O umflătură mică în zona inghinală, care apare când tușești sau ridici ceva greu și dispare când te întinzi, poate fi primul semn al unei hernii. Mulți oameni o ignoră luni sau chiar ani, mai ales dacă nu doare. Cercetările recente arată însă că, în spatele acestei probleme, se poate afla o vulnerabilitate a țesutului conjunctiv, legată de felul în care organismul produce și remodelează colagenul.
Hernia inghinală apare atunci când grăsimea abdominală sau o porțiune de intestin pătrunde printr-o zonă slăbită a peretelui abdominal, la nivelul canalului inghinal. Este una dintre cele mai frecvente afecțiuni chirurgicale: peste 20 de milioane de operații pentru hernii inghinale și femurale sunt efectuate anual la nivel mondial, potrivit ghidurilor internaționale HerniaSurge.
Dar de ce unii oameni dezvoltă hernie, iar alții nu, chiar dacă ridică greutăți sau depun efort fizic asemănător?
Colagenul este una dintre principalele proteine care asigură rezistența țesuturilor. În peretele abdominal, fibrele de colagen formează o rețea de susținere care trebuie să reziste permanent presiunii exercitate din interiorul abdomenului.
O analiză științifică publicată în 2025 arată că, în special în cazul herniilor inghinale directe, pot exista modificări ale raportului dintre colagenul de tip I, care oferă rezistență mecanică, și colagenul de tip III, implicat în elasticitatea și remodelarea țesuturilor. Cercetătorii au identificat și modificări ale unor enzime numite metaloproteinaze, care participă la degradarea și refacerea colagenului. Atunci când echilibrul acestor procese este perturbat, țesutul conjunctiv poate deveni mai vulnerabil.
„În cazul multor pacienți, hernia inghinală apare pe fondul unei slăbiciuni structurale a peretelui abdominal. Calitatea fibrelor de colagen, predispoziția genetică și presiunea intraabdominală crescută pot contribui împreună la apariția defectului”, explică Dr. Marina Dumitraș, medic primar Chirurgie Generală, doctor în științe medicale, cu competențe în chirurgie laparoscopică avansată și ultrasonografie generală.
Există însă o precizare importantă: modificările colagenului au fost observate în studii histologice și moleculare, dar nu reprezintă o cauză unică, demonstrată pentru toate herniile. Unele persoane au și particularități anatomice congenitale care favorizează apariția acestora.
Varicele, hemoroizii și herniile pot avea în comun anumite mecanisme legate de țesutul conjunctiv și de presiunea exercitată asupra structurilor anatomice.
Totuși, prezența varicelor sau a hemoroizilor nu demonstrează automat existența unei boli de colagen și nici nu înseamnă că persoana respectivă va dezvolta o hernie inghinală.
Istoricul familial, vârsta, sexul masculin, anumite afecțiuni ale țesutului conjunctiv și creșterea repetată a presiunii intraabdominale sunt factori care trebuie evaluați împreună.
Predispoziția genetică nu poate fi modificată, însă o parte dintre factorii care suprasolicită peretele abdominal pot fi controlați.
Constipația cronică obligă la efort repetat în timpul defecației. Hidratarea adecvată, aportul de fibre și tratarea cauzei constipației pot reduce acest efort.
Tusea persistentă, întâlnită inclusiv la fumători și la persoanele cu boli respiratorii cronice, produce creșteri repetate ale presiunii abdominale. Renunțarea la fumat și tratarea afecțiunilor respiratorii sunt măsuri importante pentru sănătatea generală și pot reduce acest factor de solicitare.
Menținerea unei greutăți sănătoase, alimentația cu suficiente proteine și activitatea fizică adaptată condiției personale contribuie la sănătatea musculaturii și a țesuturilor. Ridicarea greutăților trebuie făcută progresiv, cu tehnică adecvată și fără depășirea capacității individuale.
Dar suplimentele cu colagen pot preveni hernia? În prezent, nu există studii clinice convingătoare care să demonstreze că administrarea colagenului hidrolizat repară fascia abdominală sau previne apariția herniei inghinale.
Cel mai caracteristic semn este apariția unei umflături în regiunea inghinală, uneori extinsă spre scrot, la bărbați.
Inițial, aceasta poate fi vizibilă numai când pacientul stă în picioare, tușește, depune efort sau ridică greutăți. În poziție culcată, proeminența poate dispărea.
Pot apărea și senzația de presiune, greutate, arsură sau durere locală, mai ales după efort.
„O hernie poate fi reductibilă, adică proeminența revine în abdomen spontan sau la o manevră blândă. Pe măsură ce evoluează, sacul herniar poate crește și poate deveni dificil sau imposibil de redus. De aceea, recomand evaluarea chirurgicală încă de la primele simptome”, explică Dr. Marina Dumitraș.
Diagnosticul se stabilește adesea prin examinare clinică. Ecografia este utilă atunci când diagnosticul nu este clar, iar tomografia computerizată poate fi indicată în cazuri selectate, mai ales în situații complexe sau cu suspiciune de complicații.
O hernie deja formată nu se închide prin exerciții, masaje, medicamente sau suplimente. Singurul tratament care repară defectul anatomic este intervenția chirurgicală.
Asta nu înseamnă că fiecare pacient trebuie operat imediat.
O meta-analiză publicată în 2024, care a reunit date din studii randomizate cu 592 de bărbați având hernii inghinale fără simptome sau cu simptome minime, a arătat că 70,6% dintre cei monitorizați au ajuns la operație în decurs de zece ani. Principalul motiv a fost agravarea durerii.
Un alt studiu randomizat, cu urmărire de până la 12 ani, a raportat încarcerarea herniei la 3,9% dintre bărbații aflați inițial sub supraveghere. Prin urmare, monitorizarea atentă poate fi o opțiune pentru unii bărbați cu hernii mici și puțin simptomatice, după consult chirurgical. La femei, evaluarea și tratamentul chirurgical sunt recomandate mai prompt, deoarece există un risc mai mare ca umflătura să reprezinte o hernie femurală, predispusă la complicații.
În perioada de monitorizare, pacientul poate adapta activitățile care provoacă durere și poate trata constipația sau tusea. Un brâu herniar poate oferi uneori confort temporar, la recomandarea medicului, dar nu vindecă defectul abdominal.
Există o diferență importantă între hernia reductibilă, hernia încarcerată și cea strangulată.
Încarcerarea înseamnă că țesutul herniat rămâne blocat și nu mai poate fi readus în abdomen. Strangularea apare atunci când circulația sângelui către țesutul prins este compromisă, putând provoca necroză intestinală.
Mergi imediat la camera de gardă dacă apar unul sau mai multe dintre aceste simptome: durere bruscă, intensă sau în creștere, la nivelul umflăturii; hernie devenită tare, foarte sensibilă sau imposibil de redus; greață, vărsături, balonare importantă; imposibilitatea eliminării gazelor sau scaunului; roșeață ori modificarea culorii pielii de deasupra herniei, mai ales în asociere cu durere.
Foarte important: nu încerca să împingi forțat o hernie dureroasă înapoi în abdomen!
„Cea mai periculoasă situație este strangularea, când vascularizația unui segment de intestin poate fi compromisă. Pacientul poate ajunge să necesite inclusiv rezecție intestinală. O intervenție programată, înaintea apariției complicațiilor, este de regulă mult mai ușor de gestionat decât o urgență chirurgicală”, avertizează Dr. Marina Dumitraș.
Pentru herniile inghinale există două mari categorii de intervenții: chirurgia deschisă și chirurgia minim invazivă.
Tehnicile laparoscopice TEP și TAPP permit repararea defectului prin incizii mici, folosind o plasă chirurgicală care consolidează zona slăbită a peretelui abdominal. În cazurile potrivite, acestea pot oferi recuperare mai rapidă și risc mai mic de durere cronică postoperatorie.
Operația deschisă rămâne o opțiune eficientă și poate fi preferată în funcție de dimensiunea și complexitatea herniei, intervențiile anterioare, bolile asociate sau contraindicațiile anestezice.
Dr. Marina Dumitraș: „Alegerea tehnicii se face individual. Evaluăm dimensiunea defectului, conținutul sacului herniar, eventualele complicații și starea generală a pacientului. În chirurgia modernă, ne interesează atât repararea solidă a peretelui abdominal, cât și recuperarea și reducerea riscului de recidivă”.
Recuperarea depinde de tehnica utilizată și de evoluția individuală. Mobilizarea ușoară este încurajată de obicei precoce, iar reluarea efortului se stabilește împreună cu chirurgul. Restricțiile de șase-opt săptămâni nu sunt necesare automat după orice operație necomplicată.
De reținut: o umflătură inghinală care apare și dispare merită evaluată, chiar dacă nu doare. Diagnosticul precoce oferă posibilitatea unei decizii informate privind monitorizarea sau operația și reduce riscul ca pacientul să ajungă la chirurg abia după apariția complicațiilor.
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.csid.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2FDr.MarinaDumitras-edit-900x1200.jpg)