Matcha, bună pentru sănătate: 5 motive să o consumi

Iată cinci motive pentru care ar trebui să consumi matcha.
Matcha, bună pentru sănătate: 5 motive să o consumi
FOTO: shutterstock / Matcha, bună pentru sănătate: 5 motive să o consumi

Ceaiul matcha a câştigat teren în rândul iubitorilor de cafea şi, pe bună dreptate! Pudra de matcha are numeroase beneficii pentru sănătate, aşadar îşi merită poziţia printre noile tendinţe. Iată cinci motive pentru care ar trebui să consumi pudra de matcha.

Este mai specială decât ceaiul verde

Matcha este, de fapt, o pudră de ceai. Ceaiul verde de exemplu conţine anumiţi compuşi din frunzele infuzate în apă fierbinte. În cazul ceaiului matcha consumi, de fapt, frunzele în sine, din care se obţine o pudră, amestecată mai apoi cu apă. Spre deosebire de tradiţionalul ceai verde, prepararea ceaiului matcha implică un proces amplu de care depind textura şi savoarea.

Benefică pentru sănătate

Pentru că pudra de matcha este obţinută din ceai de înaltă calitate, iar frunzele sunt consumate în întregime, este o sursă mai mare de nutrienţi decât ceaiul verde. Pe lângă faptul că oferă cantităţi mici de vitamine şi minerale, pudra de matcha este bogată în antioxidanţi care poartă numele de polifenoli, asociaţi pentru protecţia împotriva cancerelor şi bolilor de inimă, cât şi reglarea glucozei din sânge, reducerea hipertensiunii arteriale şi efectele antiaging. Un alt polifenol care se regăseşte în matcha este EGCG, cunoscut pentru accelerarea metabolismului şi încetinirea creşterii celulelor canceroase.

Conţine cofeină

Pentru că se conumă frunzele întregi de matcha, o cană de ceai de matcha oferă de trei ori mai multă cofeină, o ccantitate similară unei ceşti de cafea. Consumatorii de matcha au comparat cele două băuturi menţionând că matcha oferă o stare ”calmă de alertă” datorită substanţelor naturale pe care le conţine. Pentru a-ţi asigura un somn de calitate, consumă matcha cu cel puţin şase ore înainte de somn.

Implică meditaţia

Prepararea ceaiului matcha se concentrează pe ceremoniile ceaiului japonez asociate cu Zen, unul dintre principalele motive pentru care ceaiul matcha a devenit atât de popular. Meditaţia şi prepararea ceaiului matcha merg mână-n mână, mai ales că ajută la reducerea de cortizol, hormonul de stres cunoscut pentru accelerarea apetitului şi creşterea grăsimii abdominale. Totodată reduc inflamaţiile, mâncatul impulsiv, scad tensiunea arterială şi accelerează stima de stine.

Poate fi folosită în diferite preparate

Pudra de matcha nu se foloseşte doar pentru a obţine ceaiul de matcha, ci şi în diferite deserturi sau preparate delicioase. Există numeroase reţete, de la brioşe, negrese şi budinci, până la supe şi guacamole, fiind un aliment cu care poţi experimenta în bucătărie.

Alexandra Necsoiu
Alexandra Necsoiu

ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, alexandra.necsoiu@m.ro

Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să ... citește mai mult

Cel mai nou articol Video:
Dr. Silvia Chiotoroiu: tratamentul modern pentru cataractă