Ce să faci când te îneci: de ce nu e bine să bei apă. Medic: Se întâmplă mai des decât credem

  • Publicat:
Ce să faci când te îneci: de ce nu e bine să bei apă. Medic: Se întâmplă mai des decât credem
Ce să faci atunci când te îneci cu mâncare? Nu bea apă / Foto: Profimedia

„Chiar dacă nu îi acordăm îndeajuns de multă atenție, mâncatul este o afacere serioasă”. Înghițim zilnic de sute de ori. Acesta este un reflex natural pe care îl avem din ziua în care ne-am născut. Cu toate acestea, uneori se poate să „înghițim” greșit, iar mâncarea să se ducă pe căile respiratorii, caz care ne pune viața în pericol și necesită manevre speciale. Una dintre marile greșeli pe care le fac cei mai mulți este să bea apă. Iată ce să faci când te îneci.

Atunci când înghițim corect, mâncarea se duce pe esofag și ajunge în stomac. Atunci când alimentul se duce pe „țeava greșită” (pe trahee), asta înseamnă că o persoană se îneacă.

Înecul poate fi parțial, atunci când căile respiratorii sunt pe jumătate blocate. Aceasta poate duce la infecție în piept, cu simptome precum tuse, wheezing și respirații scurte.

Atunci când căile respiratorii sunt blocate complet este vorba de o urgență medicală ce necesită tratament pentru a scoate obiectul care blochează căile respiratorii. Creierul uman începe să moară la 5 minute după ce respirația este întreruptă. Daunele ireversibile cerebrale apar la 10 minute fără respirație, scrie Mount Elizabeth.

Ce să faci când te îneci: Tușește!

Este foarte important astfel să știi ce să faci atunci când simți că te îneci cu mâncare. Primul pas este să încerci să tușești puternic. Aceasta ar putea debloca căile respiratorii.

„Dacă ești capabil să tușești, să spui orice cuvânt sau să vorbești în orice fel, înseamnă că nu e o ocluzie completă”, spune Sanford Vieder, director medical la un spital de urgență din Michigan, pentru Self.

O greșeală pe care o fac mulți este să bea apă, iar aceasta este de înțeles întrucât acesta este primul reflex pe care îl are o persoană care se îneacă. Cu toate acestea, NU este deloc indicat să bei apă dacă te îneci, ba chiar este contraindicat. Atunci când înghițim apă, e posibil să împingem alimentul și mai departe pe căile respiratorii, iar acest lucru ne îngreunează situația.

Dacă alimentul este blocat în gât – ȘI NU PE CĂILE RESPIRATORII – atunci poți bea apă pentru a ajuta alimentul să alunece spre stomac.

„Reflexul de tuse este cel mai bun prieten prin care poți elimina orice a rămas blocat”, adaugă medicul.

Dacă acest lucru nu a funcționat, este indicat să primești manevra Heimlich de la o persoană din jur sau să o efectuezi singur. Respectând regulile din manevra Heimlich poți să te salvezi.

Dacă nu reusești nici în felul acesta, încearcă să ieși afară, pentru a te asigura că cineva te vede și va suna la 112, în cazul în care tu vei leșina. La fel, poți apela la ajutorul unui vecin. Dacă acest lucru nu este posibil, încearcă să suni la 112, chiar dacă nu spui nimic, este posibil ca cei de la serviciul de urgență să identifice locația și să vină să îți acorde ajutorul.

Cum să previi să te îneci

Cea mai bună modalitate de tratament este întotdeauna prevenția. Există câteva reguli care te ajută să scazi riscul de a te îneca.

  • Fii atent la mâncare atunci când mănânci: mestecă bine înainte și ia guri mici.
  • Limitează consumul de alcool – dacă mănânci după ce ai consumat alcool ai un risc mai mare să te îneci pentru că acesta slăbește reflexul care direcționează mâncarea pe „țeava” corectă.
  • Fii atent la poziția în care mănânci, încearcă să stai cât mai drept și să nu stai întins

Medicii spun că e bine să acordăm atenție atunci când consumăm carne de porc pentru că majoritatea se îneacă în timp ce mănâncă acest aliment. Nu trebuie neglijată nici carnea de pui sau cea de vită.

Alte alimente care pot duce la înec sunt: popcornul, alune, struguri, stafide, gumă de mestecat, bomboane dure.

Tragedia elevei care a murit după ce s-a înecat cu jeleu

O elevă de 14 ani din Cluj a murit la 6 zile după ce s-a înecat cu un jeleu, la școală.

Imediat după ce s-a înecat cu jeleul, eleva ar fi încercat să bea apă, după care s-a prăbușit. Profesorii au alertat cadrele medicale din comună, însă abia după sosirea unui echipaj medical de la Gherla, oraș situat la 30 de kilometri distanță de comuna Geaca, s-a reușit extragerea jeleului. După ce a fost resuscitată în sala de clasă, eleva a fost transportată de urgență la Spitalul pentru Copii din Cluj-Napoca cu elicopterul SMURD.

„Fetița este în comă profundă și necesită susținerea funcțiilor vitale. Este internată pe secția de Terapie Intensivă a spitalului”, spunea purtătorul de cuvânt al Spitalului pentru Copii Cluj-Napoca, dr. Daniela Dreghiciu, pentru Știri de Cluj.

Din nefericire, după o săptămână de suferință, adolescenta de 14 ani a încetat din viață, pe patul de spital, la Cluj, scrie gherlainfo.ro. Fata s-a aflat la terapie intensivă în comă profundă și a necesitat susținerea funcțiilor vitale. În cursul zilei de marți, aceasta a decedat.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cristina Tudor - Redactor
Și-a început activitatea în jurnalismul online în redacția Digi24, în 2014, unde a petrecut câțiva ani buni. Acolo a redactat articole în toate domeniile, însă cu timpul a început să se contureze o predilecție către subiectele legate de sănătate, realizând inclusiv o campanie ce ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”