Medicamente uzuale- când le luăm: înainte, în timpul sau după masă?

Cum vă administrați medicamentele? Credeți că e important dacă luați un medicament înainte, în timpul sau după masă?
Medicamente uzuale- când le luăm: înainte, în timpul sau după masă?
Foto: shutterstock

4 din 10 vârstnici nu își iau medicamentele conform recomandării. Cum vă administrați medicamentele? Când vă amintiți sau țineți cont de indicațiile primite de la medic și farmacist? Credeți că e important dacă luați un medicament înainte, în timpul sau după masă?

Răspunsul pentru cea de a treia întrebare îl veți regăsi în continuare, iar pentru primele două întrebări vă puteți modifica sau adapta răspunsurile în funcție de informațiile noi pe care le veți citi.

Administrarea la momentul corect a medicamentelor este importantă pentru obținerea unor rezultate optime pe parcursul și în urma tratamentului.

De exemplu dacă v-ați făcut un obicei și vă luați medicamentele în timpul meselor, ca să nu uitați ulterior de ele, trebuie să aveți în vedere că alimentele vor declanșa creșterea acidității din stomac factor ce poate favoriza sau nu efectul medicamentului administrat (depinde pentru ce afecțiune este recomandat medicamentul). Un alt element de care trebuie să țineți cont este combinarea medicamentelor între ele! Fiți atenți întotdeauna la recomandările medicului și farmacistului privind administrarea! Să le luați pe toate odată pentru a vă lua grija medicamentelor de pe cap poate fi o gândire nocivă în unele situații cu urmări precum: inactivarea sau eliberarea prea lentă în organism a substanțelor active (substanțele responsabile cu tratarea afecțiunii) din medicamente.

Înainte de a vedea care sunt momentele recomandate pentru administrarea medicamentelor uzuale haideți să vedem concret ce înseamnă ca poziționare în timp față de mese, expresiile:

  • Înainte de masă- pentru unii acest lucru înseamnă să se așeze la masă, să ia medicamentul și să se apuce să mănânce, dar corect este ca administrarea să fie făcută cu 15- 30 de minute înainte de a vă așeza la masa;
  • După masă- se vor administra medicamentele la 15- 20 de minute după terminarea mesei;
  • Imediat după masă- imediat ce ați terminat de mâncat puteți lua tratamentul;
  • În timpul mesei- după cum vă dați seama tratamentul se va lua în timp ce mâncați;
  • Pe stomacul gol- dimineața cu 30- 60 de minute înainte de masă. Dacă acest lucru nu este realizabil medicamentul se va administra după minim 3 ore de la ultima masă și cu 30-60- minute înainte de următoarea masă.

Intervalul de timp dintre administrări este important și el pentru a se păstra în organism o concentrație „uniformă” a substanței active și pentru a fi evitat supradozajul care poate duce la intoxicații. Pentru situațiile în care trebuie să administrați o singură dată pe zi un medicament e important ca administrarea să fie făcută la aceeași oră în fiecare zi (ex. în fiecare dimineață la ora 07.00 sau în fiecare zi la ora 17.00)- se urmărește păstrarea unei diferențe de 24 de ore între doze.

Aveți în vedere că există mai multe tipuri de administrarea a medicamentelor:

  • Administrare orală- înghițirea medicamentelor sub formă de comprimate, capsule, siropuri etc;
  • Administrarea sublinguală- medicamentele se țin sub limbă- au o absorbție mai rapidă;
  • Administrare rectală- medicamentele se introduc la nivelul rectului;
  • Administrare pe cale vaginală- medicamentele se introduce în canalul vaginal;
  • Administrare intramusculară- se injectează prin intermediul unei seringi direct în mușchi;
  • Administrare subcutanată- se injectează prin intermediul unei seringi sub nivelul pielii;
  • Administrare transdermică- se aplică pe piele un plasture ce eliberează substanță active pe o perioadă mai lungă de timp (plasturi cu nicotină, plasturi cu efect antiinflamator etc.).

Alegerea tipului de administrare e în strânsă legătură cu felul în care reacționează substanța activă odată ajunsă în organism: ex. unele medicamente pot fi administrate doar pe cale injectabilă, deoarece administrate pe cale orală ajung în contact cu acidul gastric din stomac și sunt distruse.

Principala formă de administrare a medicamentelor și a suplimentelor este cea orală.

Printre cele mai frecvent utilizate medicamente sunt cele folosite pentru diferite forme de durere sau în stări de răceală: ex. ibuprofen, naproxen (medicamente antiinflamatoare). Medicamentele din această categorie pot cauza iritație gastrică și de aceea este recomandat să fie administrate după ce ați mâncat.

Pansamentele gastrice sau în termeni medicali inhibitorii de pompă de protoni (IPP) sunt medicamentele cu rol în reducerea acidității gastrice și sunt recomandate persoanelor cu senzație de acid în gât, balonare, eructații (râgâit), arsuri de la stomac, greață, gust rău în gură. Aceste medicamente se iau după masă, deoarece ele neutralizează nivelul de aciditate din stomac ce crește pe parcursul mesei.

Produsele pe bază de enzime digestive (ex. pancreatină, amilază, protează, lactază etc.) se folosesc pentru a regla procesele biochimice din organism- practic au rolul de a descompune nutrienții din alimente, astfel încât să poată fi absorbiți corespunzător în organism; pentru ca administrarea să fie eficientă acestea se vor administra în timpul mesei.

Medicamentele expectorante, ex. acetilcisteină, determină creșterea acidității și se administrează după masă, și până la ora 19.00, de preferat.

Antidiabeticele orale se administrează în timpul mesei, dar în cazul acestora este importantă monitorizarea glicemiei astfel încât schema de tratament să poată fi adaptată nevoilor reale ale pacientului.

După administrarea comprimatelor/ drajeurilor folosite pentru durerile în gât și aerosolilor se recomandă o perioadă de minim 30 de minute pe parcursul căreia să nu se consume niciun tip de aliment sau lichid.

Unele medicamente utilizate în tratamentul hipertensiunii arteriale (ex. metoprolol), se pot administra în timpul sau după masă, deoarece alimentele cresc biodisponibilitatea (raportul dintre cantitatea de substanță activă și viteza cu care aceasta este absorbită în organism- cantitatea care ajunge la locul de acțiune și își manifestă efectul).

Nebivololul, recomandat frecvent în tratamentul hipertensiunii arteriale, poate fi administrat atât înainte, în timpul sau după masă, dar și independent de mese.

Antibioticele de tip:

  • tetraciclină și ampicilină se recomandă a fi luate pe stomacul gol pentru a se asigura o absorbție optimă în organism;
  • claritromicină și cefalosporine se pot lua independent de mese absorbția nefiind influențată de prezența alimentelor.

Suplimentele se iau în timpul mesei sau după masă, absorbția lor fiind îmbunătățită în prezența alimentelor.

Asigurați-vă că primiți de la medic și farmacist toate informațiile legate de administrarea tratamentului primit (mai ales dacă aveți mai multe afecțiuni) și nu uitați că medicamentele trebuie administrate cu un pahar de apă (nu lapte, sucuri, alcool etc.- toate acestea pot interacționa cu medicamentele sau le pot schimba eficiența).

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alin Popescu - Medic primar – medicină sportivă
Medic primar – medicina sportiva incepand cu 01.01.2012, prin concurs. A sustinut si promovat examenul de primariat, in centrul universitar Bucuresti, in sesiunea iunie 2011; Medic specialist medicina sportiva incepand cu 01.01.2007, prin concurs. A sustinut si promovat examenul de specialitate, ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân