Obezitatea, tratată cu o injecție. Un medicament dezvoltat inițial pentru tratamentul diabetului reduce cu 25% greutatea corporală

Spunem adio chirurgiei bariatrice? Obezitatea va putea fi tratată în viitorul apropiat cu o simplă injecție.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Obezitatea, tratată cu o injecție. Un medicament dezvoltat inițial pentru tratamentul diabetului reduce cu 25% greutatea corporală
Sursa foto: Shutterstock

Obezitatea este în prezent o pandemie tăcută, cu repercusiuni grave asupra întregii sănătăți în viitor. Inima, ficatul, rinichii, plămânii, oasele, toate au de suferit din cauza excesului ponderal. Și mai îngrijorător este faptul că obezitatea atinge cote alarmante în rândul copiilor. După 2 ani de pandemie marcați de ore online și lipsă de mișcare, numărul copiilor care se confruntă cu exces ponderal a crescut alarmant, atrage atenția medicul pediatru Mihai Craiu.

Vestea bună este că un medicament dezvoltat inițial pentru tratamentul diabetului zaharat ar putea ajuta în viitorul apropiat la scăderea semnificativă în greutate a pacienților supraponderali și obezi.

Având la bază substanța activă numită tirzepatidă, medicamentul (Mounjaro) administrat sub formă de injecție a produs „reduceri substanțiale și susținute ale greutății corporale” în cadrul studiului clinic de fază 3, care a inclus 2.539 de participanți, ale cărui rezultate preliminare au fost publicate în The New England Journal of Medicine.

Tirzepatida se administrează subcutanat, sub formă de injecție. Acest medicament este o combinație sintetică de două incretine (GLP-1 peptidă asemănătoare glucagonului-1 și GIP polipeptidă insulinotropă dependentă de glucoză), hormoni care au rolul de a reduce nivelul zahărului din sânge după masă și de a regla procesele metabolice legate de digestie, inclusiv apetitul.

Potrivit rezultatelor obținute în cadrul studiului SURMOUNT-1, 36% dintre participanții supraponderali sau obezi (cu o comorbiditate legată de greutate, dar fără diabet de tip 2) care au primit 15 mg de medicament, timp de 72 de săptămâni (18 luni), au atins o scădere în greutate de 25% sau mai mult (peste 24 de kilograme).

Aceeași scădere în greutate este obținută în 1-2 ani cu ajutorul chirurgiei bariatrice, se arată în raportul preliminar prezentat recent în cadrul simpozionului Asociației Americane de Diabet.

Spre comparație, grupul placebo a pierdut doar 2,4% din greutatea corporală, respectiv aproximativ 2 kilograme.

Printre reacțiile adverse ale medicamentului se numără greața, diareea, vărsăturile și constipația.

Tirzepatida este primul medicament experimental care oferă o scădere în greutate, în medie, de peste 20% într-un studiu de fază 3, a declarat dr. Jeff Emmick, vicepreședintele pentru dezvoltare de produse al companiei producătoare.

Rezultatele finale ale studiului SURMOUNT sunt așteptate în 2023. Dacă acest medicament va primi aprobarea FDA, rămâne de văzut și care va fi prețul de vânzare al acestuia.

Un medicament similar al altei companii, semaglutida, aprobat în iunie 2021 de FDA pentru utilizare în managementul greutății la adulții cu obezitate sau supraponderali care au cel puțin o afecțiune legată de greutate (cum ar fi hipertensiunea arterială, diabetul zaharat de tip 2 sau hipercolesterolemia), se vinde cu 1.250 de lei.

În aceste condiții, dacă strategia de stabilire a prețului va fi una similară, e puțin probabil ca astfel de medicamente să devină accesibile pentru publicul larg, mai ales dacă nu sunt compensate.

Surse: medscape.com, diabetes.org, fda.gov, nejm.org

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân