Provocare: renunță la fumat 28 de zile!

04.11.2020 | Paula Rotaru
Provocare: renunță la fumat 28 de zile!
Renunțarea la fumat este asociată cu un somn mai odihnitor

Șansele să te lași definitiv de acest viciu sunt de 5 ori mai mari dacă îți propui să lași deoparte țigările pentru 28 de zile. Dar procesul renunțării la fumat este destul de anevoios, mai ales dacă ești un fumător „cu vechime”. De aceea suntem noi aici, să îți oferim câteva sfaturi utile ce te pot ajuta să depășești mai ușor tranziția de la fumător înrăit la nefumător.

Fumatul este dintre principalele cauze ale multor probleme de sănătate, atât ale tale, cât și ale celor apropiați. Ține cont că fumul de țigară îi afectează și pe cei din jurul tău!

Foarte mulți fumători se tem, pe bună dreptate, de efectele „sevrajului nicotinic” asupra relațiilor cu persoanele dragi, dar și cu colegii de muncă. De aceea mulți renunță la gândul de a se lăsa de fumat, pentru că nu cred că pot depăși acele momente critice.

Din fericire, există metode prin care fumătorii pot face față acestor reacții negative ale corpului și creierului la deprivarea de nicotină.

Jurnalul unui viitor nefumător

Înainte cu o săptămână de a da curs provocării de 28 de zile fără fumat, îți recomandăm să scrii într-un jurnal toate motivele pentru care ar fi bine să renunți la acest viciu: sănătate mai bună, economii, aspect fizic îmbunătățit etc.

Pune la vedere aceste dorințe, astfel încât să le vezi de fiecare dată când (vrei să) îți aprinzi o țigară.

Pasul următor constă în alegerea celei mai bune opțiuni de renunțare la fumat. Ține minte că, în majoritatea cazurilor, voința nu este de ajuns!

Ai de ales între gume masticabile cu diverse arome, plasturi sau spray reunite sub numele de Terapie de Substituție a Nicotinei. Aceste produse furnizează organismului doze foarte mici de nicotină pentru a contracara stările de sevraj.

Studiile arată că persoanele care reușesc să își țină în frâu pofta de a fuma pentru 28 de zile, folosindu-se de produse de substituție nicotinică, au șanse de 5 ori mai mari de a se lăsa definitiv de acest viciu.

Cu o zi înainte de „marea zi”, aruncă toată scrumierele, brichetele și țigările pe care le ai în casă sau la birou și pune pe hârtie câteva idei de activități mărunte care îți fac plăcere și la care vei apela de fiecare dată când pofta de țigară îți va da târcoale.

6 simptome ale sevrajului nicotinic și metode de a le combate

Îți prezentăm mai jos câteva exemple de situații cu care te poți confrunta în primele săptămâni în calitate de fost fumător și ce soluții există.

Problemă: Îmi vine să aprind mereu țigara.

Soluție: Pe măsură ce nivelul de nicotină este mai redus, organismul va simți nevoia să îi oferi acest drog – pentru că da, nicotina este un drog și creează dependență. În acest caz, trebuie să îți îndrepți atenția spre activități de scurtă durată care să îți abată gândurile de la țigară. Aceste activități pot consta în: exerciții de respirație profundă, consumul unui pahar cu apă, mestecatul unei gume, privitul pe fereastră câteva secunde/minute etc.

Problemă: Sunt foarte nervos când nu fumez.       

Soluție: Creierul este cel care duce la aceste stări de nervozitate și acesta este modul prin care încearcă să se adapteze la o perioadă fără nicotină. Ce poți face, concret, pentru a ține la distanță nervozitatea: să faci puțină mișcare, să asculți muzica preferată, să vizionezi un film, de preferat un serial de comedie, să vorbești cu familia despre stările tale, să faci o plimbare în aer liber, să bei un ceai de mentă, sunătoare, tei sau alt tip de ceai cu efect calmant.

Problemă: Mă doare capul dacă nu fumez o perioadă.

Soluție: Contrar aparențelor, creierul se adaptează nivelului crescut de oxigen pe care îl primește, ca urmare a scăderii nivelului de nicotină – deci durerea de cap este un lucru bun! Ce poți face pentru a scăpa de acest disconfort: dormi cel puțin 8 ore pe noapte, evită să stai mult timp în fața laptopului, televizorului, creează o atmosferă relaxantă în locuință, ferită de zgomote și lumini puternice.

Problemă: Mă simt foarte obosit și nu mă pot concentra dacă nu fumez.

Soluție: Nicotina are efect stimulant, de aceea te ajută să te simți mai energic, mai concentrat. Dar, pe măsură ce fluxul sanguin se îmbunătățește ca urmare a absenței fumatului, vei observa că te simți mai energizat fără să simți nevoia de a fuma. Ce altceva poți face: dormi suficient, nu face mișcare în exces, sunt preferate plimbările în natură, mersul pe bicicletă, mesele luate la ore fixe (pentru a menține glicemia în limitele normale) și înlocuirea cafelei cu ceai de ghimbir sau alte plante cu efect energizant.

Problemă: De ce tușesc, chiar dacă nu mai fumez?

Soluție: Tusea este un fenomen normal când te lași de fumat, nu ai de ce să-ți faci griji. Plămânii scapă, prin intermediul tusei, de mucus, gudron și alte substanțe chimice din țigări. Ce poți face pentru ameliorarea tusei: bea apă călduță cu lămâie, consumă dropsuri fără zahăr contra tusei și ceaiuri din lemn dulce, cimbru, oregano, anason, flori de soc.

Problemă: Am o senzație ciudată de furnicături în mâini și picioare.

Soluție: Acesta este un semn că circulația sangvină se îmbunătățește și că extremitățile primesc mai mult oxigen, deci nu trebuie să îți fie teamă că este ceva nefiresc. Senzațiile ciudate vor dispărea de la sine pe măsură ce organismul se adaptează la noua normalitate, cea de nefumător. Ce altceva poți face pentru a-ți distrage atenția de la acest disconfort: masaj ușor, exerciții de stretching sau yoga, plimbare în natură sau cititul unei cărți preferate.

Ține cont de aceste sfaturi și nu lăsa fumatul la coada listei de dorințe pentru noul an care se apropie cu pași repezi!