Efectele poluării asupra ochilor. Ce este „ochiul urban”, sindromul care afectează oamenii din orașele cu grad ridicat de poluare

Efectele poluării asupra ochilor. Ce este „ochiul urban”, sindromul care afectează oamenii din orașele cu grad ridicat de poluare
Sursa foto: Shutterstock

Întoarcerea din vacanță în zonele urbane, în care gradul de poluare este crescut, poate reactiva sensibilități ale organismului, iar ochii pot da primele semne de afectare, explică prof. univ. dr. Adriana Stănilă, medic primar oftalmolog.

Tot mai multe cercetări din ultimii ani arată o legătură între aerul poluat și apariția glaucomului și a cataractei. În 2021, cercetătorii britanici, care au  urmărit schimbările produse în retină, au concluzionat că expunerea la particule poluante a crescut riscul de pierdere a vederii cu 8%.

Mai mult, pe măsură ce creștea expunerea la particule mai mari, cum ar fi dioxidul de azot, riscul de orbire a crescut până la 12%.

Efectele poluării asupra ochilor – cum ne protejăm?

Poluarea acționează asupra vederii prin particulele poluante din sânge care se concentrează în regiunea centrală a vederii ca factor de risc al degenerescenței maculare, principala cauză a pierderii vederii. Mai frecvent însă se manifestă ochiul urban sau sindromul de ochi uscat evaporativ secundar desfășurării activității în fața ecranelor, expunerii la praf, fum și alte noxe, expunerii la radiații ultraviolete, explică medicul oftalmolog.

Specialistul recomandă ca, în cazul în care expunerea este inevitabilă, să fie luate măsuri de protecție în special la persoanele cu risc crescut de alergie, afecțiuni rino-sinusale sau atopice.

„Se recomandă administrarea sistemică de suplimente nutritive antioxidante și administrarea locală, rațională, pe suprafața oculară de coliruri lubrifiante, antiseptice, antialergice, cu protecție la UV.

Ce nu trebuie să uităm însă este că sănătatea oculară poate fi influențată și de dietă. Consumul adecvat de lichide, fructe și legume bogate în vitamine, luteină, zeaxantină și mezozeaxantină și evitarea consumului exagerat de alcool, cafea și energizante pot influența pozitiv sănătatea oculară”, a adăugat prof. univ. dr. Adriana Stănilă.

Prof. univ. dr. Adriana Stănilă, medic primar oftalmolog
Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Prof. univ. dr. Adriana Stănilă - Medic primar oftalmolog
Adriana Stănilă este medic primar oftalmolog și fondator și administrator al Centrului Medical Dr. Stănilă OFTA TOTAL Clinic din Sibiu. Dr. Adriana Stănilă este profesor la Facultatea de Medicină, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, România, membru fondator al Societății Române de Contactologie; ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân