8 reguli simple pentru un somn mai bun

Tu știi cum să dormi sănătos? Descoperă 8 reguli simple care te vor ajura să ai un somn mai bun.
  • Publicat:
8 reguli simple pentru un somn mai bun
Envato

Tu știi cum să dormi sănătos? Descoperă 8 reguli simple care te vor ajuta să ai un somn mai bun.

Sănătatea ta fizică și psihică depinde în proporții mari de calitatea somnului. Din păcate, fie că suferi de insomnii, fie că reușești să dormi, dar nu suficient de odihnitor, poate avea consecințe nefaste asupra organismului. Iar a dormi cât mai sănătos este aproape o artă care se ascunde în detalii mici, cum ar fi următoarele 8 reguli pe care este recomandat să le respecți măcar din când în când, dacă nu mereu.

8 reguli simple pentru un somn mai bun

1. Plimbare

Fă o plimbare de 30-60 de minute în lumina naturală a soarelui, imediat după micul dejun și încă una cu puțin timp înainte de apus. Este important să nu porți ochelari de soare, șepci sau alte pălării. Contactul direct cu razele de soare ajută întregul corp să se se odihnească cât mai bine, și să se trezească cu un tonus fresh.

Dacă afară este ceva mai întunecat, din cauze meteorologice, ar fi bine să mărești timpul petrecut în aer liber, cu lumină naturală.

2. Trezește-te la aceeași oră

Trezește-te în fiecare zi la aceeși oră și du-te la culcare cu prima ocazie în care simți că ți se închid ochii de oboseală – cele 30 de minute de somn pe canapea, în fața televizorului, înainte să mergi în dormitor, pot avea un impact major asupra calității somnului de peste noapte, cum ar fi treziri în miez de noapte fără a mai putea adormi la loc, ceea ce înseamnă că de dimineață, când te vei trezi complet, nu o sa fii cu adevărat odihnit.

3. Evită cafeaua

Evită cafeaua cu 8-10 ore înainte de a te culca. Ultima ceașcă de cafea ar trebui să fie undeva în jurul orei 14:00, ca până la finalul zilei corpul să poată elimina orice urmă de cafeină și să se poată odihni într-u mod corespunzător.

4. Aplicații pentru somn

Există câteva aplicații care te pot ajuta să adormi și să ai un somn sănătos, mai ales dacă suferi de anxietate. Durează între 10 și 15 minute, de 3 ori pe săptămână, și te vor ajuta să îți recalibrezi sistemul nervos și să te relaxezi așa încât să adormi fără probleme. De exemplu, una dintre aplicații, Reveri App, se poate achiziționa din AppStore și îți oferă sesiuni de auto-hipnoză, și o sumedenie de informații care te vor ajuta să îți monitorizezi și să îți îmbunătățești calitatea somnului.

5. Lumina artificială

Evită pe timpul nopții contactul cu luminile artificiale puternice. Există tot felul de dispozitive care să te ghideze prin casă, noaptea. Este important ca nivelul luminii să fie cât mai scăzut pentru a rămâne în siguranță, adică să nu îți dai peste cap ritmul circadian al corpului. Lumina lunii este sănătoasă, dacă razele ei pot pătrunde în casă, iar dacă ești fan al lumânărilor, cu atât mai bine, lumina lor este benefică.

6. Pauzele mici de somn, cheia marilor succese

Limitează pauzele de somn pe timp de zi la maximum 90 de minute, sau de preferat ar fi chiar să le eviți pe cât posibil.

7. Yoga Nidra

Dacă te trezești în mijlocul nopții și chiar nu mai poți adormi la loc, intră pe Youtube și caută NSDR sau Yoga Nidra. Tutorialele nu durează mult și sunt extrem de eficiente.

8. Temperatura optimă din dormitorul tău

În camera unde dormi menține o temperatură ușor mai scăzută față de celelalte camere din casă. Mai mult, creează aici un ambient relativ întunecat. Corpul are nevoie să își scadă temperatura cu până la 3 grade pentru a adormi și, de asemenea, pentru a dormi o durată regulată de timp.

De obicei un motiv pentru care ne trezim peste noapte este că ne este prea cald, sau uneori prea frig. Soluția ar fi să avem un aparat de aer condiționat în preajmă care să regleze temperatura din cameră.

Citește și: Mituri despre somn și adevăruri neștiute despre acest proces vital

Sursă: hubermanlab.com

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân