Ce vârstă are, de fapt, corpul tău? 5 teste și analize care îți arată cum vei îmbătrâni. Medic: „Nu e vorba să facem cât mai multe teste, ci să înțelegem ce ne spun datele despre organismul nostru”

Deși niciun test nu poate prezice cu exactitate cât va trăi o persoană, anumite investigații pot oferi indicii importante despre sănătatea pe termen lung și riscul de apariție a unor boli.
  • Publicat:
Ce vârstă are, de fapt, corpul tău? 5 teste și analize care îți arată cum vei îmbătrâni. Medic: „Nu e vorba să facem cât mai multe teste, ci să înțelegem ce ne spun datele despre organismul nostru”
Ce vârstă are, de fapt, corpul tău? 5 teste și analize care îți arată cum vei îmbătrâni. Medic: „Nu e vorba să facem cât mai multe teste, ci să înțelegem ce ne spun datele despre organismul nostru”

Vârsta din buletin nu spune întreaga poveste despre sănătatea organismului nostru. De exemplu, două persoane de aceeași vârstă pot avea o condiție fizică, un metabolism și un risc de îmbolnăvire complet diferite. Medicina longevității încearcă să identifice aceste diferențe înainte de apariția simptomelor, folosind analize de sânge, teste de efort, investigații imagistice și, în anumite situații, evaluări genetice. Deși niciun test nu poate prezice cu exactitate cât va trăi o persoană, anumite investigații pot oferi indicii importante despre sănătatea pe termen lung și riscul de apariție a unor boli.

Ce este vârsta biologică și cu ce e diferită de cea din buletin

Atunci când vorbim despre longevitate, nu contează doar numărul anilor trăiți, ci și câți dintre aceștia sunt petrecuți într-o stare bună de sănătate, fără boli care limitează mobilitatea, autonomia sau calitatea vieții. Vârsta cronologică reprezintă numărul anilor de la naștere, în timp ce vârsta biologică încearcă să reflecte starea funcțională a organismului, pe baza unor indicatori fiziologici și biologici. De exemplu, după vârsta de 30 de ani, masa musculară poate începe să scadă cu aproximativ 3-8% pe deceniu, iar pierderea se poate accelera odată cu înaintarea în vârstă. Acest proces poate influența forța musculară, echilibrul, mobilitatea și capacitatea de a desfășura activitățile cotidiene.

În același timp, modificările metabolice și cardiovasculare pot evolua ani întregi fără simptome evidente. Tocmai de aceea, evaluarea preventivă poate contribui la identificarea unor factori de risc înainte ca aceștia să se transforme în probleme medicale.

„Una dintre cele mai importante schimbări pe care trebuie să le facem este să nu mai considerăm absența bolii drept singurul indicator al sănătății. Putem să ne simțim bine astăzi, fără să știm ce se întâmplă, de fapt, în organismul nostru. Medicina longevității pornește de la date medicale și dovezi științifice care ne ajută să înțelegem unde ne aflăm din punct de vedere al sănătății, ce riscuri avem și ce putem schimba pentru a preveni apariția unor probleme în viitor. Nu vorbim despre promisiunea de a trăi până la 100 de ani, ci despre decizii informate și măsuri concrete, adaptate fiecărei persoane, care ne pot ajuta să ne păstrăm energia, mobilitatea și autonomia și la 60, 70 sau 80 de ani”, a declarat dr. Mircea Munteanu, medic coordonator al Centrului de Longevitate Regina Maria Băneasa.

Ce analize și teste pot oferi indicii despre longevitate

Medicina longevității utilizează mai multe categorii de investigații pentru a evalua starea organismului și pentru a identifica vulnerabilități asociate îmbătrânirii. Unele dintre acestea măsoară performanța fizică, în timp ce altele urmăresc sănătatea metabolică, cardiovasculară sau predispozițiile genetice.

Testul VO₂ Max

VO₂ Max reprezintă cantitatea maximă de oxigen pe care organismul o poate utiliza în timpul unui efort fizic intens. Este unul dintre indicatorii importanți ai capacității cardiorespiratorii. O valoare mai mare a VO₂ Max este asociată, în studiile observaționale, cu un risc mai redus de mortalitate cardiovasculară și generală. Totuși, rezultatul trebuie interpretat în funcție de vârstă, sex, nivel de activitate fizică și starea de sănătate. Testarea poate oferi informații despre capacitatea de efort și poate contribui la stabilirea unor recomandări personalizate privind activitatea fizică.

Investigația DEXA

DEXA este o investigație imagistică ce utilizează doze mici de radiații X și care poate fi folosită atât pentru evaluarea densității minerale osoase, cât și, prin protocoale specifice, pentru analiza compoziției corporale. Aceasta poate oferi informații despre:

  • Masa musculară și distribuția țesutului slab
  • Cantitatea și distribuția grăsimii corporale
  • Densitatea minerală osoasă și riscul de osteoporoză
  • Modificările compoziției corporale în timp

Masa musculară este deosebit de importantă în procesul de îmbătrânire, deoarece contribuie la menținerea mobilității, echilibrului și independenței funcționale. Mai mult, în prezent, masa musculară este considerată chiar organul longevității.

Citește și: O italiancă de 106 ani dezvăluie secretul longevității sale! Alimentul pe care îl consumă aproape în fiecare zi

Biomarkerii din sânge

Analizele de laborator pot identifica modificări care nu produc încă simptome, dar care pot semnala un risc crescut de apariție a unor afecțiuni cronice. În funcție de istoricul medical și de factorii individuali de risc, evaluarea poate include indicatori precum:

  • Glicemia și hemoglobina glicată (HbA1c): pentru evaluarea metabolismului glucozei și identificarea diabetului sau prediabetului
  • Profilul lipidic: pentru evaluarea colesterolului și a riscului cardiovascular.
  • Apolipoproteina B (ApoB) și lipoproteina(a): markeri care pot contribui la o evaluare mai precisă a riscului cardiovascular în anumite situații
  • Proteina C reactivă ultrasensibilă (hs-CRP): un indicator al inflamației, util în contexte clinice selectate
  • Markerii funcției renale și hepatice: pentru identificarea unor modificări ale funcționării organelor

Acești biomarkeri nu reprezintă, individual, teste care prezic durata vieții. Valoarea lor constă în identificarea unor riscuri medicale ce pot fi prevenite, monitorizate sau tratate.

Testele genetice

Analizele genetice pot oferi informații despre anumite predispoziții ereditare, inclusiv pentru boli cardiovasculare, metabolice sau oncologice. Cu toate astea, prezența unei variante genetice asociate cu o boală nu înseamnă automat că persoana respectivă va dezvolta afecțiunea. Testarea genetică trebuie recomandată atunci când există o indicație medicală și interpretată în contextul istoricului personal și familial. Ea nu poate determina cu exactitate cât va trăi o persoană.

Evaluarea vârstei biologice

Un alt instrument utilizat în medicina longevității este estimarea vârstei biologice, prin corelarea unor biomarkeri care reflectă funcționarea organismului. Scopul este identificarea diferențelor dintre vârsta cronologică și anumite caracteristici biologice asociate îmbătrânirii. Este important de precizat că metodele de estimare a vârstei biologice nu sunt încă standardizate universal. Rezultatele pot varia în funcție de metoda utilizată și nu trebuie interpretate ca o predicție certă a duratei vieții.

Cum folosim rezultatele analizelor pentru a îmbătrâni mai sănătos

Investigațiile nu au doar rolul de a identifica eventuale probleme, ci și de a orienta intervențiile preventive. Pe baza rezultatelor, medicul poate recomanda modificări ale alimentației, un program de activitate fizică adaptat, măsuri pentru îmbunătățirea somnului sau intervenții medicale specifice.

„În medicina longevității, nu este vorba despre a face cât mai multe teste, ci despre a înțelege ce ne spun datele despre organismul nostru și cum le putem folosi pentru a lua decizii mai bune pentru starea noastră de bine. Fiecare persoană are un istoric medical, factori de risc și nevoi diferite, de aceea evaluările trebuie alese și interpretate individual. Atunci când corelăm rezultatele analizelor cu istoricul medical, condiția fizică și stilul de viață, putem identifica mai clar unde este nevoie să intervenim și ce schimbări pot avea un impact real. Iar aceste recomandări trebuie să se bazeze pe dovezi științifice, nu pe tendințe sau promisiuni fără fundament medical. Scopul nostru este să transformăm informațiile despre sănătate într-un plan concret de prevenție, care să ajute fiecare pacient să trăiască mai mult și mai bine”, a explicat dr. Mircea Munteanu.

Foto: shutterstock

Alexandra Necșoiu - Redactor-șef
ALEXANDRA NECŞOIU, redactor-șef, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe ...
citește mai mult