3 semne ale stresului pe care oamenii încearcă să le ascundă constant

Stresul excesiv se poate manifesta în multe feluri și este posibil să nu fii întotdeauna capabil să recunoști unele dintre aceste semne. Este important totuși să fii conștient de ele și să nu le lași să te împiedice să-ți duci la bun sfârșit toate activitățile de zi cu zi.
  • Publicat:
3 semne ale stresului pe care oamenii încearcă să le ascundă constant
3 semne ale stresului pe care oamenii încearcă să le ascundă constant sursa foto: shutterstock

Din păcate, stresul a devenit un lucru normal în zilele noastre. Toată lumea este încărcată cu diferite responsabilități de care trebuie să aibă grijă constant, iar din această cauză timpul pentru relaxare se diminuează considerabil. De cele mai multe ori, oamenii pretind că nu au probleme și continuă să muncească din greu, sperând că într-un fel sau altul totul va reveni la normal.

Cu timpul, stresul va cauza deteriorări considerabile în ceea ce privește starea ta fizică și psihică. Din cauza lipsei de timp, oamenii încearcă să ascundă în permanență aceste stări care apar fin cauza stresului. Din nefericire, necombătut, stresul îți poate acapara viața.

Este important să cunoști semnele ascunse ale stresului, astfel încât să-ți poți da seama dacă acestea fac parte din viața ta sau din viața altor persoane dragi ție.

Semne ale stresului pe care le ascunzi constant

Ia în calcul aceste semne ascunse care ar putea avea, în timp, un impact negativ asupra ta!

  1. Obiceiurile alimentarea se schimbă

Când te simți stresat, cortizolul secretat îți poate schimba apetitul. Cortizolul, în cantități mari, te poate face să simți o nevoie intensă de alimente dulci, sărate sau bogate în grăsimi.

Nu numai că poftești la aceste alimente bogate în calorii atunci când ești stresat, ci chiar mănânci o cantitate mai mare de alimente decât ai mânca de obicei. Majoritatea oamenilor nu se gândesc prea mult la asta. Dar este un semn clar că nivelul tău de stres este scăpat de sub control.

Dacă observi că o persoană din viața ta mănâncă în exces sau mănâncă prea puțin, ajută-l în a găsi o rezolvare. De cele mai multe ori, vei descoperi că motivul schimbării tiparelor de alimentație este stresul.

  1. Programul de somn este haotic

Stresul cronic are un efect notabil în ceea ce privește sistemul tău nervos. Din cauza stresului pot apărea noaptea gânduri anxioase. Aceste gânduri te pot ține cu ușurință treaz și pot perturba calitatea somnului tău. În cazul în care te confrunți cu oboseală și duci lipsă de odihnă, nivelul de stres rămâne ridicat, ceea ce te împiedică să dormi bine.

Pe de altă parte, unii oameni dorm prea mult, lucru care îi va face să simtă somnolență. Stresul este legat de depresie, care poate duce adesea la oboseală excesivă. S-ar putea chiar să-ți dorești să dormi pentru a nu fi nevoit să te simți stresat sau trist. În cazul în care acest somn excesiv provine din stresul legat de depresie, ai nevoie de ajutor specializat.

  1. Stresul îți afectează memoria

Atunci când ești stresat, îți este mai greu să înveți. În plus, ai tendința de a trece cu vederea peste detalii în aceste perioade. Deci este mai greu să-ți amintești totul despre un eveniment stresant.

Surse: powerofpositivity.com, cedars-sinai.org, firstbeat.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Sarah Mușat
La început de drum, dar cu toate acestea încrezătoare în abilitățile ei, s-a alăturat echipei Ce se întâmplă doctore? în anul 2022. A început acest nou capitol cu entuziasm și cu o mare dorință de a inspira un număr cât mai mare de oameni prin informațiile de cea mai bună calitate ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân