De ce se îmbolnăvește toată lumea de COVID-19 acum, chiar și cei recent vindecați

  • Publicat:
De ce se îmbolnăvește toată lumea de COVID-19 acum, chiar și cei recent vindecați
Cea mai contagioasă variantă COVID-19/ Foto; Shutterstock

Atunci când credeam că virusul perfid nu ne mai poate uimi, coronavirusul ne demonstrează contrariul. Cea mai nouă variantă a Omicron, BA.5, se răspândește rapid în toată lumea și are puterea de a reinfecta persoane care s-au vindecat de COVID-19, în martie sau aprilie.

Varianta BA.5, devenită dominantă, în mai multe țări din lume, duce la o creștere rapidă a cazurilor de COVID-19, dar și a reinfectărilor.

Datele transmise de CDC arată că 65% din cazurile de COVID-19 din SUA sunt provocate de varianta BA.5. De asemenea, autoritățile din New York au descoperit ceva neobișnuit pentru celelalte variante de coronavirus: posibilitatea reinfectării rapide.

Cercetările publicate în jurnalul Cell sugerează că „infectările repetate de Omicron sunt foarte probabile”, odată cu apariția variantei BA.5 și a rezistenței sale în fața anticorpilor obținuți din vaccinare, dar și a celor naturali. De asemenea, variante BA.4 și BA.5 sunt cele mai contagioase variante de până acum, potrivit The Guardian.

Varianta Omicron BA.5 a suferit multe mutații

Oamenii de știință au observat că varianta BA.5 are capacitatea de a evita imunitatea anterioară. Acest lucru se întâmplă din cauza numărului mare de mutații pe care l-a suferit această variantă.

Anthony Fauci, consilierul medical al președintelui Joe Biden, a spus în timpul unei conferințe de presă că BA.5 are o putere mai mare de creștere față de alt subvariante ale Omicron: „Se sustrage substanțial anticorpilor neutralizanți induși prin vaccinare și a celor obținuți după infecție”, potrivit Health.

Potrivit expertului în boli infecțioase Amesh A. Adalja, cercetător la Centrul Johns Hopkins pentru Securitatea Sănătății: „BA.5 are un grup de mutații imun-evazive”. Aceste mutații fac subvarianta să nu fie recunoscută de sistemul imunitar, oferindu-i capacitatea de a se sustrage de apărarea sistemului imunitar.

Cu toate acestea, sistemul imunitar „va interveni” pentru a ne proteja de o formă severă și va duce la vindecare, într-un final.

Cum ne afectează reinfectările cu coronavirus

Momentan nu este clar cum ne afectează reinfectările multiple cu coronavirus, însă testele preliminare sugerează că ar fi indicat să le evităm.

Acestea ar putea duce la riscuri pentru sănătate, precum probleme respiratorii, tulburări gastrointestinale, tulburări psihice, diabet și boli neurologice. Cu toate acestea, oamenii de știință spun că aceste studii pot fi puse la îndoială, întrucât nu este clar ce probleme nedetectate de sănătate aveau participanții la studiu.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cristina Tudor - Redactor
Și-a început activitatea în jurnalismul online în redacția Digi24, în 2014, unde a petrecut câțiva ani buni. Acolo a redactat articole în toate domeniile, însă cu timpul a început să se contureze o predilecție către subiectele legate de sănătate, realizând inclusiv o campanie ce ...
citește mai mult
Recomandare video
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being
Recomandări:
Carmen Tănase povestește cum se simte, la propriu, ÎNVIEREA | Altceva cu Adrian Artene
Carmen Tănase povestește cum se simte, la propriu, ÎNVIEREA | Altceva cu Adrian Artene
ADHD-ul poate fi observat  în păr, arată un STUDIU
ADHD-ul poate fi observat în păr, arată un STUDIU