Ximprove, 50 mg, comprimate filmate

Producător: DR. REDDY'S LABORATORIES ROMÂNIA SRL
Substanță activa
Sertralină
Clasa ATC
N06AB
Format
comprimate filmate
Afecțiuni
depresie, tulburări de anxietate socială, stres post-traumatic (SPT), tulburări de panică, tulburări obsesiv-compulsive (TOC)
Producător
DR. REDDY'S LABORATORIES (UK) Ltd.
Acțiune terapeutică
inhibitori selectivi de recaptare a serotoninei (ISRS)

Ce este Ximprove şi pentru ce se utilizează

Ximprove conţine substanţa activă sertralină. Sertralina face parte din grupa inhibitorilor selectivi de recaptare a serotoninei (ISRS); aceste medicamente sunt utilizate în tratamentul depresiei şi tulburărilor de anxietate.

Ximprove este utilizat în tratamentul:

  • Depresiei şi prevenirii recurenţei depresiei (la adulţi).
  • Tulburării de anxietate socială (la adulţi).
  • Stresului post-traumatic (SPT) (la adulţi).
  • Tulburării de panică (la adulţi).
  • Tulburării obsesiv-compulsive (TOC) (la adulţi şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 17 ani).

Depresia este o boală clinică cu simptome cum sunt: vă simţiţi trist, nu aveţi un somn odihnitor, nu vă mai bucuraţi de viaţă ca înainte.

Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) şi tulburările de panică sunt boli legate de anxietate, cu simptome cum sunt: perioade de idei persistente (obsesii) care v-au condus la manifestări repetitive (compulsii).

Stresul post-traumatic (SPT) este o stare care poate apărea după o experienţă emoţională puternic traumatică şi poate avea simptome similare cu depresia şi anxietatea. Tulburarea de anxietate socială (fobia socială) este o boală asociată cu anxietatea. Este caracterizată prin sentimente de anxietate intensă sau teamă în faţa anumitor situaţii de natură socială (cum sunt: teama de a vorbi cu persoane necunoscute, de a vorbi în faţa unor grupuri de oameni, de a mânca sau de a bea în faţa celorlalţi, teama de a nu fi pus în situaţii jenante faţă de alte persoane).

Medicul dumneavoastră vă poate recomanda acest medicament pentru tratarea bolii dumneavoastră.

întrebaţi medicul dumneavoastră dacă nu sunteţi sigur de ce v-a fost recomandat Ximprove.

Înainte să luaţi Ximprove

Nu luaţi Ximprove:

  • Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la sertralină sau la oricare dintre celelalte componente ale Ximprove.
  • Dacă sunteţi în tratament sau aţi fost în tratament cu medicamente numite inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) (cum sunt selegilina, moclobemida) sau cu medicamente asemănătoare cu IMAO (cum este linezolid). Dacă opriţi tratamentul cu sertralină, trebuie să aşteptaţi cel puţin o săptămână înainte de a începe tratamentul cu IMAO. După oprirea tratamentului cu IMAO, trebuie să aşteptaţi cel puţin 2 săptămâni înainte să puteţi începe tratamentul cu sertralină.
  • Dacă sunteţi în tratament cu un alt medicament care conţine pimozidă (un medicament antipsihotic).

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Ximprove

Nu orice medicament este potrivit oricărei persoane. Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră, înainte de a utiliza Ximprove, dacă suferiţi sau aţi suferit recent de una din următoarele stări:

  • Sindrom serotoninergic. În cazuri rare, acest sindrom poate apărea când utilizaţi unele medicamente în acelaşi timp cu sertralina. (Pentru simptome, vezi punctul 4. Reacţii adverse posibile). Medicul dumneavoastră v-a informat dacă aţi suferit de acest sindrom în trecut.
  • Nivel scăzut de sodiu în sânge, deoarece această stare poate apărea ca urmare a tratamentului cu Ximprove. De asemenea, trebuie să îi spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi anumite medicamente pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, întrucât aceste medicamente pot modifica concentraţia de sodiu din sânge.
  • Aveţi grijă dacă sunteţi vârstnic, deoarece puteţi prezenta un risc mai mare de a avea un nivel scăzut de sodiu în sânge (vezi paragraful anterior).

Afecţiuni hepatice; medicul dumneavoastră poate decide dacă este necesară reducerea dozei de Ximprove. Diabet zaharat; nivelul glicemiei poate fi modificat de către Ximprove iar medicaţia pentru diabet va trebui ajustată.

Epilepsie sau aţi suferit de crize epileptice. Dacă aveţi un episod (criză epileptică), adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.

Dacă aţi suferit de boli maniaco-depresive (tulburare bipolară) sau de schizofrenie. Dacă aveţi un episod maniacal, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.

Dacă aveţi sau aţi avut anterior gânduri de sinucidere (vezi mai jos – gânduri de sinucidere sau agravarea stării dumneavoastră de depresie sau de anxietate).

Dacă aţi suferit de tulburări de sângerare sau dacă luaţi medicamente care diluează sângele (cum ar fi acidul acetilsalicilic sau warfarina) sau cresc riscul de sângerare.

Dacă sunteţi copil sau adolescent cu vârsta sub 18 ani. Ximprove trebuie utilizat numai pentru a trata copiii şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani, suferind de tulburări obsesiv compulsive. Dacă sunteţi tratat pentru această afecţiune, medicul dumneavoastră va dori să vă supravegheze cu atenţie (vezi mai jos Utilizarea la copii şi adolescenţi).

Dacă sunteţi sub tratament cu terapie electroconvulsivantă (TEC).

Agitaţie/acatisie

Utilizarea sertralinei a fost asociată cu apariţia acatisiei (o agitaţie subiectivă neplăcută şi necesitatea de mişcare deseori însoţită de incapacitatea de a sta jos sau de a sta nemişcat). Această stare apare de cele mai multe ori chiar în primele săptămâni de tratament. Creşterea dozei poate fi dăunătoare la pacienţii la care apar aceste simptome.

Simptome de întrerupere

La oprirea tratamentului apar frecvent simptome de întrerupere, mai ales dacă întreruperea se face brusc (vezi pct. 4 Reacţii adverse posibile). Riscul apariţiei simptomelor de întrerupere depinde de durata şi doza tratamentului, precum şi de paşii urmaţi în reducerea dozei. în general, aceste simptome sunt uşoare până la moderate. Totuşi, la unii pacienţi pot fi grave. Ele apar obişnuit în primele zile după oprirea tratamentului. în general, aceste simptome dispar singure până în 2 săptămâni. Totuşi, la unii pacienţi pot dura mai mult (2-3 luni sau mai mult). De aceea, este recomandabil ca doza de sertralină, la întreruperea tratamentului, să fie redusă treptat pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni, în funcţie de necesităţile pacientului.

Gânduri de sinucidere şi agravarea stării dumneavoastră de depresie sau de anxietate

Depresia şi/ sau tulburările de anxietate de care suferiţi vă pot provoca uneori idei de auto-vătămare sau sinucidere. Acestea se pot accentua la începerea tratamentului cu antidepresive, deoarece acţiunea tuturor acestor medicamente se produce în timp, de obicei în aproximativ două săptămâni şi câteodată şi mai mult.

Sunteţi mai înclinat spre astfel de idei:

  • Dacă aţi avut anterior gânduri de sinucidere sau auto-vătămare.
  • Dacă sunteţi un adult tânăr. Informaţia rezultată din studiile clinice arată existenţa unui risc crescut de comportament suicidar la adulţii în vârstă de mai puţin de 25 de ani, care suferă de o afecţiune psihică şi au urmat un tratament cu un antidepresiv.

în cazul în care aveţi gânduri de auto-vătămare sau sinucidere, indiferent de moment, contactaţi-vă imediat medicul sau adresaţi-vă fără întârziere unui spital.

Poate fi util să vă adresaţi unei rude sau unui prieten apropiat, căruia să-i spuneţi că vă simţiţi deprimat sau că suferiţi de o tulburare de anxietate şi pe care să-l rugaţi să citească acest prospect. în acelaşi timp, puteţi ruga persoana respectivă să vă spună dacă nu consideră că starea dumneavoastră de depresie sau anxietate s-a agravat sau dacă o îngrijorează vreo modificare apărută în comportamentul dumneavoastră.

Utilizarea la copii şi adolescenţi

Sertralina nu trebuie utilizată în tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani, exceptând pacienţii suferind de tulburări obsesiv compulsive. Pacienţii cu vârsta sub 18 ani au un risc crescut de apariţie a unor reacţii adverse, cum sunt tentativa de sinucidere, gânduri de sinucidere sau ostilitate (predominant agresivitate, comportament opozant şi furie) atunci când sunt trataţi cu această clasă de medicamente. Cu toate acestea, este posibil ca medicul dumneavoastră să decidă să prescrie Ximprove la un pacient cu vârsta sub 18 ani, dacă este în interesul pacientului. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră, dacă acesta a prescris Ximprove la un pacient cu vârsta sub 18 ani şi aţi vrea să discutaţi despre acest lucru. Mai mult, trebuie să îl informaţi pe medicul dumneavoastră dacă vreunul din simptomele enumerate mai sus apar sau se agravează când un pacient cu vârsta sub 18 ani utilizează Ximprove. Nu a fost demonstrat încă gradul de siguranţă al utilizării Ximprove pe termen lung la pacienţii din acest grup de vârstă cu privire la creştere, maturizare şi dezvoltarea comportamentală şi cognitivă.

Folosirea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Unele medicamente pot afecta modul de acţiune al Ximprove sau Ximprove poate reduce eficacitatea altor medicamente utilizate în acelaşi timp.

Folosirea Ximprove împreună cu următoarele medicamente poate duce la reacţii adverse grave:

  • Medicamente numite inhibitori de monoaminooxidază (IMAO), cum sunt moclobemida (pentru tratamentul depresiei) şi selegilina (pentru tratamentul bolii Parkinson) şi antibioticul linezolid.
  • Nu utilizaţi Ximprove împreună cu alte IMAO.
  • Medicamente utilizate pentru tratamentul tulburărilor mentale (pimozidă). Nu utilizaţi Ximprove împreună cu pimozidă.

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi următoarele medicamente:

  • Medicamente din plante medicinale conţinând sunătoare (Hypericum perforatum). Efectul sunătoarei poate dura până la 1-2 săptămâni. Spuneţi medicului dumneavoastră. Medicamente conţinând aminoacidul triptofan. Medicamente pentru tratamentul durerii severe (de exemplu tramadol). Medicamente pentru tratamentul migrenei (de exemplu sumatriptan). Medicamente care împiedică coagularea normală a sângelui (warfarină).

Medicamente pentru tratamentul durerii/artritei (antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) cum sunt ibuprofen, acid acetilsalicilic). Sedative (diazepam).

  • Diuretice.
  • Medicamente pentru tratamentul epilepsiei (fenitoină).
  • Medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat (tolbutamidă).
  • Medicamente pentru tratamentul ulcerului şi reducerii acidităţii excesive a stomacului (cimetidină)
  • Medicamente pentru tratamentul maniei şi depresiei (litiu).
  • Alte medicamente pentru tratamentul depresiei (cum sunt amitriptilina, nortriptilina).
  • Medicamente pentru tratamentul schizofreniei şi al altor tulburări mentale (cum sunt perfenazina, levomepromazina şi olanzapina).

Folosirea Ximprove cu alimente şi băuturi:

Comprimatele de Ximprove pot fi administrate cu sau fără alimente.

Nu trebuie să consumaţi băuturi alcoolice în timpul tratamentului cu Ximprove.

Sarcina şi alăptarea:

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Siguranţa utilizării sertralinei la femeile gravide nu a fost stabilită pe deplin. Sertralina nu trebuie utilizată în timpul sarcinii cu excepţia cazului în care medicul consideră că beneficiile tratamentului pentru mamă depăşesc orice riscuri posibile pentru făt. Femeilor care pot rămâne gravide şi utilizează sertralina li se recomandă utilizarea unei metode corespunzătoare de contracepţie.

S-a demonstrat că medicamentul este excretat în laptele matern. Sertralina nu trebuie utilizată în timpul alăptării, cu excepţia cazului în care medicul consideră că beneficiile tratamentului pentru mamă depăşesc orice riscuri posibile pentru sugar.

Asiguraţi-vă că medicul şi/sau moaşa dumneavoastră stiu ca luaţi Ximprove. Când sunt administrate în timpul sarcinii, în special în ultimele 3 luni de sarcină, medicamentele de tipul Ximprove pot creşte riscul de apariţie la copii a unei afecţiuni grave, numită hipertensiune arterială pulmonară persistentă a nou- născutului, care determină la copil o respiraţie rapidă şi un aspect albăstrui al pielii. Aceste simptome apar de obicei în primele 24 de ore după naştere. Dacă observaţi acest lucru la copilul dumneavoastră, trebuie sa contactaţi imediat medicul şi/sau moaşa dumneavoastră.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Medicamentele psihotrope, cum este sertralina, pot influenţa capacitatea dumneavoastră de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Ca urmare, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje înainte de a ştii dacă acest medicament vă modifică capacitatea de desfăşura aceste activităţi.

Informaţii importante privind unele componente ale Ximprove

Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Cum să luaţi Ximprove

Luaţi întotdeauna Ximprove exact aşa cum v-a recomandat medicul dumneavoastră. Comprimatele de Ximprove pot fi administrate cu sau fără alimente.

Medicamentul dumneavoastră trebuie administrat o dată pe zi, dimineaţa sau seara. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza uzuală este:

Adulţi:

Depresie şi tulburări obsesiv compulsive:

Pentru tratamentul depresiei şi tulburării obsesiv-compulsive (TOC), doza eficace uzuală este de 50 mg pe zi. Doza zilnică poate fi crescută cu câte 50 mg şi la intervale de minim o săptămână pe parcursul câtorva săptămâni. Doza maximă recomandată este de 200 mg pe zi.

Tulburări de panică, tulburări de anxietate socială şi stresului post traumatic:

Doza iniţială în tratamentul tulburării de panică, tulburării de anxietate socială şi al stresului post- traumatic este de 25 mg pe zi, pe care medicul o va creşte la 50 mg pe zi după o săptămână. Apoi, doza zilnică poate fi crescută cu câte 50 mg pe parcursul câtorva săptămâni. Doza maximă recomandată este de 200 mg pe zi.

Copii şi adolescenţi:

Ximprove trebuie utilizat numai pentru tratamentul copiilor şi adolescenţilor suferind de TOC cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani.

Tulburări obsesiv compulsive:

Copii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani: doza iniţială recomandată este de 25 mg pe zi.

După o săptămână, medicul dumneavoastră poate creşte doza la 50 mg pe zi. Doza maximă recomandată este de 200 mg pe zi.

Adolescenţi cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani: doza iniţială recomandată este de 50 mg pe zi. Doza maximă recomandată este de 200 mg pe zi.

în cazul în care aveţi probleme hepatice sau renale, spuneţi medicului dumneavoastră şi urmaţi-i instrucţiunile.

Medicul dumneavoastră vă va spune cât timp veţi urma acest tratament. Durata acestuia depinde de tipul afecţiunii dumneavoastră şi de modul în care răspundeţi la tratament. Este posibil să dureze câteva săptămâni până când simptomele dumneavoastră să se îmbunătăţească.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Ximprove:

Dacă aţi luat din greşeală mai mult Ximprove decât vi s-a recomandat, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau îndreptaţi-vă către cea mai apropiată unitate medicală. Luaţi întotdeauna cu dumneavoastră cutia medicamentului, indiferent dacă mai aveţi medicaţie rămasă sau nu.

Simptomele supradozajului pot fi somnolenţă, greaţă şi vărsături, bătăi rapide ale inimii, tremurături, agitaţie, ameţeli şi, în cazuri rare, inconştienţă.

Dacă uitaţi să luaţi Ximprove:

Dacă aţi uitat să luaţi o doză, nu luaţi doza pe care aţi uitat-o. Luaţi următoarea doză la orele obişnuite. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să luaţi Ximprove:

Nu încetaţi să luaţi Ximprove decât dacă medicul dumneavoastră vă spune aceasta. Medicul dumneavoastră vă poate spune să reduceţi doza de Ximprove timp de câteva săptămâni, înainte de a întrerupe definitiv tratamentul. La întreruperea bruscă a tratamentului, pot să apară ameţeli, amorţeli, tulburări de somn, agitaţie sau anxietate, dureri de cap, stare generală de rău, vărsături şi tremurături. Dacă observaţi oricare dintre aceste reacţii adverse sau orice altă reacţie adversă după ce aţi oprit utilizarea Ximprove, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Ximprove poate avea reacţii adverse cu toate că nu apar la toate persoanele.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cea mai frecventă reacţie adversă este greaţa. Reacţiile adverse depind de doză şi deseori dispar odată cu continuarea tratamentului.

Spuneţi imediat medicului dumneavoastră:

Dacă observaţi oricare dintre următoarele simptome după utilizarea medicamentului, aceste simptome pot fi grave.

  • Dacă dezvoltaţi erupţii cutanate severe care produc vezicule (eritem polimorf) (care poate afecta gura şi limba). Acestea pot fi semnele unei afecţiuni cunoscute ca sindromul Stevens Johnson sau necroliză epidermică toxică (NET). Medicul dumneavoastră va opri imediat tratamentul în acestă situaţie.
  • Reacţie alergică sau alergie, care poate include simptome cum sunt erupţii pe piele cu senzaţie de mâncărime, respiraţie dificilă, respiraţie şuierătoare, faţa, buzele sau pleoapele umflate.
  • Dacă prezentaţi agitaţie, confuzie, diaree, creşterea temperaturii corporale şi a tensiunii arteriale, transpiraţie excesivă şi bătăi rapide ale inimii. Acestea sunt simptome ale sindromului serotoninergic. In cazuri rare, acest sindrom poate să apară atunci când luaţi anumite medicamente în acelaşi timp cu sertralina. Medicul dumneavoastră poate dori să vă opriţi tratamentul.
  • Dacă observaţi culoarea galbenă a pielii şi a ochilor, care poate indica afectarea hepatică.
  • Dacă prezentaţi simptome depresive cu gânduri de sinucidere.
  • Dacă începeţi să aveţi sentimente de nelinişte şi nu puteţi să staţi liniştiţi sau nu puteţi să staţi jos după ce aţi început să utilizaţi Ximprove. Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă începeţi să vă simţiţi agitat.

Următoarele reacţii adverse au fost observate în studiile clinice la adulţi.

Reacţii adverse foarte frecvente (apar la mai mult de 1 din 10 pacienţi):

Insomnie, ameţeli, somnolenţă, dureri de cap, diaree, greaţă, gură uscată, ejaculare prematură, oboseală.

Reacţiile adverse frecvente (apar la 1 până la 10 pacienţi din 100):

Dureri în gât, lipsa poftei de mâncare, apetit alimentar crescut, depresie, sentiment ciudat, coşmaruri, anxietate, agitaţie, nervozitate, scăderea interesului sexual, scrâşnete ale dinţilor, amorţeli şi furnicături, tremurături, tensiune musculară tensionată, anomalii ale gustului, lipsă de atenţie, tulburări de vedere, ţiuit în urechi, palpitaţii, bufeuri, căscat, dureri abdominale, vărsături, constipaţie, disconfort gastric, gaze, erupţii pe piele, transpiraţii excesive, dureri musculare, disfuncţie sexuală, disfuncţie erectilă, dureri în piept.

Reacţii adverse mai puţin frecvente (apar la 1 până la 10 din 1000 de pacienţi):

Senzaţie de răceală la nivelul pieptului, secreţii nazale abundente, halucinaţii, stare de fericire extremă, lipsa sentimentelor personale, gândire anormală, convulsii, contracţii musculare involuntare, tulburări de coordonare, mişcări neîncetate, amnezie, scădere a intensităţii sentimentelor, tulburări de vorbire, ameţeli în timp ce staţi în picioare, migrenă, dureri de ureche, bătăi rapide ale inimii, tensiune arterială crescută, înroşirea feţei, dificultăţi de respiraţie, posibil respiraţie şuierătoare, scurtarea respiraţiei, sângerări nazale, probleme esofagiane, dificultăţi de înghiţire, hemoroizi, salivaţie crescută, tulburări la nivelul limbii, eructaţii, tumefiere oculară, pete roşii pe piele, căderea părului, transpiraţii reci, uscăciunea pielii, urticarie, osteoartrită, slăbiciune musculară, dureri de spate, spasme musculare, urinare în timpul nopţii, incapacitatea de a urina, creşterea volumului de urină, urinări cu frecvenţă crescută, urinare dificilă, hemoragie vaginală, disfuncţii sexuale feminine, stare generală de rău, frisoane, febră , slăbiciune, sete, creşteri ale greutăţii corporale, scăderi ale greutăţii corporale.

Reacţiile adverse rare (apar la 1 până la 10 din 10000 de pacienţi):

Probleme intestinale, infecţie la ureche, cancer, glande inflamate, colesterol mare, concentraţie mică a zahărului din sânge, simptome fizice din cauza stresului sau emoţiilor, dependenţă de medicamente, tulburări psihice, agresivitate, paranoia, gânduri de sinucidere, mers pe jos în somn, ejacularea prematură, comă, mişcări anormale, dificultăţi de mişcare, senzaţii amplificate, tulburări senzoriale, glaucom, probleme lacrimale, pete în faţa ochilor, vedere dublă, senzaţie dureroasă în ochi în prezenţa luminii, sânge în ochi, pupile mărite, infarct miocardic, bătăi lente ale inimii, probleme cardiace, circulaţie redusă la nivelul braţelor şi picioarelor, senzaţie de blocare a gâtului, respiraţie rapidă, respiraţie lentă, dificultăţi de vorbire, sughiţ, sânge prezent în scaun, dureri la nivelul gurii, ulceraţii ale limbii, afecţiuni ale dinţilor, afecţiuni ale limbii, ulceraţii bucale, disfuncţie hepatică, afecţiuni veziculare ale pielii, urticarie la nivelul zonelor cu păr, textură anormală a părului, miros anormal al pielii, tulburări osoase, urinare redusă, incontinenţă urinară, ezitare la urinare, sângerări vaginale excesive, zona vaginală uscată, penisul şi prepuţul de culoare roşie şi dureroase, secreţii genitale, erecţie prelungită, secreţii ale sânilor, hernie, cicatrici la locul de injectare, toleranţă scăzută la medicamente, dificultăţi la mers, teste de laborator cu valori anormale, spermă anormală, leziuni, vasodilataţie procedurală.

După punerea pe piaţă a sertralinei, au fost raportate următoarele reacţii adverse:

Scăderea numărului de celule albe sanguine, scăderea numărului de trombocite, scăderea secreţiei de hormoni tiroidieni, probleme endocrine, concentraţie sanguină redusă de sare, coşmaruri, comportament suicidar, probleme ale mişcărilor musculare (cum sunt mişcări neîncetate, muşchi încordaţi şi dificultăţi la mers), leşin, vedere alterată, probleme de sângerare (cum sunt sângerări nazale, sângerare stomacală sau prezenţa sângelui în urină), pancreatită, afecţiuni hepatice grave, icter, edem la nivelul pielii, reacţii ale pielii la soare, senzaţie de mâncărime, dureri articulare, crampe musculare, mărirea sânilor, menstruaţii neregulate, umflarea picioarelor, probleme de coagulare şi reacţii alergice severe.

La pacienţii care iau acest tip de medicamente a fost observat un risc crescut de fracturi osoase.

Reacţii adverse la copii şi adolescenţi:

în studiile clinice la copii şi adolescenţi, reacţiile adverse au fost, în general, similare cu cele ale adulţilor (vezi mai sus). Cele mai frecvente reacţii adverse la copii şi adolescenţi au fost: dureri de cap, insomnie, diaree şi greaţă.

Cum se păstrează Ximprove

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Ximprove după data de expirare înscrisă pe cutie. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Ximprove

Ximprove 50 mg, comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine sertralină 50 mg (sub formă de clorhidrat de sertralină 55,96 mg) şi excipienţi: celuloză microcristalină (Avicel PH 101), hidrogeno fosfat de calciu dihidrat, dioxid de siliciu coloidal anhidru, amidonglicolat de sodiu tip A, hidroxipropilceluloză, stearat de magneziu, Opadry White OY- 58900 (conţine: hipromeloză 2910 5cPs, dioxid de titan (E 171), macrogol 400), polisorbat 80

Cum arată Ximprove şi conţinutul ambalajului

Ximprove 50 mg, comprimate filmate

Comprimate filmate, biconvexe, cu aspect de capsule, de culoare albă până la aproape albă, inscripţionate pe o faţă cu „50”, iar pe cealaltă faţă cu „SE” de o parte şi cu „T” de altă parte a liniei mediane. Comprimatul poate fi divizat în două părţi egale.

Cutie cu un blister din PVC-PVdC/Al a 14 comprimate filmate Cutie cu 2 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 14 comprimate filmate

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

DR. REDDY’S LABORATORIES ROMÂNIA SRL. Str. Nicolae Caramfil, Nr. 71-73, Etaj 5, Spaţiul 10 Sector 1, Bucureşti, România

Producător

DR. REDDY’S LABORATORIES (UK) Ltd.,

6 Riverview Road, Beverly East Yorkshire HU 17 OLD, Marea Britanie

Acest prospect a fost aprobat în Noiembrie 2011

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal