cadrul Universităţii Northwestern.

Pentru a transfera datele obţinute de device, utilizatorul trebuie să introducă plasturele la sfârşitul fiecărei zile într-un încărcător wireless, care va descărca informaţiile într-un iPad sau în Cloud.

Ulterior, anumiţi algoritmi AI vor „filtra” datele obţinute prin intermediul plasturelui şi, într-un final, un medic va analiza aceste informaţii, pe baza cărora pot fi identificate simptome specifice infecţiei cu noul coronavirus, precum tusea seacă ori dificultăţile de respiraţie.

Deşi device-ul este în prezent testat pe 25 de subiecţi, echipa recunoaşte că acesta are şi anumite puncte slabe, cum ar fi, de exemplu, absenţa unui senzor de identificare a volumului de oxigen.

Rogers spune însă că acest minus va fi rezolvat în viitorul apropiat şi speră ca device-ul să primească aprobare pentru utilizare, deoarece poate fi un instrument util în identificarea simptomelor COVID-19.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân