Care este cea mai murdară porţiune din frigider

În opinia cercetătorilor britanici, frigiderul ar putea fi unul dintre cele mai murdare obiecte din bucătărie.
  • Publicat:
Care este cea mai murdară porţiune din frigider

În opinia cercetătorilor britanici, frigiderul ar putea fi unul dintre cele mai murdare obiecte din bucătărie, fiind vorba în primul rând despre sertarul pentru depozitarea fructelor şi legumelor.

Potrivit Vestnik Zdorovia, sertarul pentru depozitarea fructelor şi legumelor ar putea conţine în jur de 8.000 de bacterii pe fiecare centimetru pătrat, ceea ce depăşeşte de 750 de ori nivelul maxim considerat sigur de securitatea sanitară.

Normele sanitare standard recomandă ca suprafeţele de preparare şi depozitare a alimentelor să conţină maximum zece unităţi de bacterii pe centimetru pătrat.

Potrivit specialiştilor, în sertarul pentru depozitarea fructelor şi legumelor din frigider pot fi descoperite bacterii mortale, cum ar fi salmonella, E.coli şi listeria, în special dacă în sertar s-au aflat o lungă perioadă produse alterate sau mucegăite.

Rezultatele respective au fost obţinute în urma unei analize a probelor prelevate din sertarele a 30 de frigidere.

Experţii recomandă să facem în mod frecvent curăţenie în frigider, cel puţin o dată pe lună, atrăgând o atenţie deosebită sertarului pentru depozitarea fructelor şi legumelor. Acesta trebuie spălat  folosind cantităţi importante de apă fierbinte şi mult detergent.

Sursa: Rador

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”
Recomandări: