Cum ar putea să te îngrașe apa minerală acidulată

  • Publicat:
Cum ar putea să te îngrașe apa minerală acidulată
Foto: Shutterstock

Apa minerală acidulată – mai precis dioxidul de carbon – ar putea crește pofta de mâncare și, astfel, poate contribui la creșterea în greutate, arată un studiu publicat în Obesity Research and Clinical Practice.

Apa minerală și nivelul grelinei, hormonul foamei

Potrivit cercetării realizate de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Birzeit, dioxidul de carbon ar creşte pofta de mâncare. Savanţii au testat teoria pe 16 cobai, care aveau la începutul studiului aceeaşi greutate, împărţiţi în patru grupuri: primul grup a primit apă minerală carbogazoasă, al doilea – o băutură plată îndulcită, al treilea – o băutură acidulată îndulcită, iar al patrulea – o băutură acidulată dietetică, cu îndulcitori.

Toate animalele au avut accces nelimitat la hrană, iar după 3 luni, cercetătorii au constatat că cele care consumaseră băuturi acidulate cântăreau mai mult decât cele care consumaseră băuturi fără acid.

Astfel, experții au calculat că şoarecii hidrataţi cu băuturi acidulate consumă cu 20% mai multe alimente decât ceilalţi.

La un an de la experiment, şoarecii cărora li se dăduseră băuturi acidulate prezentau depozite semnificative de grăsime în jurul organelor vitale, iar testele de sânge au relevat niveluri foarte mari ale hormonului grelină, numit şi hormonul foamei.

Apoi, experţii au efectuat acelaşi experiment pe 20 de persoane adulte, sănătoase şi normoponderale. La final, au constatat că nivelul grelinei în cazul celor care consumaseră apă acidulată era de 6 ori mai crescut decât în cazul celor care băuseră apă plată.

Totuși, eșantionul studiat este prea mic pentru a trage o concluzie privind relația de cauzalitate, motiv pentru care sunt necesare cercetări suplimentare în acest sens.

Sursa: 

Dureen Samandar Eweis, Fida Abed, Johnny Stiban. „Carbon dioxide in carbonated beverages induces ghrelin release and increased food consumption in male rats: Implications on the onset of obesity”. Obesity Research & Clinical Practice, Volume 11, Issue 5, 2017, Pages 534-543, https://doi.org/10.1016/j.orcp.2017.02.001

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Chips-uri din Salam Săsesc și Corndog cu Crenvurști din Piept de Pui