Predispoziția genetică și problemele dentare

Pe toată perioada dezvoltării, există probabilitatea să apară anumite probleme dentare care au sau nu legătură cu predispoziția genetică.
  • Publicat:
Predispoziția genetică și problemele dentare
Foto: envato

Dinții încep să se dezvolte încă din prima lună de sarcină și continuă să erupă până în jurul vârstei de 18 ani. Pe toată perioada dezvoltării, există probabilitatea să apară anumite probleme dentare care au sau nu legătură cu predispoziția genetică. Acestea pot fi simple carii dentare, sensibilități ale dinților la anumite alimente prea reci sau fierbinți sau afecțiuni gingivale, precum parodontoza. Însă, de cele mai multe ori, lipsa efectuării igienei orale, alimentația nesănătoasă și stilul de viață cu obiceiuri nesănătoase, precum consumul de alcool, fumatul sau dulciurile, favorizează apariția afecțiunilor dentare. 

Iată care sunt cel mai des întâlnite probleme dentare care pot avea legătură cu predispoziția genetică:

Cariile dentare

Acestea apar din cauza acumulării de placă bacteriană pe dinți și tartru dentar, subgingival. Cariile pot fi depistate ușor, ele apărând pe suprafața dinților sub forma unor puncte albe sau negre. De asemenea, mai pot apărea și interdentar și îți poți da seama că le ai atunci când ața dentară se rupe. Respirația urât mirositoare poate fi una dintre semnele apariției cariei. În general, caria dentară nu se moștenește, dar există probabilitatea ca părinții să aibă ,,dinți mai slabi” și, astfel, copiii să dezvolte la rândul lor carii dentare.

Sensibilități ale dinților

Sensibilitățile apar în momentul în care smalțul dentar este deteriorat, iar alimentele și lichidele reci sau fierbinți ajung în terminațiile nervoase. Sensibilitatea provoacă, de multe ori, și durere.

Predispoziția genetică poate avea strânsă legătură cu rezistența smalțului dentar. Acesta depinde foarte mult și de alimentația pe care o are mama în perioada sarcinii, dar și de alimentația pe care o are copilul când este mic.

Afecțiuni gingivale

„În momentul în care tartrul dentar se cantonează subgingival și în lipsa igienei orale corespunzătoare, apar diferite afecțiuni gingivale. Cea mai frecventă dintre acestea este gingivita, care este și primul stadiu al apariției parodontozei. O poți identifica dacă ai inflamații la gingii, sensibilități, iar gingia își modifică culoarea de la un roz la un roșu violaceu. Totodată, gingiile mai pot fi și moi, umflate și pot fi retrase de pe dinți. În cazul bolii parodontale, predispoziția genetică are o mare legătură. Dacă unul dintre părinți are paradontoză, există o probabilitate mărită să aibă și copilul”, explică Dr. Andra Maria Călin, medic stomatolog, specialist parodontolog.

Ce alte probleme dentare mai pot fi moștenite

Specialiștii spun că predispoziția genetică poate avea legătură cu dantura în ceea ce privește anodonția, hipodonția sau cancerul bucal.

Anodonția înseamnă absența completă a dinților și se întâlnește foarte rar, însă este moștenită de la unul dintre părinți.

Hipodonția presupune lipsa parțială, încă de la naștere, a unor dinți. Poate lipsi doar unul sau pot lipsi până la 5 dinți. Dinții predispuși să lipsească sunt incisivii laterali și al doilea rând de premolari.

Cancerul oral apare la nivelul limbii, buzelor, amigdalelor sau orofaringelui. Se poate moșteni și genetic, dacă în familie a existat sau există o persoană care a avut sau are o astfel de afecțiune, dar se poate forma și de la un obicei vicios, precum fumatul sau consumul de alcool.

Cum se pot trata problemele dentare moștenite genetic

„Orice afecțiune dentară – fie moștenită, fie dezvoltată de-a lungul timpului – poate fi tratată de medicul stomatolog. Spre exemplu, dacă vorbim despre carii dentare, acestea se pot trata prin obturații (plombe) sau tratamente endodontice, iar în cazul afecțiunilor gingivale, este bine să știi că doar un medic specialist în parodontologie poate recomanda tratamentul potrivit. Dacă te confrunți cu boala parodontală, aceasta se poate opri din evoluție, însă vizitele la stomatolog trebuie să devină o rutină la câteva luni”, completează Dr. Andra Maria Călin.

De asemenea, igiena orală este extrem de importantă și trebuie respectată zilnic. Periază-ți dinții de cel puțin două ori pe zi, atât dimineața, cât și seara. Folosește mijloacele adjuvante de curățare precum ața dentară, apa de gură și dușul bucal. Mergi periodic la dentist, de cel puțin două ori pe an, iar în cazul fumătorilor, la fiecare 4 luni. Astfel, îți vei menține mereu dantura sănătoasă și zâmbetul frumos.

Dr. Andra Maria Călin
Dr. Andra Maria Călin
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”