Menopauza nu este o boală, este un fenomen fiziologic întâlnit la toate femeile. Din punct de vedere etimologic, termenul „menopauză” îşi are originea în limba greacă (menos=hemoragie, pausa=sfârşit) defininând finalul menstruaţiei.
Din punct de vedere fiziologic, menopauza se caracterizează printr-o deficienţă permanentă şi ireversibilă de hormoni estrogeni. Organizaţia Mondială a Sănătăţii stabileşte diagnosticul de menopauză după minim 12 luni de amenoree (lipsa menstruaţiilor).
Menopauza defineşte o întreagă etapă biologică din viaţa femeii, marcată de declinul funcţiilor genitale (epuizarea rezervei ovariene) şi pe parcursul căreia se trece de la etapa de reproducere la cea de senescenţă.
Doamna doctor Elvira Brătilă, medic primar ginecologie-obstetrică, ne ajută să înţelegem mai bine schimbările prin care trece corpul nostru.
Menopauza se instalează între 40 şi 55 de ani. În România, vârsta medie de apariţie a menopauzei este de 49 de ani. Când apare înainte de 40 de ani menopauza poate fi considerată precoce, iar după 55 de ani, tardivă.
După modalitatea de instalare, menopauza poate fi naturală sau artificială (dupa o intervenţie chirurgicală).
Menopauza nu este un eveniment fiziologic acut şi include câteva perioade distincte:
Diagnosticul de menopauză se pune retrospectiv, după un an de lipsă a menstruaţiilor.
Datorită absenţei definitive a hormonilor estrogeni, femeia poate prezenta o serie de tulburări somatice şi psihice care pot genera anumite tulburări comportamentale.
Tabloul clinic al femeii aflată la menopauză cuprinde anumite manifestări caracteristice:
Printre efectele pozitive ale deficitului de estrogeni la menopauză, putem enumera involuţia şi dispariţia afecţiunilor benigne ale sânilor şi uterului, cauzate de hiperestrogenism. Dintre acestea, fibromul uterin, endometrioza, fibroadenoamele mamare dispar în timpul menopauzei.
Tratamentul menopauzei îşi propune mai multe obiective care conduc la corectarea tulburărilor datorate carenţei estrogenice: fenomenele neurovegetative, atrofia vulvovaginală, osteoporoza, îmbatrânirea cutanată, riscurile cardio-vasculare şi creşterea ponderală.
Principalul tratament al tulburărilor menopauzei este reprezentat de terapia de substituţie hormonală. În Europa doar un procent de 10% din femeile aflate la menopauză primesc un tratament hormonal de substituţie, faţă de 15-25% în SUA.
Hormonoterapia constă în administrarea succesivă de estrogeni şi un progesteron în vederea obţinerii unui echilibru hormonal.
Estrogenii se pot administra pe cale orală (comprimate) sau percutanată (plasturi sau gel). Progesteronul se poate administra pe cale orală sub formă de comprimate sau pe cale vaginală. Estrogenii sunt eficienţi în controlarea bufeurilor şi a crizelor de transpiraţie. Estrogenii au un efect benefic asupra mucoasei vaginale; ameliorează vascularizaţia şi permit mucoasei vaginale sa îsi păstreze grosimea şi structura. Estrogenii ameliorează lubrefierea vaginului, deficitară în menopauză şi care produce dureri în timpul contactului sexual. Estrogenii conservă colagenul tegumentelor, păstrând astfel troficitatea pielii.
Hormonoterapia limitează pierderile de calciu şi distrucţia matricei osoase. Tratamentul trebuie început cât mai devreme, imediat după oprirea menstruaţiilor, deorece procesul de distrucţie osoasă debutează rapid, mai ales în cazul femeilor slabe, fumătoare sau care nu fac exerciţii fizice. Ca şi adjuvante ale terapiei se poate administra calciu, vitamina D şi fluor.
Un stil de viaţă sănătos, cu exerciţii fizice regulate şi o dietă bogată în calciu şi proteine contribuie de asemenea la prevenirea osteoporozei.
Hormonoterapia (şi mai ales estrogenii naturali), prin diminuarea nivelului de colesterol, protejează cordul şi vasele sanguine şi scad în mare măsură riscul de boli cardiovasculare.
Tratamentul hormonal al femeilor aflate la menopauză a generat numeroase controverse cu privire la eventualele riscuri pentru dezvoltarea unor anumite cancere (de sân, de endometru). Administrarea terapiei de substituţie este întotdeauna precedată de un bilanţ general al stării de sănătate şi al istoricului pacientei.
Anumite boli sau antecedente constituie contraindicaţii pentru administrarea terapiei hormonale: cancere de sân (sau antecedente familiale), cancere de endometru, fibroame uterine voluminoase, hemoragii genitale de origine necunoscută, afecţiuni hepatice, endometrioza, hipertensiunea arterială, antecedente de accidente vasculare cerebrale. Medicului curant îi revine sarcina de a evalua riscurile înainte de a recomanda un tratament.
Prin adoptarea unei scheme de tratament multidisciplinar a femeii aflate la menopauză, putem obţine rezultate stabile, menţinând un nivel optim de calitate a vieţii.
Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.