Zâmbet frumos de Sărbători: 6 sfaturi utile ale medicului stomatolog

Medicul Adrian Mina ne oferă șase sfaturi utile, de care să ținem cont, pentru a nu ne deteriora dinții în perioada Sărbătorilor și pentru un zâmbet frumos.
12.12.2020 | Necsoiu Alexandra
Zâmbet frumos de Sărbători: 6 sfaturi utile ale medicului stomatolog
Zâmbet frumos de Sărbători: 6 sfaturi utile ale medicului stomatolog

Sărbătorile de iarnă reprezintă încă un motiv de bucurie, alături de cei dragi. Obișnuim să facem multe fotografii, iar zâmbetul frumos și sănătos este un accesoriu important. Pentru a sta departe de orice problemă medicală, inclusiv stomatologică, medicul Adrian Mina ne oferă șase sfaturi utile, de care să ținem cont, pentru a nu ne deteriora dinții în această perioadă specială și pentru a avea un zâmbet frumos.

Cum să ai un zâmbet frumos de Sărbători, în 6 pași

Mare grijă la dulciuri!

Printre deliciile cu care ne înfruptăm în perioada Sărbătorilor se regăsesc cu siguranță dulciurile. Dacă ne dorim ca dantura să nu fie afectată pe termen lung, e însă bine să avem grijă către ce tip de dulciuri ne îndreptăm. Spre exemplu, încercați să înlocuiți bomboanele cu ciocolata. Dinții se curăță mult mai ușor de ciocolată decât de bomboane lipicioase, pline de zahăr. În plus, încercați să vă curățați bine dinți după fiecare porție de dulce savurată.

Spălatul pe dinți pe fundal muzical ajută la obținerea unui zâmbet frumos

”Știm deja că trebuie să ne periem dinții timp de câte două minute de două ori pe zi. Și care e cea mai simplă, dar totodată plăcută, modalitate de a ne asigura că spălatul dinților nu durează mai puțin de 2 minute? Să alegeți o melodie cu această durată și să o ascultați în timpul periajului. Spălatul pe dinți cu siguranță va fi mai plăcut ascultând piesa preferată în preajma Sărbătorilor”, este de părere medicul stomatolog Adrian Mina.

Nu rupeți ambalajele cadourilor cu dinții

Suntem cu toții nerăbdători să vedem ce cadouri am primit sub brad. Cu toate astea, trebuie să avem mare grijă să nu ne folosim dinții pentru a le desface. Dinții ne ajută să mestecăm mâncarea, nu au menirea de a înlocui o foarfecă. Desfăcând pachetele de cadouri cu dinții riscăm să ne spargem un dinte, să ne rănim gingiile sau chiar să înghițim accidental ceva.

Nu vă abateți de la rutina de îngrijire a dinților

”În perioada Sărbătorilor suntem mai relaxați și mai visători, așa că e ușor să ne abatem de la rutina zilnică. Trebuie să ținem însă cont de sănătate, iar sănătatea dinților depinde de obiceiurile sănătoase pe care ni le-am creat în timp. Dacă ai programată în această perioadă o vizită la stomatolog, ai grijă să nu o ratezi. De asemenea, nu uitați să vă spălați pe dinți și să folosiți ața dentară!”, recomandă medicul stomatolog Adrian Mina.

Folosiți ața dentară pentru un zâmbet frumos!

Folosirea aței dentare poate îndepărta placa și bacteriile dintre dinți. Acele zone unde o periuță de dinți nu poate ajunge. De asemenea, ajută la prevenirea respirației urât mirositoare prin eliminarea resturilor alimentare care au rămas prinse între dinți.

Folosiți apa de gură!

”Apa de gură vă ajută să aveți mereu o respirație proaspătă. Alegeți una care conține clorhexidină, un ingredient antibacterian, ajută la controlarea plăcii și a gingivitei”, adaugă medicul stomatolog Adrian Mina.