5 motive să bei ceai de iasomie. Ce beneficii are și cine trebuie să-l evite

O ceașcă de ceai verde cu iasomie consumată zilnic ajută la arderea a cel puțin 100 de calorii. Ceai de iasomie - beneficii, contraindicații, preparare
  • Publicat:
5 motive să bei ceai de iasomie. Ce beneficii are și cine trebuie să-l evite
5 motive să bei ceai de iasomie. Ce beneficii are și cine trebuie să-l evite. Foto: Shutterstock

Parfumatul ceai de iasomie e bun pentru slăbit, dar are rol protector și asupra creierului. De asemenea, consumul de ceai verde cu iasomie poate ajuta la reducerea colesterolului rău și a nivelului de zahăr din sânge. Cu toate acestea, sunt și situații când ceaiul de iasomie nu este indicat.

Află în continuare ce beneficii și contraindicații are ceaiul verde cu iasomie.

Ceai de iasomie pentru slăbit

Ceaiul de iasomie, mai ales când este consumat în combinație cu ceai verde, accelerează metabolismul și ajută astfel la arderea mai eficientă a caloriilor ingerate.

Se estimează că o singură ceașcă de ceai de iasomie cu ceai verde consumată zilnic ar ajuta la arderea a cel puțin 100 de calorii, datorită cofeinei și polifenolului EGCG (galat de epigalocatechină).

Ceaiul de iasomie scade colesterolul

Bogăția de antioxidanți din ceaiul de iasomie poate ajuta la reducerea trigliceridelor și colesterolului „rău” oxidat din sânge, un factor de risc major implicat în apariția bolilor de inimă.

Colesterolul oxidat este mult mai periculos pentru inimă deoarece este mult mai probabil să se „lipească” de vasele de sânge și să determine formarea plăcilor dure de aterom care împiedică circulația sângelui.

Potrivit studiilor, consumul zilnic a 3 cești de ceai verde cu iasomie (aproximativ 700 ml) poate reduce cu până la 20% riscul de boli cardiovasculare, în special accident vascular cerebral și infarct miocardic.

Ceai de iasomie pentru diabet

La fel de eficient este ceaiul verde cu iasomie pentru ținerea sub control a glicemiei și prevenirea diabetului de tip 2. Polifenolul EGCG ajută organismul să utilizeze insulina mai eficient și astfel să fie prevenite nivelurile ridicate ale zahărului din sânge.

Studiile arată că riscul de diabet este cu 16% mai redus în cazul persoanelor care consumă zilnic 3 cești de ceai verde cu iasomie.

Ceaiul de iasomie reduce riscul de Alzheimer

Datorită antioxidanților puternici din frunzele de ceai verde și florile de iasomie, această băutură consumată zilnic are potențialul de a reduce semnificativ boli precum Alzheimer sau Parkinson.

Chiar dacă nu se cunosc cu certitudine toate cauzele care duc la instalarea acestor maladii, inflamația este un factor de risc cunoscut, iar aceasta poate fi redusă printr-o dietă antiinflamatorie și consumul de ceaiuri care ajută în acest sens. 

O metaanaliză a indicat că ceaiul verde cu iasomie consumat zilnic ar putea reduce cu până la 35% riscul de afecțiuni cerebrale, inclusiv boala Alzheimer.

Ceaiul de iasomie reduce riscul de cancer

Ceaiul verde cu iasomie ar putea reduce și riscul de diverse tipuri de cancer (de vezică, de colon, de prostată sau de sân), tot datorită polifenolilor din compoziție. Studiile au arătat că acest tip de ceai ar putea, de asemenea, să reducă dimensiunea tumorilor, să determine „moartea” celulelor canceroase și să suprime răspândirea acestora.

Ceai verde cu iasomie: mod de preparare

Iată cum să faci acasă ceai verde cu flori de iasomie.

Ingrediente:

  • câteva flori de iasomie
  • 3 lingurițe de frunze uscate de ceai verde

Preparare:

Pune ceaiul verde pe fundul unui borcan mic, apoi florile de iasomie. Amestecă ușor cu  linguriță, apoi pune capacul și lasă 24 de ore. În acest timp, ceaiul verde va împrumuta aroma florală intensă a iasomiei. Ceaiul poate fi astfel păstrat timp de 5-6 luni.

A doua zi, pune într-un ibric 200 ml de apă. Adu la fierbere, apoi oprește focul și pune în ibric o linguriță de ceai verde parfumat cu iasomie. Lasă la infuzat aproximativ 5 minute. Ceaiul se strecoară și se consumă cald.

Ceai verde cu iasomie: contraindicații

Ceaiul verde cu iasomie conține cofeină, așadar nu este recomandat să fie consumat în cantități foarte mari. În caz contrar pot să apară palpitații, tremurături, nervozitate, anxietate și tulburări digestive.

De asemenea, este contraindicat consumul excesiv de ceai care conține cofeină în cazul gravidelor, deoarece există riscul de avort spontan.

Atenție și dacă suferiți de anemie! Conținutul mare de catechine din ceaiul verde cu iasomie ar putea împiedica absorbția fierului din alimente.

Surse:

Hursel R, Westerterp-Plantenga MS. „Thermogenic ingredients and body weight regulation”. Int J Obes (Lond). 2010 Apr;34(4):659-69. doi: 10.1038/ijo.2009.299.

Arab L, Khan F, Lam H. „Tea consumption and cardiovascular disease risk”. Am J Clin Nutr. 2013 Dec;98(6 Suppl):1651S-1659S. doi: 10.3945/ajcn.113.059345.

Ma QP, Huang C, Cui QY, Yang DJ, Sun K, Chen X, Li XH. „Meta-Analysis of the Association between Tea Intake and the Risk of Cognitive Disorders”. PLoS One. 2016 Nov 8;11(11):e0165861. doi: 10.1371/journal.pone.0165861.

Yang J, Mao QX, Xu HX, Ma X, Zeng CY. „Tea consumption and risk of type 2 diabetes mellitus: a systematic review and meta-analysis update”. BMJ Open. 2014 Jul 22;4(7):e005632. doi: 10.1136/bmjopen-2014-005632.

Chen D, Dou QP. „Tea polyphenols and their roles in cancer prevention and chemotherapy”. Int J Mol Sci. 2008 Jun;9(7):1196-1206. doi: 10.3390/ijms9071196.

Fan FS. „Iron deficiency anemia due to excessive green tea drinking”. Clin Case Rep. 2016 Oct 5;4(11):1053-1056. doi: 10.1002/ccr3.707.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări:
Beneficii ascunse ale reflexoterapiei
Beneficii ascunse ale reflexoterapiei
10 remedii naturale care alină arsurile la stomac și indigestia
10 remedii naturale care alină arsurile la stomac și indigestia