Tehnici ultra-performante în sfera ORL

Două dintre cele mai importante astfel de intervenţii asigura tratamentul chirurgical minim invaziv pentru multiple boli ale gâtului sau ale nasului prin tehnologia Coblation, dar şi pentru problemele aparatului auditiv prin intervenţia cu balon BTE .
03.12.2014
Tehnici ultra-performante în sfera ORL

Indiferent dacă vorbim despre afecţiuni ale sinusurilor, probleme de auz, tumori la nivelul corzilor vocale sau chiar sforăitul în timpul somnului, chirurgia ORL oferă soluţii moderne şi eficiente pentru tratamentul tuturor maladiilor sinusurilor paranazale şi nasului, gâtului şi urechilor.

Două dintre cele mai importante astfel de intervenţii asigura tratamentul chirurgical minim invaziv pentru multiple boli ale gâtului sau ale nasului  prin tehnologia Coblation, dar şi pentru problemele aparatului auditiv prin intervenţia cu balon BTE (Balloon Eustachian Tube), aceasta din urmă fiind realizate în premieră în România în 2011 de Dr. Valeriu Bronescu, medic primar ORL în cadrul Spitalului Sf. Constantin.

Coblaţia – alternativa chirurgiei clasice şi cu laser

Această metodă modernă de tratament chirurgical este o opţiune preferată intervenţiei clasice realizată cu bisturiul, dar şi celei cu laser, întrucât nu cauzează sângerarea post-operatorie specifică chirurgiei clasice şi nici nu produce arderi ale ţesuturilor ca în cazul laserului. Tehnologia Coblation permite eliminarea ţintită cu plasmă a ţesuturilor bolnave, fără a le afecta pe cele sănătoase din jur, ceea ce o recomandă în intervenţiile ORL de mare fineţe (amigdalectomii, adenoidectomii, obstrucţii nazale, epistaxis, leziuni laringiene) şi pentru tratamentul adulţilor dar şi al copiilor.  

“De exemplu, atunci când vorbim de operaţia de îndepărtare a amigdalelor prin Coblatie, pacientul va observa diferenţe majore: durerile postoperatorii sunt minime,  iar perioada de recuperare este redusă la câteva zile prin comparaţie cu chirugia cu bisturiul (7 – 14 zile). Mai mult decât atât, riscul de sângerare este în multe cazuri absent sau foarte mic, lucru exclus în cazul chirurgiei clasice. Toate acestea înseamnă şi un timp de recuperare mai scurt, astfel că se recomandă control a doua zi după operaţie, apoi la 4 zile, 7 zile şi apoi la 1 lună. Această metodă este eficace nu doar pentru adulţi, ci în special la copii, unde amigdalele asigură protecţie imunitară împotriva infecţiilor. Astfel că în cazul celor mici devine cu atât  mai importantă  doar micşorarea volumului acestora şi nu îndepărtarea lor în totalitate“ , explică Dr. Valeriu Bronescu, medic primar ORL în cadrul Spitalului Sf. Constantin din Braşov.

Tehnologia Coblation a fost introdusă în premieră în România în anul 2007 de Dr. Valeriu Bronescu şi Dr. Lucian Oncescu, iar cu ajutorul acestei tehnici chrirurgicale pot fi trataţi pacienţii care suferă de boli ale gâtului (amigdalele, vegetaţiile adenoide, omuleţul, valul palatin) sau ale nasului, inclusiv cei care se confruntă cu problema sforăitului, precum şi patologia de apnee în somn.

Problemele de auz dispar în 10 minute prin intervenţia cu balon BTE

Persoanele care aud mai slab sau se confruntă cu obstrucţii auditive îşi pot redobândi auzul normal, printr-o procedură chirurgicală ce durează 10 minute, are o perioadă de recuperare de 8 săptămâni şi o rată de succes de 98% în tratamentul hipoacuziei de transmisie.
Intervenţia cu balon BTE (Baloon Eustachian Tube) constă în dilatarea trompei lui Eustachio şi este utilă celor care suferă de hipoacuzie (auz slab) prin transmisie, care au epuizat celelalte metode de tratament medicamentos sau chirurgical clasic.

“Este important să reamintesc că intervenţia este destinată celor care aud „înfundat”, şi  nu celor care şi-au pierdut auzul. În cazurile de otită seroasă cronică, din cauza anumitor infecţii ce nu sunt întotdeauna sesizate de pacienţi, în ureche se acumulează lichid. Sunetul, în mod normal, se transmite prin aer. Dar la pacienţii cu otita sunetul se transmite prin acest lichid. De aici senzaţia de ureche înfundată. Operaţia BTE – Ballon Eustachian Tube urmăreşte să dilate trompa lui Eustachio pe un stent, prin endoscopie sub control video. Această intervenţie asigură că trompa va rămâne deschisă, lichidul acumulat va fi eliminat, iar după 8 săptămâni pacientul va auzi normal“, explică Dr. Valeriu Bronescu, medic primar ORL.
De un an de zile, această procedură se practică şi la copii ca alternativă la aeratoarele transtimpanale, această intervenţie având avantajul păstrării integrităţii timpanului.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
„Otrăvuri” pentru memorie
„Otrăvuri” pentru memorie
Recomandare video
Raed Arafat, despre moarte: „Sper să vină cât mai târziu”