Dieta in 5 pasi

Multe celebritati spun ca au reusit sa scape de kilogramele in plus cu ajutorul acestei diete. Printre Jessica Simpson sau Mandy Moore te poti numara si tu, asa ca nu ezita si incearca regimul!
Dieta in 5 pasi
Dieta in 5 pasi

Dieta a fost initiata si pusa la punct de catre Harley Pasternak, si poate fi gasita in cartea cu acelasi nume. Regimul este destul de controversat printre randurile dieteticienilor, intrucat, sustin ei, nu exista dovezi clare care sa arate legatura dintre planul alimentar dezvoltat de Pasternak si impactul real asupra greutatii. Pe de alta parte insa, exista si voci care spun ca dieta se bucura de o abordare noua si remarcabila in domeniul nutritiei, si ca este competitiva in ceea ce priveste scaderea in greutate. Fireste, adevarul este undeva la mijloc.

Cu toate astea, dieta in 5 pasi surclaseaza majoritatea sfaturilor pe care le ofereau principalele organizatii de nutritie pana acum. Este, fara indoiala, un regim echilibrat care incurajeaza consumul tuturor claselor alimentare recomandate, si nu face abat de la nimic esential. Noutatea acestei diete consta in abilitatea cu care reuseste sa-i ajute pe cei care o urmeaza sa renunte la obiceiurile alimentare daunatoare.

In ce consta dieta in 5 pasi?
Numarul 5 din titulatura regimului nu se refera doar la clasele alimentare pe care le include dieta, ci si la frecventa meselor de pe parcursul unei zile. Acestea trebuie sa contina: proteine, carbohidrati complecsi, fibre, grasimi si fluide. Indicatiile de consum a acestora sunt cele care uimesc. In acest sens, dieta propune 5 mese pe zi, preparate din nu mai mult de 5 ingrediente, in nu mai mult de 5 minute. In plus, Pasternak propune si un program de exercitii de 5 zile, in care trebuie facute 5 exercitii de cate 5 minute fiecare. Vestea buna e ca ai voie sa trisezi intr-o zi din saptamana, adica poti manca tot ce vrei.

Dieta se constituie intr-un regim nutritional sanatos, care imbina cu succes atat alimentele importante si portionarea corespunzatoare a acestora, cat si exercitiul fizic atat de necesar.

Cum functioneaza?
Principiul de baza al dietei se rezuma la cele 5 mese pe zi. Fiecare dintre ele inglobeaza un amestec echilibrat de proteine (pui, peste sau lactate degresate), carbohidrati complecsi (fructe si legume), fibre (cereale integrale), grasimi benefice (uleiuri monosaturate cum ar fi cel de masline, dar nu numai) si apa sau alte bauturi care nu contin zahar.

Ceea ce diferentiaza acest regim de celelalte, este maniera in care alimentele recomandate respecta indicele scazut de glicemie. Acesta reprezinta o metoda de apreciere a alimentelor in functie de masura in care mareste sau nu concentratia de zahar din sange, dupa ce alimentele sunt consumate. De ce este important acest aspect pentru silueta? Pentru ca alimentele care au un indice glicemic scazut ajuta la regularizarea cantitatii de insulina eliberata in sange dupa fiecare procesare alimentara. Si toate astea, in conditiile in care  nivelul insulinei este direct relationat de anvergura foamei si a apetitului. De exemplu, cand mancam prajituri, paine alba si chiar unele fructe cum ar fi strugurii, apetitul nostru va fi curand afectat. Aceasta este consecinta directa a
faptului ca alimentele enumerate au un indice glicemic ridicat.

Ti se potriveste chiar si tie?
Principalul inconvenient este acela ca trebuie consumate multe mese pe parcursul zilei, iar persoanele care lucreaza nu au acces usor la ele. In plus, unele alimente si feluri de mancae sunt scumpe si dificil de preparat, astfel incat accesul persoanelor obisnuite la ele este cel putin problematic. Pe de alta parte, adeptii dietei spun ca aceasta te poate ajuta sa intelegi principiile alimentare de baza, si sa alegi astfel alte alimente care respecta regula. In carte, se gasesc si retete de mancaruri pe care oricine le poate prepara acasa, cu usurinta.

In incheiere, este bine de stiut ca regimul va incepe sa isi arate efectele dupa aproximativ 5 saptamani. Cu toate astea, expertii spun ca secretul pierderii in greutate ar putea sta, fara doar si poate, in alternarea dietei cu principiile deja incetatenite si recunoscute de organizatiile de specialitate. Dintre acestea, le amintim pe cele mai importante, si anume resucerea portiilor, rationalizarea consumului de calorii si punerea in frau a apetitului (pe tot parcursul vietii, si nu doar temporar).

Articol exclusiv online (A. Raicu)

Tags:
6 secrete de mentinere a siluetei
6 secrete de mentinere a siluetei