Tratamentul multimodal în cancerul de col uterin avansat local

Dr. Sorin Bogdan, medic specialist radioterapie, cu competență în brahiterapie, la Centrul Oncologic SANADOR, oferă informații despre terapiile recomandate în cancerul de col uterin avansat local.

Cancerul de col uterin afectează anual peste 600 de mii de femei din întreaga lume. 99 la sută dintre cazurile de cancer apar pe fondul infecției cu HPV. Depistat în stadii incipent, cancerul de col uterin are șanse mari de vindecare pe termen lung. Există însă multe situații, și la noi în țară, când acest tip de cancer este depistat în stadii avansate. Ce se poate face în cancerul de col uterin avansat local am aflat de la dr. Sorin Bogdan, medic specialist radioterapie, cu competență în brahiterapie, la Centrul Oncologic SANADOR.

Ce înseamnă cancerul de col uterin avansat local?

Dr. Sorin Bogdan: Vorbim despre cancerul de col uterin avansat locoregional atunci când tumora de col uterin este de mari dimensiuni și invadează țesuturile parametriale care sunt în jurul colului uterin. Poate să invadeze de asemenea treimea superioară și chiar și mai jos a vaginului, poate să invadeze rectul și vezica urinară. Și să nu uităm de adenopatiile lomboaortice și de adenopatiile patologice care pot fi prezente în cadrul acestei patologii.

Ce simptome dă cancerul de col uterin avansat local?

Dr. Sorin Bogdan: Simptomele pot fi multiple și foarte variate. În primul rând, vorbim despre sângerarea vaginală care poate să fie în cantitate mare. De asemenea, se poate discuta și despre dureri la nivel local, dureri la nivel pelvin. În cazuri și mai avansate, poate să apară sângerare și în urină sau în momentul în care apare defecația. De asemenea, în cazuri și mai avansate, se poate vorbi despre prezența fecalelor la nivel vaginal, atunci când avem o fistulă vagino-rectală. Pacienta trebuie să meargă la medicul ginecolog când vede că au apărut aceste simptome cu maximă celeritate și să nu temporizeze absolut deloc.

Cum se diagnostichează cancerul de col uterin avansat local?

Dr. Sorin Bogdan: În primul rând, diagnosticul de certitudine este histopatologic. De regulă, ginecologul biopsiază aceste tumori și piesa de biopsie este trimisă la departamentul de anatomie patologică unde este examinată, se vede clar și se pune diagnosticul de certitudine de cancer de col uterin. Ulterior, pentru a stadializa complet și corect cancerul, pacienta trebuie să efectueze anumite investigații imagistice. De elecție este vorba despre rezonanța magnetică abdomino-pelvină și de computerul tomograf de torace. În cazuri mai avansate, putem trimite pacientele să efectueze și un PET-CT ca să vedem exact cât de mare este tumora, cât de avidă este pentru radiotrasorul pe care îl injectează medicul nuclearist în timpul PET-CT-ului. Și bineînțeles examenul clinic rămâne baza pentru stadializarea corectă a pacientelor cu astfel de neoplazii.

Cum se poate trata la ora actuală cancerul de col uterin avansat local puteți afla din interviul video realizat cu dr. Sorin Bogdan, medic specialist radioterapie, cu competență în brahiterapie, la Centrul Oncologic SANADOR.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Dr. Sorin Bogdan - Medic specialist radioterapie
Dr. Sorin Bogdan este Medic specialist Radioterapie în cadrul Spitalului Clinic SANADOR din București. Educație și formare 2008 - 2014 Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila", București Bachelor's degree, Health/Medical Physics 2021 - prezent Medicină ...
citește mai mult