Analize care dezvăluie dacă ești la risc să faci accident vascular cerebral

Accidentul vascular cerebral este una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial și poate lăsa supravieţuitorul cu un handicap fizic pentru tot restul vieţii.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Analize care dezvăluie dacă ești la risc să faci accident vascular cerebral

Patru din cinci cazuri de accident vascular cerebral pot fi prevenite dacă sunt identificați la timp factorii de risc. Odată depăşită vârsta de 55 de ani, riscul de accident cerebral creşte în mod alarmant. Studiile arată că una din cinci femei și unul din șase bărbaţi vor suferi un astfel de episod de-a lungul vieţii.

Din ce cauze apare accidentul vascular cerebral

Printre cauzele și factorii de risc asociați accidentului vascular cerebral amintim:

Care sunt simptomele accidentului vascular cerebral

Aproape 80% dintre victime nu prezintă nici un simptom de boală înainte ca atacul să aibă loc. Accidentul vascular cerebral poate fi recunoscut rapid prin metoda FAST, un acronim format din primele litere ale celor mai importante simptome ale unui AVC:

  • F este de la Față căzută și asimetrică
  • A de la Amorțirea brațelor și picioarelor
  • S de la Stâlcirea sau Sacadarea vorbirii
  • T vine de la Timp, pentru că atunci când un aparținător sesizează simptomele, este timpul să sune urgent la 112

Începerea tratamentului în maximum 3 ore de la primele simptome ale accidentului vascular cerebral va influența semnificativ vindecarea, comparativ cu dizabilitatea pe viață.

Analize pentru depistarea riscului de accident vascular cerebral

Cea mai eficientă modalitate de a depista factorii favorizanţi ai acestei afecţiuni este examinarea cu ultrasunete. În felul acesta, medicul poate supraveghea activitatea vasculară şi ritmul cardiac.

Persoanele care au cazuri de accident vascular cerebral în familie şi cele suferind de diferite afecţiuni cardiovasculare sau cele trecute de 50 de ani trebuie să facă anual sau măcar o dată la doi ani următoarele analize, pentru a se asigura că nu sunt la risc de accident vascular cerebral:

  • ecografia carotidiană –cu ajutorul ultrasunetelor, specialistul poate să vadă dacă pe pereţii arterei există sau nu depozite de grăsime.
  • EKG – un test simplu, dar important pentru sănătatea inimii. Electrocardiograma măsoară impulsurile electrice ale inimii şi pune în evidenţă eventuale anomalii precum creşterea în volum a inimii, flux sanguin insuficient, semne noi sau vechi de infarct, aritmii, dezechilibru electrolitic.
  • screening al aortei abdominale – cu ajutorul ultrasunetelor se urmăreşte prezenţa unui eventual anevrism la nivelul aortei abdominale, care ar putea conduce la o ruptură.
  • screening al arterelor perferice – medicul urmăreşte, tot cu ajutorul ultrasunetelor, să vadă dacă nu cumva la nivelul picioarelor s-au format plăci ateromatoase.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”