FĂRĂ DURERE. Injecțiile zilnice pentru osteoporoză ar putea fi înlocuite cu o pilulă robotică

  • Publicat:
FĂRĂ DURERE. Injecțiile zilnice pentru osteoporoză ar putea fi înlocuite cu o pilulă robotică
Foto: Shutterstock

Injecțiile zilnice pentru osteoporoză, extrem de dureroase pentru pacienți, ar putea fi înlocuite în viitor cu o pastilă care administrează medicamentul necesar fără niciun fel de disconfort.

Cercetătorii de la compania de biotehnologie Rani Therapeutics din California au dezvoltat o pastilă robotică numită RT-102 care „livrează” teriparatida (substanța activă destinată tratamentului adulților cu osteoporoză) în organismul pacientului, fără durere.

Pilula robotică, alternativa nedureroasă la injecțiile zilnice pentru osteoporoză

Pastila se administrează pe cale orală și, odată ajunsă în intestin, locul său țintă, un balon minuscul echipat cu microac iese din pastilă și eliberează medicamentul în doza stabilită de medic. Ulterior, pereții vascularizați ai intestinului absorb medicamentul.

Potrivit cercetătorilor, acesta reprezintă un pas semnificativ înainte spre eliminarea durerii cauzate de injecțiile zilnice pentru osteoporoză, pe care milioane de pacienți sunt nevoiți să le suporte pentru a-și ține sub control afecțiunea.

Osteoporoza este o boală care slăbește densitatea și rezistența oaselor și le face atât de fragile încât se pot rupe chiar și la o presiune foarte scăzută. De exemplu, un pacient cu osteoporoză poate avea fracturi chiar și din cauza tusei sau a îndoirii părților corpului.

Tratamentul implică o doză zilnică de injecție de teriparatidă timp de aproape doi ani, ceea ce o face o experiență foarte chinuitoare pentru pacienții care suferă deja de multă durere din cauza structurii osoase slăbite.

Chiar dacă pastila acționează precum o injecție în interiorul corpului, pacientul nu simte niciun fel de durere în timpul procesului de administrare a medicamentului, deoarece „intestinele nu au răspuns la durere la ace”.

La final, după ce medicamentul este absorbit, balonul și alte părți ale pastilei de unică folosință ies din corp, iar acul se dizolvă.

„Practic, pilula este un autoinjector proiectat să administreze medicamentul în siguranță și eficient, într-o manieră nedureroasă. Această tehnologie inovatoare de transformare a injecțiilor în pastile orale reprezintă un pas semnificativ în eliminarea poverii pentru pacienții cu osteoporoză”, a declarat Arvinder Dhalla, unul dintre cercetătorii diviziei de dezvoltare clinică din cadrul companiei Rani Therapeutics.

Reprezentanții companiei au declarat, într-un comunicat de presă, că pilula a fost bine tolerată de subiecți și nu au existat reacții adverse semnificative. De asemenea, spun aceștia, noua pilulă orală poate „livra” în organism și alte tipuri de substanțe, cum ar fi peptide, proteine, anticorpi și nucleotide.

Studiul a fost prezentat în cadrul ENDO 2023, întâlnirea anuală a Societății Americane de Endocrinologie, care a avut loc în luna iunie a acestui an.

Surse: europeanpharmaceuticalreview.com, eurekalert.orgranitherapeutics.com, interestingengineering.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân