Infertilitatea: soluții naturale pentru a rămâne însărcinată

Dr. George Vasilescu, medic senior în ginecologie și specialist în fertilitate ne vorbește despre soluții naturale care combat infertilitatea.
21.09.2020 | Necsoiu Alexandra
Infertilitatea: soluții naturale pentru a rămâne însărcinată
infertilitate-solutii naturale

Împlinirea personală a unei femei se traduce în unele cazuri prin a fi mamă. Și adesea, dorința de maternitate nu ține cont de vârstă, apare spontan, însă de cele mai multe ori, împlinirea acestui vis depinde chiar de vârstă, dar și de alți factori. Totuși, ce ar putea sta în calea împlinirii acestui vis?

Stilul de viață își poate pune serios amprenta asupra procesului concepției. Cu toate acestea, sensibilitatea organismului la factorii nocivi din mediu este diferită, impactul fiind, de asemenea, diferit. De altfel, cauzele feminine ale infertilității sunt multiple și se manifestă diferit de la o persoana la alta.

„Totuși, d.p.d.v. statistic, cele mai frecvente cauze de infertilitate feminină sunt: inflamații pelvine cronice, deseori fără simptome clinice; obstrucții complete sau incomplete ale trompelor uterine; tulburări endocrine, de obicei minore, dar care influențează procesul ovulației; factorii de mediu – stresul, prin creșterea hormonilor specifici care pot influența ovulațiile; oboseala; poluarea chimică și electromagnetică (laptopuri, televizoare, smartphone, vopsele de păr, detergenți, parfumuri etc).”, aflăm de la Dr. George Vasilescu, medic senior în ginecologie și specialist în fertilitate.

Se știe că stilul de viață modern implică suprasolicitarea organismului. Acest fapt nu este benefic pentru fertilitate, hormonii de stres interferând cu cei implicați în obținerea și menținerea sarcinii.

Poluarea atmosferică (fumătorii activi și pasivi) este un dușman de temut pentru sănătate, în general, dar și pentru fertilitate. Alimentația este un alt factor: supraponderabilitatea, dar și greutatea sub limită influențează negativ ovulațiile, și prin urmare, fertilitatea.

Tratamente pentru fertilitate, alopate și alternative

Cel mai important tratament este cel cauzal (tratamentul cauzei infertilitatii), dacă acesta a fost stabilit.

„De exemplu, dacă s-a stabilit că infertilitatea este cauza unei probleme a trompelor uterine, se va încerca remedierea acelei probleme. De asemenea, dacă la baza infertilității se află tulburarea endocrină, se va trata acea problemă. În schimb, cazurile de infertilitate care nu au o cauză cunoscută, sunt mai dificil de evaluat terapeutic. Există câteva categorii de tratamente alopate care, de regulă, se parcurg într-o anumită ordine terapeutică ce poate fi adaptată specificului fiecărui caz în parte. Cea mai simplă metodă alopată constă în stimularea ovariană controlată (pastile sau injecții), încercând să se obțină o sarcină la domiciliul pacientei. Se recomandă maximum 5 inseminări, după care metoda trebuie abandonată, și se poate apela la fertilizarea in vitro. Metodele alternative, nonalopate se adresează cauzelor ușoare de infertilitate, și constau în tratamente balneare, acupunctură, homeopatie, apifitoterapie.”, completează dr. Vasilescu, medic ginecolog și specialist în fertilitate.

Recomandări de tratamente și contraindicații

„Terapiile naturale pentru fertilitate sunt recomandate persoanelor care doresc tratamente blânde, fără efecte secundare (cazuri simple, ușoare). Aceste terapii sunt recomandate, de asemenea, ca etapă pregătitoare pentru inseminare/FIV, șansele de reușită crescând cu aproximativ 10 procente pentru fiecare caz. Referitor la contraindicații, acestea includ boli maligne aflate în evoluție și în perioada celor 5 ani de supraveghere post tratament, boli endocrine grave, dezechilibre metabolice severe, chisturi ovariene mari, fibroame voluminoase.”, încheie dr. George Vasilescu.