Discriminarea – 5 efecte negative asupra sănătății tale mintale și fizice

Pentru membrii ce aparțin comunităților marginalizate, discriminarea nu este doar nedreaptă, ci poate avea consecințe grave asupra sănătății mintale și fizice.
  • Publicat:
Discriminarea – 5 efecte negative asupra sănătății tale mintale și fizice

Pe lângă un nivel crescut de stres, discriminarea poate cauza apariția mai multor probleme de sănătate pentru cei care au de-a face des cu astfel de comportamente inumane în viețile lor.

Realitatea nefericită pentru comunitățile marginalizate este că discriminarea nu mai este o surpriză. Poate fi dezamăgitor, înfricoșător și enervant să treci prin astfel de momente, dar rareori este șocant.

Când cineva trece constant prin astfel de momente, este o chestiune de timp până când următorul moment de discriminare își va face apariția. Din nefericire, mulți oameni ajung să se obișnuiască cu o astfel de viață plină de prejudecăți, însă acest lucru, fără să conștientizeze, îi va afecta în timp.

Orice formă de discriminare, dar în special cea legată de rasă și identitate etnică, are consecințe uriașe asupra sănătății mintale.  Și aceste consecințe nu afectează doar sănătatea ta mintală. Potrivit experților, există, de asemenea, rezultate negative asupra sănătății fizice legate de experimentarea discriminării.

Descoperă mai multe dintre efectele discriminării și cum sănătatea ta fizică și mintală poate fi afectată:

Discriminarea duce la un nivel crescut de stres

Persoanele care sunt victime ale discriminării tind să aibă un nivel ridicat de stres. Evenimentele discriminatorii activează răspunsul individului la stres, ceea ce are ca rezultat un val de procese fiziologice precum durerile de cap, ritmul cardiac accelerat și multe altele. Răspunsul la stres devine prelungit în cazurile în care discriminarea este în desfășurare.

Discriminarea continuă se poate referi la expunerile constante la evenimente discriminatorii, dar poate lua și forma unei discriminări care se întâmplă în mod repetat de-a lungul vieții cuiva.

În plus, aceste tipuri de situații similare vor declanșa, probabil, o traumă asupra subconștientului tău, iar asta ar putea să-ți afecteze în timp sănătatea mintală.

Discriminarea cauzează nivel crescut de anxietate și depresie

Au existat o mulțime de cercetări care au demonstrat că persoanele din medii rasiale-etnice marginalizate care suferă de discriminare raportează niveluri mai mari de anxietate și mai multe simptome depresive.

Poate fi greu să te simți în largul tău atunci când ești forțat să te confrunți permanent cu prejudecăți.

Anxietatea ta poate fi alimentată chiar de anumite sentimente anticipative: poți anticipa că nu vei fi acceptat în anumite situații, ceea ce poate duce la resimțirea unor sentimente mai negative.

Discriminarea cauzează o lipsă de siguranță

Siguranța este o nevoie umană de bază și, fără ea, este imposibil să prosperi și să supraviețuiești în societate. Dacă întâmpini o discriminare continuă, nivelul tău de siguranță scade fără să conștientizezi.

Societatea ar trebui să fie locul în care oamenii se simt în deplină siguranță atunci când sunt ei înșiși.

Dacă pierzi acea siguranță după ce ai experimentat un eveniment discriminatoriu sau ai aflat că este vizată comunitatea ta, devine o provocare să recâștigi acea siguranță și să o menți. Oamenii trebuie să-și observe în mod constant mediul și să decidă dacă se simt în siguranță fiind ei înșiși în anumite spații.

Discriminarea poate cauza traume în rândul oamenilor

Experții sunt de părere că oamenii care experimentează situații discriminatorii pot dezvolta traume.

Persoanele care dezvoltă aceste traume, ca un răspuns la momentele discriminatorii din viețile lor, raportează simptome similare celor care au tulburare de stres post-traumatic. Printre aceste simptome pot fi menționate hipervigilența, flashback-uri, coșmaruri și tendința de a deveni ușor suspicioși.

Discriminarea, dacă este experimentată în mod repetat, este o formă de traumă. Trauma nu trebuie să provină dintr-o manifestare uriașă de discriminare: poate fi cauzată de ceva aparent la fel de mic precum un prieten sau un membru al familiei care invalidează o experiență rasistă.

Discriminarea poate afecta funcțiile esențiale – somnul și sistemul imunitar

Când corpul tău simte presiune din cauza stresului, scade abilitatea acestuia de se a proteja. Cineva care are parte de momente de discriminare se confruntă constant cu nivel de stres crescut.

Atunci când corpul tău resimte acest stres, s-ar putea să te confrunți cu tulburări ale somnului, care, ulterior, îți pot afecta productivitatea din timpul zilei și abilitatea de a te conecta cu persoanele din jur.

În plus, dacă lipsa somnului este resimțită de organism, sistemul imunitar poate suferi drastic. Un studiu realizat în 2017 a descoperit că privarea de somn face un organism viu susceptibil la mulți agenți infecțioși.

Surse: huffpost.com, ncbi.nlm.nih.gov, leprosy-information.org,

Urmărește CSID.ro pe Google News
Sarah Mușat
La început de drum, dar cu toate acestea încrezătoare în abilitățile ei, s-a alăturat echipei Ce se întâmplă doctore? în anul 2022. A început acest nou capitol cu entuziasm și cu o mare dorință de a inspira un număr cât mai mare de oameni prin informațiile de cea mai bună calitate ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân