Stresul provocat de COVID-19 influenţează somnul: cum să dormi bine în pandemie

Stresul poate duce la un somn întrerupt, iar deprivarea de somn poate reduce sistemul imunitar.
  • Publicat:
Stresul provocat de COVID-19 influenţează somnul: cum să dormi bine în pandemie
FOTO: shutterstock / Stresul provocat de COVID-19 influenţează somnul: cum să dormi bine în pandemie
Stresul şi anxietatea pot deveni o adevărată provocare atunci când trebuie să dormim suficient noaptea pentru a rămâne sănătoşi. Dacă în mod regulat se întâmplă să nu ai parte de suficient somn de calitate, îţi reamintim că acesta este o componentă importantă a sănătăţii fizice şi mentale. Deprivarea de somn poate reduce sistemul imunitar şi duce la creşterea inflamaţiilor în organism, iar astfel eşti predispus la răceli.
 
Pentru că pandemia de COVID-19 nu pare nu se încheie prea curând, în continuare multe persoane se confruntă cu anxietatea provocată de această perioadă, iar somnul de calitate nu mai este atât de uşor de obţinut faţă de cum eram obişnuiţi.
 
”Ştim că somnul se află în legătură directă cu imunitatea, iar dacă nu dormim, reducem sistemul imunitar, creşte nivelul de inflamaţii în corp şi devenim vulnerabili în faţa altor virusuri”, explică pentru Healthline Dr. Brittany LeMonda.
 
Cu alte cuvinte, calitatea somnului joacă un rol important în capacitatea organismului de a se menţine la distanţă de noul coronavirus. Pe lângă toate regulile de igienă pe care trebuie să le urmăm pentru a nu contacta virusul, cum ar fi spălatul pe mâini, purtarea măştii şi distanţarea socială, ia în calcul şi somnul ca modalitate de protecţie.

Menţine o rutină

Din cauza pandemiei de coronavirus, vieţile multora s-au schimbat. Unii lucrează de acasă, în timp ce alţii duc o luptă fără precedent printre task-urile de la birou, viaţa de familie şi grija copiilor care nu mai merg la şcoală. Indiferent de cum ţi-a fost viaţa afectată, trebuie să începi să-ţi creezi o rutină care să te ajute să dormi bine la finalul zilei.
 
”Dacă lucrezi de acasă, trezeşte-te la aceeaşi oră şi îmbracă-te. Ideal ar fi să mergi în altă cameră să lucrezi, unde să nu te distragă nimic”, a explicat pentru Healthline Dr. Navya Singh, psiholog şi cercetător al Universităţii Columbia.

Nu dormi la prânz în exces

Cel ma probabil în perioada în care lucrezi de acasă eşti tentată să dormi mai mult, doar că această activitate făcută în exces nu face altceva decât ca pe timpul nopţii să producă unele schimbări. Mai exact, fie nu vei mai putea dormi, fie somnul va fi întrerupt.

Fă exerciţii

Exerciţiile ar trebui să facă parte din viaţa de zi cu zi, mai ales că sunt extrem de importante în ceea ce priveşte somnul. Nu te antrena cu câteva ore înainte de culcare, deoarece stimularea fizică va îngreuna acest pas.

Limitează expunerea la lumina albastră

Înainte de culcare suntem tentaţi să stăm cu ochii în dispozitivele mobile, ceea ce face să ne fie dificil să mai adormim. Poţi, în schimb, să citeşti o carte sau sp asculţi muzică înainte de somn.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”