Cum să arăți și să te simți mai bine doar într-o săptămână

  • Publicat:
Cum să arăți și să te simți mai bine doar într-o săptămână
Sursa foto: pexels

O dietă strictă nu funcționează întotdeauna și, din acest motiv, ai putea încerca mai degrabă un stil de viață sănătos. Potrivit specialiștilor, există o serie de lucruri pe care le poți implementa pentru a fi în cea mai bună formă, iar rezultatele pot apărea în mai puțin de o săptămână. Iată despre ce e vorba

7 lucruri pe care le poți face pentru a arăta și a te simți mai bine doar într-o săptămână

Bea mai multă apă

Hidratarea este cheia, fie că urmezi o dietă sau nu. Cu ajutorul acesteia, dar mai ales a cantității pe care o consumi, îți reglezi fiecare celulă din corp. Tocmai de aceea, nutriționiștii recomandă să alegi întotdeauna apa în detrimentul sucurilor sau al altor băuturi ce conțin zahăr.

Redu consumul de sare

Un consum excesiv de sare produce balonare, stare atât de neplăcută. Mai mult, sodiul reține și apă în corp. Așadar, dacă vei reduce consumul de sare, vei sesiza o schimbare în bine care se va resimți și în aspectul tău fizic, dar și-n felul în care te vei simți.

Citește și: Consumul excesiv de sare este responsabil pentru cel puțin 6 afecțiuni!

Consumă cât de multe fibre

Legumele bogate în fibre, precum broccoli, ardei gras sau varză de Bruxelles, sunt o sursă excelentă de vitamine și nutrienți, inclusiv de fibre. Ceea ce sporește sațietatea.

Mâncărurile bazate pe fructe, legume, cereale integrale, fasole, nuci și semințe sunt cele pe care ar trebui să le alegi spre consum.

Citește și: Motivul pentru care fibrele sunt cele mai importante din dietă

Fii atentă la fiecare porție de mâncare

Fie că iei masa sau doar o gustare, fii întotdeauna atentă la cantitatea de mâncare pe care o pui în farfurie. Mănâncă doar atât cât îți cere organismul, fără a ajunge la sățietate completă.

Citește și: Nu îți mai umple farfuria! Cum arată o porție corectă de mâncare și câtă apă să bei în funcție de greutate

Nu îți centra gândurile exclusiv pe calorii

Să te concentrezi prea mult pe numărul de calorii consumate poate fi complicat. Cele mai multe alimente sărace în calorii sunt bogate în sodiu, ceea ce înseamnă că duc la retenția de apă și la balonare.

Gândește pozitiv!

Optimismul te ajută în ceea ce privește alimentația, dar și a felului în care te simți și arăți. Iar acest lucru te poate sprijini să îți schimbi stilul de viață.

Așadar, focusul trebuie să fie pe ce să mănânci pentru a te simți bine și nu pe ceea ce ar trebui să elimini sau să reduci.

Încearcă să nu ai aștepări nerealiste

Nu trebuie să te aștepți la miracole doar pentru că ai adoptat un stil de viață sănătos pentru o săptămână. Implementarea acestor obiceiuri sănătoase te va ajuta să reduci în primul rând probleme precum balonarea, oboseala, retenția de apă sau îngrășarea.

Transformă tot acest proces într-un stil de viață!

Surse: Business Insider, Wiki How, Deccan Chronical

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”