Tematica şi bibliografia pentru examenul de Rezidenţiat 2020. Ce trebuie să înveţi anul acesta

Examenul de Rezidenţiat din 2020 va avea loc în data de 15 noiembrie. Iată care sunt tematicile şi bibliografia pentru Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie.
  • Publicat:
Tematica şi bibliografia pentru examenul de Rezidenţiat 2020. Ce trebuie să înveţi anul acesta

Potrivit Ministerului Sănătăţii, examenul de Rezidenţiat din 2020 va avea loc în data de 15 noiembrie, asta dacă pandemia de coronavirus nu va impune alte reguli între timp. Tematica şi bibliografia pentru examenul de Rezidenţial în cazul absolvenţior de Medicină a rămas neschimbată faţă de sesiunea precedentă, respectiv cea din 8 decembrie 2019.

În schimb, la domeniile Medicină Dentară şi Farmacie există modificări atât la tematici, cât şi la bibliografie.

Vor fi scoase la concurs 6.100 de locuri, cu 1.390 în plus faţă de anul precedent, conform proiectului de Hotărâre de Guvern privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat în anul şcolar/universitar 2020- 2021.

Iată care sunt tematicile şi bibliografia pentru Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie.

MEDICINĂ

TEMATICA ŞI BIBLIOGRAFIA PENTRU CONCURSUL DE REZIDENŢIAT ÎN DOMENIUL MEDICINĂ 2020 (în paranteze este precizat indexul bibliografic al temei)

  1. Bronhopneumopatia obstructivă cronică. (1) – p:1 – 24
  2. Pneumoniile. (1) – p:25 -36
  3. Astmul bronşic. (1) – p:37 – 46
  4. Cancerele bronhopulmonare. (1) – p:48 – 69
  5. Tuberculoza. (1) – p:72 – 86
  6. Trombembolismul pulmonar. (1) – p: 88 -101
  7. Boala coronariană. Boala coronariană cronică stabilă. Angina pectorală stabilă. (1) – p:105 – 111; Alte forme de boală cardiacă ischemică. (1) – p: 111- 117; Sindroamele coronariene acute cu supradenivelare de segment ST. (1) – p:118 – 133; Sindroamele coronariene acute fără supradenivelare de segment ST. (1) – p: 134 – 147
  8. Hipertensiunea arterială. (1) – p:149 – 170
  9. Insuficienţa cardiacă. Insuficienta cardiaca cronică. (1) – p:173 – 185; Insuficienţa cardiacă acută.(1) – p:186 -194
  10. Cardiomiopatiile. (1) – p:195 – 206
  11. Aritmiile şi tulburările de conducere. Stopul cardiac. (1) – p: 208 – 231
  12. Valvulopatiile. (1) – p:233 – 246; Endocardita infecţioasă. (1) – p: 247 – 249;
  13. Pericardita. (1) – p: 250 – 252
  14. Refluxul gastroesofagian. (1) – p: 255 – 260
  15. Boala ulceroasă. (1) – p:262 – 271
  16. Bolile inflamatorii intestinale. (1) – p:274 – 296
  17. Ciroza hepatica. (1) – p: 303 -329
  18. Diabetul zaharat. (1) – p:333 – 351
  19. Anemiile. Anemia feriprivă. (1) – p: 353 – 357; Anemiile hemolitice dobândite. (1) – p:358 – 361; Deficitul de vitamina B12 şi acid folic. (1) – p:362 -369
  20. Leucemia acută şi cronică mielocitară şi limfocitară. Leucemiile acute. (1) – p:371 – 379; Leucemia acută limfoblastică. (1) – p:381 – 384; Leucemia mieloidă cronică. (1) – p:385 – 392. Leucemia limfocitară cronică. (1) – p:394 – 403.
  21. Limfoamele maligne. (1) – p:405 – 422
  22. Glanda tiroidă. Tireotoxicoza. (1) – p:425 – 435; Hipotiroidismul adultului. (1) – p:435 – 445; Cancerul tiroidian (1) – p:445 – 454
  23. Hepatitele virale acute. (1) – p:455 – 462
  24. Infecţia cu virusul imunodeficienţei umane. (1) – p:463 – 467
  25. Sepsisul şi şocul septic. (1) – p:468 – 472
  26. Boala cronică de rinichi. (1) – p:473 – 507
  27. Glomerulopatii. (1) – p:515 – 546
  28. Nefropatii tubulo-interstiţiale. (1) – p:549 -562
  29. Tulburări electrolitice şi acidobazice. Tulburări ale echilibrului acido-bazic. (1) – p:564 – 574; Tulburări ale echilibrului hidro-electrolitic. (1) – p:575 – 588
  30. Convulsiile la copil. (2) – p:1 – 17
  31. Infecţiile căilor aeriene superioare la copil. (2) – p:19 – 34
  32. Nutriţia şi alimentaţia. Bolile carenţiale. Principii generale de nutriţie şi alimentaţie. (2) – p:35 – 39; Malnutriţia. (2) – p:40 – 48; Rahitismul carenţial la copil. (2) – p:49 – 54; Anemia feriprivă. (2) – p:55 – 60
  33. Infecţiile perinatale. (2) – p:61 – 72
  34. Accidentele vasculare cerebrale. (2) – p:75 – 107
  35. Boli inflamatoare reumatice cornice. Poliartrita reumatoidă. (2) – p:109 – 125; Spondilita anchilozantă şi spondiloartritele. (2) – p:129 – 139; Artrita psoriazică. (2) – p:141 – 149
  36. Lupusul eritematos sistemic. (2) – p:152 – 164
  37. Apendicita acută. (2) – p:167 – 171
  38. Litiaza biliară. Litiaza veziculei biliare. (2) – p:172 – 180; Litiaza căii biliare principale. (2) – p:180 -187
  39. Pancreatita acută. (2) – p:188 – 202
  40. Peritonitele. (2) – p:205 – 216
  41. Ocluziile intestinale. (2) – p:218 – 227
  42. Hemoragiile digestive. (2) – p:228 – 245
  43. Cancerul colorectal. (2) – p:251 – 259
  44. Cancerul gastric. (2) – p:262 – 271
  45. Cancerul mamar. (2) – p:273 – 284
  46. Traumatismele toracice şi abdominale. (2) – p:286 – 309
  47. Litiaza urinară. (2) – p:315 – 325
  48. Fracturile oaselor lungi – generalităţi. (2) – p:327 – 348
  49. Consultaţia prenatală. (2) – p:349 – 353; Sfatul genetic. (2) – p:354 – 358; Diagnosticul de sarcină. (2) – p:359 -363
  50. Cancerul de col uterin şi tumorile benigne genitale. Patologia preneoplazică si neoplazică a colului uterin. (2) – p: 364 – 372; Patologia tumorală benignă uterină şi ovariană. (2) – p:372 – 380
  51. Infecţiile genitale. (2) – p:383 – 386

Bibliografie:

  1. Stoica V., Scripcariu V. Compendiu de specialităţi medico-chirurgicale. Vol.1 – Ediţie revizuită. Editura Medicală. Bucureşti 2018
  2. Stoica V., Scripcariu V. Compendiu de specialităţi medico-chirurgicale. Vol. 2 – Ediţie revizuită.. Editura Medicală. Bucureşti 2018

MEDICINĂ DENTARĂ

TEMATICA ŞI BIBLIOGRAFIA PENTRU CONCURSUL DE REZIDENŢIAT ÎN DOMENIUL MEDICINĂ DENTARĂ 2020 (în paranteze este precizat indexul bibliografic al temei)

  1. Substanţe anestezice utilizate în anestezia locală (1, pag. 6-16)
  2. Tehnici folosite în anestezia loco-regională (1, pag. 19-34)
  3. Accidente şi complicaţii ale anesteziei loco-regionale (1, pag.35-41)
  4. Indicaţiile extracţiei dentare (1, pag. 64-65)
  5. Contraindicaţii în extracţia dentară (1, pag. 65-67)
  6. Extracţia dentară cu separaţie interradicuIară (1, pag. 81)
  7. Extracţia prin alveolotomie (1, pag.86-89)
  8. Accidente şi complicaţii ale extracţiei dentare (1, pag. 92-102)
  9. Tulburări asociate erupţiei şi / sau incluziei molarului de minte inferior (1, pag. 141-145)
  10. Odontectomia molarului de minte inferior (1, pag. 147-151)
  11. Incluzia caninului superior (1, pag.159-166)
  12. Tipuri de lambouri pentru rezecţia apicală (1, pag. 176-179)
  13. Principii generale privind incizia şi crearea lambourilor în rezecţia apicală (1, pag. 180-181)
  14. Tramentul chirurgical preprotetic al părţilor moi (1, pag.198-210)
  15. Plastia şanţurilor periosoase (1, pag. 208-210)
  16. Extracţia alveoloplastică (1, pag. 211-214)
  17. Principii generale de tratament în supuraţiile oro-maxilo-faciale (1, pag. 245-247)
  18. Infecţii periosoase (1, pag. 247-249)
  19. Supuraţii difuze (1, pag. 270-273)
  20. Infecţiile nespecifice ale oaselor maxilare (1; pag. 281-284)
  21. Comunicarea oro-sinuzală (1, pag. 303-308)
  22. Semne clinice comune fracturilor de mandibulă (1, pag. 322-323)
  23. Atitudinea faţă de dinţii din focarul de fractură (1, pag. 346-347)
  24. Fracturi orizontale ale maxilarului (1, pag. 363-366)
  25. Semne clinice comune fracturilor de maxilar (1, pag. 369)
  26. Diagnosticul fracturilor complexului zigomatic (1, pag. 381-382)
  27. Chistul dermoid (1, pag. 403-404)
  28. Chistul branhial (1, pag. 406-407)
  29. Ranula (1, pag. 412-414)
  30. Granulomul piogen (1, pag. 418-420)
  31. Granulomul periferic cu celule gigante (1, pag. 421-423)
  32. Papilomul (1, pag. 425-426)
  33. Keratochistul odontogen (1, pag. 452-456)
  34. Chistul folicular (1, pag. 456-458)
  35. Chisturi inflamatorii (1, pag. 466-471)
  36. Ameloblastomul (1, pag. 474-482)
  37. Adenopatia loco-regională (1, pag.557-561)
  38. Tumorile maligne ale buzelor: particularităţi clinice, diagnostic diferenţial, evoluţie (1, pag. 585-587)
  39. Tumorile maligne ale părţii orale a limbii şi ale planşeului oral (1, pag. 597-600)
  40. Tumorile maligne ale mucoasei gingivale (1, pag. 621-622)
  41. Tumorile maligne ale mandibulei: tumori maligne primare de origine mezenchimală, tumori maligne primare odontogene şi tumori multifocale (1, pag. 628-631)
  42. Tumorile maligne ale maxilarului: forme anatomo-clinice (1, pag. 642-645)
  43. Luxaţia temporo-mandibulară: luxaţia anterioară (1, pag. 688-691)
  44. Anchiloza temporo-mandibulară (1, pag. 700-702)
  45. Litiaza glandei submandibulare (1, pag. 725-727)
  46. Tumori benigne ale glandelor salivare (1, pag. 744-749)
  47. Tratamentul tumorilor benigne parotidiene (1, pag. 761-763)
  48. Tehnici chirurgicale de osteotomie a maxilarului (1, pag. 793-794)
  49. Clasificarea despicăturilor de buză (1, pag. 828-831)
  50. Entităţi clinice asociate cu durere oro-maxilo-facială (1, pag. 916-922)
  51. Formarea Aparatului Dento-Maxilar (2, pag 9-43)
  52. Rolul factorilor funcţionali în formarea aparatului dento-maxilar (2, pag. 317-347, 350-369, 433-445)
  53. Anodonţia (3, pag. 15-33)
  54. Dinţii supranumerari (3, pag. 40-63)
  55. Incluzia dentară (3, pag. 73-90)
  56. Reincluzia dentară (3, pag. 107-117)
  57. Ectopia dentară (3, pag. 121-127)
  58. Diastema (3, pag. 133-140)
  59. Transpoziţia dentară (3, pag. 149-154)
  60. Tratamentul cariei dentare (4, pag. 169-182, 296-302, 311-322
  61. Etiopatogenia cariei dentare (4, pag. 52-61)
  62. Formele anatomo-clinice ale pulpitelor dinţilor permanenţi (5, pag. 68-93
  63. Necroza şi gangrena pulpară (5, pag. 94-102)
  64. Parodontite apicale acute şi cronice (5, pag. 103-125)
  65. Tratamentul necrozei şi gangrenei pulpare (5, pag. 158-173, 198-202)
  66. Obturarea canalelor radiculare (5, pag. 214-238)
  67. Tratamentul parodontitelor apicale acute şi cronice (5, pag. 249-260)
  68. Morfologia parodonţiului marginal (6, pag. 40-46)
  69. Etiopatogenia parodontopatiilor marginale cronice (6, pag. 109-111, 137-155)
  70. Diagnosticul îmbolnăvirilor gingivo-parodontale (6, pag. 189-199)
  71. Forme clinice şi simptomatologie în gingivite şi parodontite marginale (6, pag. 221-269, 274-278)
  72. Evoluţie, prognostic şi complicaţii ale parodontopatiilor (6, pag. 282-286)
  73. Tratamentul gingivitelor şi parodontopatiilor marginale (6, pag. 288-336, 342-360)
  74. Orientări terapeutice principale şi scheme de tratament în gingivite şi parodontite (6, 383-393, 465-477)
  75. Ocluzia dentară (7, pag. 25-76)
  76. Restaurări unidentare intracoronare (7, pag. 170-189)
  77. Restaurări extracoronare (7, pag. 190-198, 228-239)
  78. Elemente structurale ale punţilor dentare (7, pag. 451-463)
  79. Elemente structurale ale protezelor parţiale scheletate (8, pag. 116-152)
  80. Determinarea relaţiilor intermaxilare în edentaţia totală (8, pag. 550-563)
  81. Noţiuni de dezvoltare a dintelui şi a structurilor de suport (9, pag. 7-40)
  82. Particularităţile morfologice şi de structură ale dinţilor temporari (9, pag. 117-148)
  83. Caria la dinţii temporari: forme clinice şi diagnostic, patologia pulpară şi metode de tratament în inflamaţia pulpară (10, pag. 43-82, 99-119, 127-157)

Bibliografie:

  1. Bucur Al., Navarro Vila C., Lowry J., Acero, J. — Compendiu de chirurgie oro-maxilo-facială, vol. 1 şi 2, Editura Q Med Publishing, Bucureşti, 2009.
  2. Boboc, Gh. — Aparatul dentomaxilar. Formare şi dezvoltare, Ed. Medicală, Bucureşti, 1995.
  3. lonescu, E. — Anomaliile dentare. Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2005
  4. Iliescu A., Gafar M. — Cariologie şi odontoterapie restauratoare, Editura Medicală, Bucureşti, 2006.
  5. Gafar M., Iliescu A. — Endodonţia clinică şi practică. Ediţia a II-a, Editura Medicală, Bucureşti, 2007.
  6. Dumitriu H.T., Dumitriu S., Dumitriu A.S. — Parodontologie, Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2009.
  7. Forna N., (coordonator), De Baat C., Bratu D., Mercuţ V., Petre Al., Popşor S., Trăistaru T. – Protetică Dentară, Vol. I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2011.
  8. 8. Forna N., (coordonator), De Baat C., Bratu D., Mercuţ V., Petre Al., Popşor S., Trăistaru T. – Protetică Dentară, Vol. II, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2011.
  9. Luca, R. – Pedodonţie, volumul 1, Editura Cerma, Bucureşti, 2003
  10. Luca, R. – Pedodonţie, volumul 2, Editura Cerma, Bucureşti, 2003

FARMACIE

TEMATICA ŞI BIBLIOGRAFIA PENTRU CONCURSUL DE REZIDENŢIAT ÎN DOMENIUL FARMACIE 2020 (în paranteze este precizat indexul bibliografic al temei)

  1. Farmacocinetica generală (1, pag. 58-213).
  2. Farmacodinamie generală (1, pag. 214-290).
  3. Farmacotoxicologie generală (1, pag. 291-336).
  4. Chimioterapia antimicotică (2, pag. 1059-1078; 3, pag. 597-606).
  5. Chimioterapice active în tricomoniază, giadrioză şi ameobiază (2, pag. 1089-1095); 3, pag. 590- 593).
  6. Antibiotice cu structura betalactamica (2, pag. 967-998; 3, pag. 539-569).
  7. Antibiotice: macrolide, aminoglicozide, tetracicline, fenicoli, polipeptide şi glicopeptide (2, pag. 998-1004, pag. 1006-1030; 3, pag. 536-539; pag. 572-580, pag. 587-590).
  8. Chimioterapice antibacteriene (2, pag. 1030-1058; 3, pag. 580-587; pag. 593-596).
  9. Analgezice opioide (2, pag. 163-187; 3, pag. 848-855).
  10. Analgezice antipiretice (2, pag. 188-200; 3, pag. 856-868).
  11. Hipnotice şi tranchilizante (2, pag. 36-67; 3, pag. 914-924).
  12. Antidepresive (2, pag. 84-106; 3, pag. 925-939).
  13. Anticonvulsivante (2, pag. 121-131; 3, pag. 872-885).
  14. Simpatomimetice şi simpatolitice (2, pag. 244-289).
  15. Parasimpatomimetice şi parasimpatolitice (2, pag. 289-314).
  16. Farmacoterapia bolilor inflamatorii şi reumatice (2, pag. 617-638; pag. 723-749; 3, pag. 765-766; pag. 768-772; pag. 773).
  17. Antiacide, antiulceroase (2, pag. 507-538;).
  18. Antihipertensive (2, pag. 425-459; 3, pag. 281-287).
  19. Antianginoase (2, pag. 411-425; 3, pag. 270-280).
  20. Antialergice (2, pag. 639-660; 3, pag. 1030-1043).
  21. Antiastmatice (2, pag. 321-354; 3, pag. 992-1013).
  22. Antitusive, expectorante (2, pag. 354-366; 3, pag. 1014-1029).
  23. Stimulatoare ale contracţiei miocardului, antiaritmice (2, pag. 371-411; 3, pag. 256-270).
  24. Diuretice (2, pag. 477-496; 3, pag. 288-295).
  25. Insulina şi antidiabetice de sinteză (2, pag. 761-772; 3, pag. 110-146).
  26. Anticoagulante, trombolitice, antihemoragice şi antiagregante plachetare (2, pag. 591-616; 3, pag. 179-217).
  27. Hipolipemiante, antiosteoporotice (2, pag. 661-687; 3 pag. 373-391; pag. 151; pag. 531-532; pag. 820-834).
  28. Vitamine liposolubile şi hidrosolubile (2, pag. 805-837).
  29. Hormoni sexuali şi hormoni tiroidieni (2, pag. 751-761, pag. 772-797; 3, pag. 455-491; pag. 528-530).
  30. Formularea şi biodisponibilitatea medicamentelor (11, vol. I, pag. 87-101, pag. 221-243).
  31. Preparate parenterale (11, vol. I, pag. 481-631; 12, FR X pag. 492-554, pag. 1071-1073; 12, FR X Supl. 2004: pag. 135-143).
  32. Preparate oftalmice (11, vol. I, pag. 664-715; 12, FR X pag. 709-714; 12, FR X-Supl. 2004. pag. 127-135).
  33. Preparate nazale (11, vol. I, pag. 379-407; 12, FR X pag. 823-825; 12, FR X-Supl. 2004. pag. 120-126).
  34. Suspensii farmaceutice (11, vol. II, pag. 409-500; 12, FR X pag. 893-894).
  35. Preparate semisolide pentru aplicaţii cutanate (11, vol. II, pag. 651-814; 12, FR X pag. 951-961; 12, FR X-Supl. 2004. pag. 152-158).
  36. Preparate transdermice (11, vol. II, pag. 841-889; 12, FR X-Supl. 2004: pag. 171-173).
  37. Preparate rectale (11, vol. II, pag. 893-975; 12, FR X, pag. 889-892; FR X-Supl. 2004. pag. 145-151).
  38. Comprimate, capsule (11, vol. III, pag. 181-286, pag. 385-544; 12, FR X pag. 192-194, pag. 284-286; 12, FR X-Supl. 2004. pag. 52-68).
  39. Exercitarea profesiunii de farmacist (13).
  40. Deontologia farmaceutică (14).
  41. Regimul legal general al medicamentelor de uz uman (15).
  42. Regimul legal special al medicamentelor psihotrope şi stupefiante (16, 17).
  43. Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea farmaciei (18, 19).
  44. Aplicaţiile spectometriei IR în controlul medicamentelor (8, vol. 2, pag. 353-382; 9, pag. 89-113; 12, FR X-Supl. 2000, 2001, 2004, 2006).
  45. Aplicaţiile metodelor cromatografice în controlul medicamentelor (8, vol. 2, pag. 17-226; 12, FR X-Supl. 2000, 2001, 2004, 2006).
  46. Metode volumetrice în controlul medicamentelor (9, pag. 28-54; 10, pag. 319-329; 12, FR X-Supl. 2000, 2001, 2004, 2006).
  47. Spectrofotometria UV-VIS aplicată în analiza medicamentului (8, vol 2, pag. 296-332; 9, pag. 55-88; 12, FR X-Supl. 2000, 2001, 2004, 2006).
  48. Relaţii structură chimică – acţiune în următoarele clase de medicamente: simpatomimetice şi simpatolitice (7, pag. 51-53, 87, 107, 133-134, 166), parasimpatomimetice şi parasimpatolitice (7, pag.185-186, 225-226).
  49. Toxicologia substanţelor de abuz: morfina şi heroina, cocaina, canabisul, LSD, nicotina (5, pag. 44-50; pag. 62-69; pag. 125-141; pag. 178-190; pag. 199-206; pag. 364-373).
  50. Toxicologia medicamentelor: derivaţi barbiturici, neuroleptice, antidepresive, analgezice-antipiretice, glicozide cardiotonice (6, pag. 5-16; pag. 38-47; pag. 93-98; pag. 106-113; pag. 117-120; pag. 123-137; pag. 140-152; 7, pag. 13-33).
  51. Principii active derivate din metabolismul primar şi secundar şi produsele vegetale aferente: (4), lipide (generalităţi: pag. 77-85; uleiuri şi grăsimi vegetale: pag. 85-97), acizi fenilacrilici şi depside (generalităţi: pag. 135-140; Cynarae folium: pag. 141-145; Echinaceae radix/Echinaceae herba: pag. 145-148; Orthosiphonis folium: pag. 148-150); lignane (generalităţi: pag. 188-194; Eleutherococci radix: 197-200; Schisandrae fructus: pag. 200-202), flavonoide pure de uz terapeutic (rutozida: pag. 253-255; hidroxietilrutozida: pag. 255-257; citrusbioflavonoide: pag. 257-260); produse vegetale care conţin flavanolignane (Silybimarianae fructus: pag. 260-265); produse vegetale care conţin antociani (Aroniae melanocarpae fructus: pag. 266-269; Myrtilli folium/Myrtilli fructus: pag. 269-274); produse vegetale care conţin proantocianidine (Vaccinii macrocarpi fructus: pag. 274-276; Vitis viniferae folium: pag. 276-279; Pini maritimae cortex/Pycnogenol: 279-283); produse vegetale care conţin izoflavone ( Sojae semen: pag. 283-289; Trifolii pratense herba/folium: pag. 289-291; Medicaginis herba: pag. 291-293; Puerariae radix: pag. 293-296); derivaţi antrachinoinici (generalităţi: pag. 345-352; Frangulae cortex: pag. 352-354; Rhamni cathartici fructus: 354-355; Rhamni purshianae cortex: 355-356; Sennae folium/Sennae fructus: 356-358; Rhei radix: 359-361; Aloe resina: 361-363; Hyperici herba: pag. 364-368); produse vegetale cu alcaloizi indolici (Vincae minoris herba: pag. 388-390; Catharanthi rosei herba/radix: pag. 390-392).

Bibliografie:

  1. Cristea AN. Farmacologie generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, ediţia a II-a (revăzută şi adăugită), 2009 (cu tiraj prelungit în 2011).
  2. Cristea AN. (sub redacţia). Tratat de farmacologie, Ed. Medicală, Bucureşti, 2005.
  3. Dobrescu D., Negreş S., Dobrescu L., McKinnon R. Memomed 2016, ed. a 22-a, Editura Universitară, Bucureşti, 2016.
  4. Stănescu U. (editor), Hâncianu M., Gird C. E. Farmacocnozie. Produse vegetale cu substanţe bioactive, Editura Polirom, 2020.
  5. Baconi D., Bălălău D., Abraham P. Abuzul şi toxicodependenţa. Mecanisme. Manifestări. Tratament. Legislaţie, Editura Medicală, Bucureşti, 2008.
  6. Bălălău D., Baconi D. Toxicologia substanţelor medicamentoase de sinteză, Editura Tehnoplast Company, Bucureşti, 2005.
  7. Profire L., Tauşer R.G., Lupaşcu D. Aspecte chimico-farmaceutice în unele clase terapeutice: anestezice locale şi medicamente cu acţiune asupra sistemului nervos vegetativ, Editura Junimea, Iaşi, 2006.
  8. Bojita M., Roman L., Săndulescu R., Oprean R. Analiza şi controlul medicamentelor, vol. 2, Ed. Intelcredo, Cluj-Napoca, 2003.
  9. Imre S., Muntean DL. Principii ale analizei medicamentului, Editura University Press, Târgu-Mureş, 2006.
  10. Monciu CM., Neagu A., Nedelcu A., Aramă C., Constantinescu C. Analiză chimică în controlul medicamentului, Editura Medicală, Bucureşti, 2005.
  11. Popovici I., Lupuliasa D. Tehnologie farmaceutică vol. I, Ed. Polirom, Iaşi, ediţia a IV-a, 2017; Popovici I, Lupuliasa D. Tehnologie farmaceutică vol. II, Ed. Polirom, Iaşi, ediţia a II-a 2017; Popovici I., Lupuliasa D. Tehnologie farmaceutică vol. III, Ed. Polirom, Iaşi, ediţia a II-a 2017.
  12. *** Farmacopeea Română, ediţia a X-a, Ed. Medicală, Bucureşti, 1993; *** Farmacopeea Română, ediţia a X-a, Supliment 2000, Ed. Medicală, 2000; *** Farmacopeea Română, ediţia a X-a, Supliment 2001, Ed. Medicală, 2002; *** Farmacopeea Română, ediţia a X-a, Supliment 2004, Ed. Medicală, 2004; *** Farmacopeea Română, ediţia a X-a, Supliment 2006, Ed. Medicală, 2006.
  13. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, titlul XIV: Exercitarea profesiunii de farmacist. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România, Monitorul Oficial al României partea I nr. 372/2006 cu modificările şi completările ulterioare (M.Of. nr. 652 din 28 august 2015).
  14. Decizia Colegiului Farmaciştilor din România nr. 2/2009 privind aprobarea Statutului Colegiului Farmaciştilor din România şi a Codului deontologic al farmacistului, Monitorul Oficial al României partea I nr. 490/2009.
  15. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, titlul XVII/XVIII: Medicamentul, Monitorul Oficial al României partea I nr. 372/2006, cu modificările şi completările ulterioare, vezi M.Of.nr.652 din 28 august 2015.
  16. Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope Monitorul Oficial al României partea I nr. 1095/2005, pag. 4.
  17. Hotărârea Guvernului României nr. 1915/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor preparatelor stupefiante şi psihotrope, Monitorul Oficial al României partea I nr. 18/11.01.2007.
  18. Legea nr. 266/2008 a farmaciei, republicată, Monitorul Oficial al României partea I nr. 448/2009, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. 130/2010, Monitorul Oficial al României partea I nr.890/2010; Legea nr. 236/2009 pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404/15.06.2009; Ordinul MS nr. 962/2009 Norme de aplicare a legii nr. 266/2008 republicată Monitorul Oficial al României, Partea I. nr.538/03.08.2009.
  19. Ordinul ministrului sănătăţii nr. 444/2019 pentru aprobarea Normelor privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice, Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 270/2019.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”