6 motive pentru care cuplurile aleg concubinajul în locul căsătoriei

Concubinaj sau căsătorie? Psihologul explică motivele ce pot sta la baza acestei alegeri în privinţa relaţiei de cuplu.
6 motive pentru care cuplurile aleg concubinajul în locul căsătoriei
Foto: Shutterstock

În ziua de azi, foarte multe persoane tind să aleagă concubinajul în locul căsătoriei, însă fiecare persoană poate face această alegere din motive diferite.

Concubinajul reprezintă convieţuirea, liber consimţită, dintre un bărbat şi o femeie, fără ca aceştia să aibă drepturi şi obligaţii reciproce. În ultimii ani concubinajul este forma modernă de convieţuire preferată faţă de forma clasică a căsătoriei. Care sunt motivele ce stau la baza acestei alegeri ne explică psihologul Constantin Cornea.

Argumentele cuplurilor care aleg concubinajul în locul căsătoriei

Există 6 motive pentru care multe cupluri aleg să stea împreună în concubinaj. Psihologul detaliază care sunt acestea:

Lipsa dorinţei de implicare pe termen lung – unii spun că, uitându-se la cuplurile din jur, au remarcat după o perioadă că flacăra iubirii se stinge indiferent ce ar face. În acest context, preferă să rămână în relaţie, atât timp cât sentimentele sunt cele care îi ţin împreună.

Viziuni de viitor diferite – sunt persoane conştiente de faptul că dragostea nu le va fi de ajuns pentru a rămâne împreună, în condiţiile în care fiecare vede viitorul altfel. Unul îşi poate dori copii, altul nu, unul îşi poate dori să cumpere o casă, celălalt preferând să stea în chirie.

Open relationship şi dorinţa de a vedea lumea prin prisma faptului că rămân într-o relaţie, dar mai pot face parte şi din altele. Acestea pot fi alegerile persoanelor care se consideră deschise la minte, ce nu doresc să aparţină doar unei persoane şi nici nu doresc să aibă pe cineva doar pentru ele.

Teama ca nu cumva actul să strice relaţia. Aceştia au văzut cum oamenii se schimbă foarte mult după căsătorie şi, în acest context, nu se căsătoresc, tocmai pentru a se feri de schimbările respective.

Nu actul ne ţine împreună – dorinţa de a avea o relaţie originală, lipsită de bariere sau de principii impuse de societate.

Nu o iubesc, însă nici nu pot sta fără ea. Sunt persoane care se îndrăgostesc de cineva, însă sunt conştiente de faptul că nu este persoana lângă care să îşi petreacă restul vieţii. În acest context, preferă o relaţie vremelnică, până vor găsi persoanapotrivită.

Cum văd bărbaţii şi femeile concubinajul?

În general, concubinajul poate constitui o alegere pentru femeile de carieră. Acele femei care doresc să îşi construiască un viitor strălucit şi consideră că o căsătorie şi, eventual, un copil le-ar împiedica să obţină ceea ce îşi doresc de la viaţă, afirmă psihologul.

„Însă acest procent de femei este mult mai mic decât al acelora care îşi doresc o relaţie convenţională, o familie, copii, un cămin cald şi sentimente puternice. Bărbaţii care preferă concubinajul sunt în general cei care au obţinut deja succesul şi doresc să se înfrupte cât mai mult din oportunităţile pe care li le oferă succesul, banii, poziţia socială.”

Dacă un cuplu alege concubinajul, înseamnă că partenerii nu se iubesc sincer?

Nici pe departe, este răspunsul psihologului.

„Concubinajul nu are legătură cu sentimentele, ci mai degrabă cu tiparul de personalitate. Putem spune că persoanele independente preferă concubinajul, în timp ce persoanele codependente şi cele dependente preferă căsătoria. Însă, aşa cum am arătat mai sus, persoanele independente sunt destul de puţine.”

Este concubinajul nociv?

Din perspectivă psihologică, nu putem afirma acest lucru. În fond, fiecare persoană are dreptul să îşi trăiască viaţa aşa cum îşi doreşte.

„Varianta în care concubinajul devine nociv este aceea în care unul dintre parteneri îşi doreşte să se căsătorească, pe când cealaltă, nu”, spune specialistul.

Putem face ceva dacă noi ne dorim căsătoria, iar partenerul, nu?

Puteţi merge la un psiholog, pentru a vedea dacă problema se află la voi sau la partener.

„În cazul în care descoperiţi că modul în care vă prezentaţi în ochii celuilalt este greşit, iar asta îl face să nu îşi dorească să se căsătorească, puteţi lua decizia de a vă schimba comportamentele sau atitudinile ce îl deranjează pe celălalt şi, astfel, relaţia poate merge apoi în direcţia unei căsătorii”, conchide psihologul.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Psihoterapeut & Coach Constantin Cornea - Senior Editor
Oferă consultaţii pentru: psihoterapie şi consiliere pentru copii, adulţi, de grup, de familie, psihoterapie pentru depresie, anxietate, tulburare bipolară, tulburări de personalitate, tulburări alimentare, tulburări de natură sexuală, tulburări ale somnului, atacuri de panică. A susţinut ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”