Automedicaţie pe timpul verii: sfaturi utile pentru concediu

Chiar şi în zilele de concediu, afecţiunile negestionate corespunzător, pot provocar probleme serioase de sănătate.
Automedicaţie pe timpul verii: sfaturi utile pentru concediu
FOTO: 123rf.com / Automedicaţie pe timpul verii: sfaturi utile pentru concediu

Când vorbim de zilele de vară, gândul ne zboară la vacanţe şi concedii, distracţie în aer liber, zile mai lungi şi temperaturi crescute. Totodată, în această perioadă a anului suntem mai predispuşi la anumite afecţiuni care, negestionate corespunzător, pot provoca stări accentuate de disconfort sau chiar probleme serioase de sănătate.

„În lunile de vară, farmaciştii pot oferi sfaturi valoroase cu privire la protecţia optimă împotriva razelor solare, combaterea insolaţiei, evitarea deshidratării sau tratarea înţepăturilor de albine, a leziunilor uşoare sau a afecţiunilor minore cu ajutorul diferitelor produse care se eliberează fără prescripţie medicală. Pentru a se bucura de vară fără vizite la medic sau, mai rău, la camera de gardă, cei care se confruntă cu astfel de probleme pot apela cu încredere la sfatul unui farmacist”, declară Nicoleta Radu, Vicepreşedinte al Colegiului Farmaciştilor din România.

Automedicaţia: sfaturi pe care să le aplici vara

Foloseşte protecţie solară. Cremele şi loţiunile de protecţie solară nu trebuie să lipsească din bagajul tău de vacanţă. Foloseşte produse cu factor de protecţie ridicat, cel puţin SPF 50, mai ales dacă urmează să te expui în mod prelungit la soare. De asemenea, foarte importantă este şi protecţia solară mecanică, cu ajutorul pieselor vestimentare.

Hidratează-te. Pentru ca organismul să funcţioneze corespunzător, este nevoie să consumi cel puţin 2 litri de lichide zilnic. Ştii probabil asta deja de la avertismentele difuzate periodic de posturile de televiziune. Ai grijă să bei suficiente lichide pentru a evita deshidratarea sau insolaţia. Fiind perioada vacanţelor, tentaţiile sunt mari însă trebuie să ştii că alcoolul sau cafeaua nu ajută prea mult la norma de lichide zilnică, cu atât mai mult în zilele caniculare.

Trusa medicală. Aşa cum acasă ai cu siguranţă o trusă medicală care să îţi vină în ajutor în diverse situaţii, ar trebui ca şi în vacanţă aceasta să nu îţi lipsească din bagaj. Aceasta ar trebui să conţină cel puţin un termometru, medicamente împotriva durerii, un antiinflamator şi un antispastic, un antiseptic, bandaje sterile şi plasturi, un antidiareic. În funcţie de locul în care îţi faci vacanţa, este posibil să fie nevoie să respecţi anumite cerinţe specifice, cum este cazul vaccinurilor sau medicamentelor pentru anumite boli „exotice”. Este bine să te informezi despre acestea în prealabil, pentru a lua măsurile necesare.

Informează-te corect. Este posibil să te confrunţi cu anumite situaţii care să nu necesite neapărat intervenţia unui medic, dar care să impună utilizarea unor produse care se eliberează fără prescripţie medicală, pentru a gestiona o serie de simptome deranjante. Indiferent dacă apelezi la produse pe care le-ai mai folosit şi cu altă ocazie, citeşte de fiecare dată prospectul şi informaţiile de pe ambalaj şi respectă indicaţiile din acestea. Dacă simptomele persistă sau se agravează, nu amâna vizita la medic.

Fii responsabil cu sănătatea ta. Este foarte important ca, dacă nu recunoşti simptomele sau nu eşti sigur ce produs să foloseşti, să te adresezi farmacistului. Acesta te poate îndruma fie să alegi în funcţie de situaţie, fie să mergi la medic, dacă este nevoie.

La nivel global, 9 din 10 persoane manifestă simptome ale unei afecţiuni minore o dată la fiecare 4 săptămâni. Indiferent de naţionalitate, climat sau localizare geografică, consumatorii se confruntă periodic cu simptome ale diferitelor afecţiuni precum răceală, dureri de cap, disconfort abdominal sau dureri articulare. Consumatorii reacţionează similar în abordarea acestora, fie lâsându-le să treacă de la sine, fie gestionează aceste afecţiuni utilizând medicamente fără prescripţie medicală, suplimente alimentare şi dispozitive medicale pentru ȋngrijire personală.

„De cele mai multe ori, pe timp de vară, ne confruntăm cu afecţiuni minore ce pot fi prevenite dacă acordăm o atenţie sporită propriei stări de sănătate prin mijloace specifice pentru astfel de perioade. De asemenea, atunci când situaţia o impune, putem recurge la automedicaţia responsabilă, însă numai pe baza unei informări corecte în prealabil”,  declară Diana Mereu, Director Executiv RASCI, asociaţia reprezentativă pentru sectorul de îngrijire personală din România.

Cel mai nou articol Video:
Dr. Matei Bâră: radioterapia în cancerele digestive