Care sunt pașii de urmat ca să faci un milion de euro în 5 ani. Iancu Guda, la Altceva cu Adrian Artene

Iancu Guda, unul dintre cei mai apreciați experți din domeniul financiar, un adevărat guru atunci când vine vorba despre investiții, este invitatul celui mai nou episod de podcast  „Altceva cu Adrian Artene" , realizat de jurnalistul Adrian Artene.
  • Publicat:
Care sunt pașii de urmat ca să faci un milion de euro în 5 ani. Iancu Guda, la Altceva cu Adrian Artene
Care sunt pașii de urmat ca să faci un milion de euro în 5 ani. Iancu Guda, la Altceva cu Adrian Artene

Iancu Guda, unul dintre cei mai apreciați experți din domeniul financiar, un adevărat guru atunci când vine vorba despre investiții, este invitatul celui mai nou episod de podcast  „Altceva cu Adrian Artene” , realizat de jurnalistul Adrian Artene. Educație financiară reală și perfect aplicabilă în viața de zi cu zi, circuitul banilor, dar și modul cel mai eficient de a face investiții… acestea au fost o parte dintre subiectele „atacate” de cei doi în mai bine de 60 de minute de discuție tete-a-tete.

În plus, Iancu Guda a dezvăluit care sunt pașii de urmat pentru a ajunge să ai un milion de euro în cont în doar cinci ani de zile.

„Știi diferența între ceea ce îți dorești și ceea ce ai și ce te face fericit. Adică când știi ce vrei de la viață și trăiește în armonie cu asta, ești fericit. Și e simplu. E greu să ajungi la simplitate, pentru că e foarte de greu să știi ce îți dorești de la viață. Și sunt cupluri care după 20 de ani își dau seama. Din păcate, unele ajung la despărțire, chiar mai devreme. De ce? Pentru că își dau seama – eu îmi doresc altceva și celălalt partener vrea altceva și atunci asta e”, explică expertul financiar.

Cele mai importante momente:

00:00 – REGULA DE AUR, în gestionarea banilor! IANCU GUDA: „Poți economisi UȘOR un sfert de milion de euro” 
04:33 – Intro 
05:04 – Strategii pentru a investi banii: „Trebuie să-ți iasă!” 
06:50 – Cum să gestionezi „pușculița” 
16:06 – Înmulțește-ți banii fără bătăi de cap 
19:02 – Obiectiv clar, planificare simplă 
21:55 – Reguli de la ce să nu te abați! 
24:19 – Confortul trebuie plătit din randament 
29:49 – „Nu punem banii într-o singură găleată” 
36:05 – Pașii pentru o pensie de 4 ori mai mare 
39:14 – Punem „Banii în mișcare” într-un minut 
48:07 – Cât ne costă, de fapt, țigările în 30 de ani 
56:26 – Cele mai frecvente greșeli 
01:01:13 – Formula ideală: cât să cheltuim și cât să punem deoparte 
01:02:12 – „Fericirea este simplă! Sunt atâția bogați trisți!” 
01:09:57 – Cum să faci 1 milion € în 5 ani 
01:11:05 – Gestionarea neprevăzutului 
01:22:00 – Etapele educației financiare pentru copii
 
Cum se descrie Iancu Guda?

„Misiunea mea este să ajut oamenii și antreprenorii să pună banii în mișcare cu inteligență, pentru investiții și alegeri financiare care fac bine pe termen lung. Modul cum producem banii, alegerile privind cheltuielile, dimensiunea și gestiunea economiilor care rezultă sunt decisive pentru prosperitatea afacerilor sau a gospodăriilor”, spune Iancu Guda.

Mai departe, el se descrie astfel:

„În decembrie 2005, exact când am împlinit vârsta de 20 ani, m-am alăturat echipei Coface România, una dintre cele mai importante companii la nivel global în managementul riscului de credit. Mi-am construit cariera profesională de jos, începând ca simplu ucenic (internship), și continuând cu foarte multe schimbări: ofițer de credit, analist financiar, manager dezvoltare produse, director informații de afaceri.

După 10 ani, începând cu 2015, am preluat responsabilitatea pentru dezvoltarea liniilor de servicii ca și Director General al Coface Credit Management Services.

Până în prezent, am acumulat o experiență de aproape 20 de ani privind managementul riscului de credit în cadrul corporațiilor private și multinaționale specializate în domeniul financiar.

Începând cu anul 2012, am fost lector asociat la IBR, unde am predate cursuri de analiză financiară avansată și finanțe corporative în cadrul programului CEFA. Activitatea de lector universitar este extinsă prin cursurile de risk management cu predare în limba engleză, pe care le-am susținut la IMBA din cadrul FABIZ, ASE.

Începând cu luna septembrie 2020, sunt producătorul și prezentatorul emisiunii de educație financiară (finanțe personale și ale afacerii) «Banii în mișcare», difuzat zilnic pe DIGI24, proiect care a devenit cel mai lung maraton de educație financiară din istoria televiziunii românești”.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân