Perineva 8 mg, comprimate

Substanță activa
Perindopril terţ-butilamină
Clasa ATC
C09AA
Format
comprimate
Afecțiuni
hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă simptomatică, boală coronariană stabilă
Producător
KRKA, d.d., Novo mesto
Acțiune terapeutică
inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei

Ce este Perineva şi pentru ce se utilizează

Substanţa activă din Perineva comprimate aparţine unui grup de medicamente numit inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (inhibitori ai ACE). Aceasta acţionează prin lărgirea vaselor de sânge, ceea ce uşurează munca inimii de a pompa sângele prin vase.

 

Perineva comprimate este utilizat în:

– tratamentul tensiunii arteriale mari (hipertensiune arterială);

 

– pentru a reduce riscul apariţiei evenimentelor cardiace, cum este infarctul miocardic la pacienţii cu boală coronariană stabilă (o afecţiune în care aportul de sânge spre inimă este redus sau blocat) şi care au avut deja un infarct miocardic şi/sau o intervenţie chirurgicală de îmbunătăţire a aportului de sânge spre inimă prin lărgirea vaselor de sânge care o aprovizionează.

Înainte să luaţi Perineva

Nu luaţi Perineva 

– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la perindopril sau la oricare dintre celelalte componente ale Perineva sau la un alt inhibitor al ECA;

– dacă aţi avut în trecut reacţii de hipersensibilitate cu umflarea bruscă a buzelor şi feţei, gâtului, posibil şi a mâinilor sau piciorelor sau senzaţie de răguşeală sau sufocare (semne de angioedem) după administrarea unui inhibitor al ECA;

– dacă au existat în istoricul familiei cazuri de angioedem sau aţi avut angioedem în alte împrejurări;

 

 

– dacă aveţi mai mult de trei luni de sarcină (este bine să evitaţi Perineva şi în perioada de început a sarcinii – vezi pct. „Sarcina şi alăptarea”).

Perineva nu este recomandat pentru utilizarea la copii şi adolescenţi.

 

Aveţi grijă deosebită când luaţi Perineva

Este posibil ca Perineva să nu fie potrivit pentru dumneavoastră. Ca urmare, înainte de a lua Perineva spuneţi medicului dumneavoastră:

– dacă vi s-a spus că furnizarea sângelui de către inimă dumneavoastră este redusă sau blocată (angină stabilă);

– dacă vi s-a spus că muşchiul inimii dumneavoastră este mărit sau aveţi o problemă a valvelor inimii;

– dacă vi s-a spus că aveţi îngustarea arterei care aprovizionează rinichiul cu sânge (stenoză de arteră renală);

 

– dacă aveţi diabet zaharat;

– dacă aveţi orice altă boală renală, hepatică sau cardiacă;

– dacă faceţi dializă sau aţi făcut recent un transplant renal;

– dacă urmaţi o dietă cu restricţie de sodiu sau aţi prezentat vărsături sau diaree severe sau sunteţi în tratament cu medicamente care cresc cantitatea de urină (diuretice);

– dacă luaţi litiu, medicament utilizat în tratamentul maniei sau depresiei;

– dacă luaţi suplimente de potasiu sau substituenţi de sare care conţin potasiu sau alte medicamente asociate cu creşterea potasiului în sânge, de exemplu heparina;

– dacă urmaţi o procedură de îndepărtare a colesterolului din sânge, cu ajutorul aparatelor (LDL afereză);

– dacă faceţi sau urmează să faceţi un tratament de desensibilizare pentru a reduce efectele alergiei la înţepăturile de albină sau viespie;

 

– dacă aveţi o boală de colagen, cum este lupusul eritematos sistemic sau sclerodermia şi urmaţi un tratament imunodepresiv;

– dacă tensiunea dumneavoastră arterială nu scade suficient în urma tratamentului, datorită apartenenţei etnice (valabil în special pentru persoanele aparţinând rasei negre);

– dacă urmează să faceţi o intervenţie chirurgicală sau o anestezie generală;

– dacă aveţi o boală cerebrovasculară.

 

Trebuie să anunţaţi medicul în cazul în care credeţi că sunteţi gravidă (sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă). Perineva nu este recomandat la începutul sarcinii şi nu trebuie utilizat dacă aveţi mai mult de trei luni de sarcină, deoarece poate produce grave prejudicii copilului dumneavoastră, dacă este utilizat în această etapă (vezi pct. „Sarcina”).

 

Folosirea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Nu luaţi medicamente fără prescripţie medicală, fără să spuneţi medicului dumneavoastră. Acest lucru este valabil, în special, pentru:

– remedii pentru răceală care conţin pseudoefedrină sau fenilefrină ca substanţă activă;

– medicamente împotriva durerii, inclusiv acid acetilsalicilic (o substanţă prezentă în multe medicamente utilizate pentru ameliorarea durerii şi scăderea febrei, cât şi pentru prevenirea coagularea sângelui);

– suplimente de potasiu;

– substituenţi de sare care conţin potasiu.

 

 

Vă rugăm spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre medicamentele de mai jos, pentru a fi siguri că puteţi utiliza concomitent şi Perineva comprimate:

– alte medicamente pentru tratamentul tensiunii arteriale mari şi/sau insuficienţă cardiacă, inclusiv medicamente pentru creşterea cantităţii de urină (diuretice);

– medicamente pentru tratamentul bătăilor neregulate ale inimii (procainamidă);

– medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat (insulină sau antidiabetice orale);

– medicamente pentru tratamentul gutei (alopurinol);

– medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS, cum sunt ibuprofen, diclofenac), inclusiv acid acetilsalicilic pentru durere;

– vasodilatatoare, inclusiv nitraţi (medicamente care lărgesc vasele de sânge);

 

 

– medicamente antiinflamatoare (corticosteroizi sistemici);

– medicamente antitumorale (citostatice);

– medicamente pentru scăderea răspunsului imunitar al organismului (imunosupresoare);

– medicamente stimulante ale unei anumite parţi a sistemului nervos, cum este efedrina, noradrenalina sau adrenalina (simpatomimetice);

– medicamente pentru tratamentul maniei sau depresiei (litiu);

– medicamente pentru boli mintale, cum este depresia, anxietatea, schizofrenia sau alte psihoze (antidepresive triciclice şi antipsihotice);

– comprimate de potasiu;

– preparate injectabile de aur, pentru tratamentul poliartritei reumatoide (aurotiomalat de sodiu).

 

 

Folosirea Perineva cu alimente şi băuturi

Este recomandat ca Perineva să fie luat înainte de masă pentru a reduce influenţa alimentelor asupra medicamentului.

 

Sarcina şi alăptarea

Sarcina

Trebuie să anunţaţi medicul în cazul în care credeţi că sunteţi gravidă (sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă). În mod normal, medicul dumneavoastră vă va sfătui să nu mai utilizaţi Perineva înainte de a rămâne gravidă sau de îndată ce aţi aflat că sunteţi gravidă şi vă va recomanda să luaţi un alt medicament în loc de Perineva. Perineva nu este recomandat la începutul sarcinii şi nu trebuie utilizat în sarcina mai mare de trei luni, deoarece acesta poate produce grave prejudicii copilului dumneavoastră dacă este utilizat după cea de a treia lună de sarcină.

 

Alăptarea

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă alăptaţi sau intenţionaţi să începeţi alăptarea. Perineva nu este recomandat mamelor care alăptează iar medicul dumneavoastră trebuie să vă aleagă un alt tratament în cazul în care doriţi să alăptaţi, în special dacă este vorba despre un copil nou-născut sau născut prematur.

 

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Se recomandă să nu conduceţi vehicule şi să nu folosiţi utilaje, până nu aflaţi care este efectul Perineva asupra dumneavoastră. La unii pacienţi pot apare reacţii individuale, cum sunt ameţelile sau oboseala, în special la începutul tratamentului sau în cazul asocierii cu alte medicamente antihipertensive. 

Ca urmare, capacitatea dumneavoastră de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje poate fi afectată.

 

Informaţii importante privind unele componente ale Perineva

Perineva comprimate conţine lactoză (sub formă de lactoză monohidrat). Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Cum să luaţi Perineva

Luaţi întotdeauna Perineva exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. 

 

Doza uzuală pentru tratamentul tensiunii arteriale mari este de 4 mg perindopril (un comprimat Perineva 4 mg) o dată pe zi. Dacă este nevoie, se poate creşte la 8 mg perindopril (2 comprimate Perineva 4 mg) o dată pe zi. 

 

Doza iniţială uzuală a tratamentului bolii coronariene stabile este de 4 mg perindopril (un comprimat Perineva 4 mg) o dată pe zi; dacă este tolerat, doza poate fi crescută la 8 mg perindopril (2 comprimate Perineva 4 mg) o dată pe zi.

Luaţi comprimatul cu apă, de preferat la aceeaşi oră, dimineaţa, înainte de micul dejun.

 

În timpul tratamentului, medicul va ajusta doza în funcţie de efectul tratamentului şi de necesităţi.

 

Doza uzuală poate fi scăzută şi stabilită de către medic la:

– pacienţii vârstnici;

– pacienţii cu insuficienţă renală;

– pacienţii cu tensiune arterială mare datorită îngustării arterelor care aprovizionează rinichii cu sânge (hipertensiune renovasculară);

– pacienţii care sunt în tratament concomitent cu medicamente care cresc cantitatea de urină (diuretice);

– pacienţii hipertensivi care nu pot întrerupe tratamentul diuretic;

– pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă;

– pacienţii aflaţi în tratament cu medicamente care lărgesc vasele de sânge – medicamente vasodilatatoare.

 

 

Medicul va determina durata tratamentului în funcţie de afecţiunea dumneavoastră.

 

Nu a fost stabilită utilizarea medicamentului la copii. Ca urmare, utilizarea la copii nu este recomandată.

Dacă aveţi impresia că efectul medicamentului Perineva este prea intens sau prea slab, contactaţi medicul sau farmacistul.

 

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Perineva

Dacă luaţi prea multe comprimate, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului.

 

Semnul cel mai frecvent de supradozaj este scăderea bruscă a tensiunii arteriale (hipotensiune arterială). Alte simptome pot include frecvenţă cardiacă scăzută sau crescută, senzaţii neplăcute de bătăi neregulate şi/sau puternice ale inimii, respiraţie accelerată, ameţeli, anxietate şi/sau tuse. 

 

Dacă tensiunea arterială scade semnificativ, trebuie să vă întindeţi şi să ridicaţi picioarele, utilizând numai o pernă mică pentru cap.

 

Dacă uitaţi să luaţi Perineva

Este important să luaţi medicamentul în fiecare zi. Cu toate acestea, dacă uitaţi să luaţi o doză, luaţi doza următoare, în mod normal. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă uitaţi să luaţi mai multe doze, luaţi o doză cât de curând vă aduceţi aminte şi apoi continuaţi aşa cum au fost prescrise.

 

Dacă încetaţi să luaţi Perineva

La întreruperea tratamentului tensiunea arterială poate creşte din nou, crescând riscul complicaţiilor, în special la nivelul inimii, creierului şi rinichilor. Starea pacienţilor cu insuficienţă cardiacă se poate înrăutăţi, astfel încât să necesite spitalizare. Prin urmare, dacă consideraţi că vreţi să întrerupeţi tratamentul cu Perineva discutaţi mai întâi cu medicul dumneavoastră.

 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Perineva poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse pot fi:

Foarte frecvente:

afectează mai mult de 1 pacient din 10

Frecvente:

afectează de la 1 până la 10 pacienţi din 100

Mai puţin frecvente:

afectează de la 1 până la 10 pacienţi din 1000

Rare:

afectează de la 1 până la 10 pacienţi din 10000

Foarte rare:

afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi

Cu frecvenţă necunoscută

care nu poate fi estimată din datele disponibile

Frecvente

– durere de cap, ameţeli, senzaţie de învârtire (vertij), senzaţie de furnicături sau înţepături şi amorţeli la nivelul mâinilor şi picioarelor (paraestezie), 

– tulburări de vedere,

– zgomote în urechi, ţiuituri, clicuri etc (tinitus),

– tensiune arterială mică (hipotensiune arterială) şi efectele asociate hipotensiunii arteriale, 

– tuse, scurtarea respiraţiei (dispnee),

– senzaţie de rău (greaţă), stare de rău (vărsături), durere abdominală, modificări ale gustului (disgeuzie), indigestie (dispepsie), diaree şi constipaţie,

– erupţie trecătoare pe piele, mâncărime (prurit),

– crampe musculare,

– slăbiciune (astenie).

 

 

Mai puţin frecvente

– modificări ale dipoziţiei sau ale somnului,

– respiraţie şuierătoare (bronhospasm),

– uscare a gurii,

– reacţie de hipersensibilitate cu umflarea bruscă a feţei, buzelor, mucoaselor, limbii sau gâtului (cu senzaţie de răguşeală sau sufocare) şi, posibil, umflarea mâinilor sau picioarelor (angioedem), blânde (urticarie),

– scădere a funcţiei rinichilor,

– scădere a capacităţii de a avea şi menţine o erecţie (impotenţă),

– transpiraţii.

 

 

Foarte rare

– confuzie,

– ritm anormal al inimii (aritmie), durere în piept (angină pectorală), infarct miocardic şi hemoragie cerebrală, datorită scăderii excesive a tensiunii arteriale la pacienţii cu risc crescut,

– inflamaţia plămânilor asociată cu acumularea anumitor celule din sânge (eozinofile) în ţesutul pulmonar (pneumonie eozinofilică), inflamaţia mucoasei nazale (rinită),

– inflamaţia pancreasului (pancreatită),

– inflamaţia ficatului (hepatită),

– erupţie trecătoare pe piele, sub forma unor pete roşiatice plane (eritem poliform),

– insuficienţă renală acută.

 

Cu frecvenţă necunoscută

– valori mici ale zahărului în sânge (hipoglicemie),

– inflamaţia vaselor de sânge, asociată deseori cu erupţii trecătoare pe piele (vasculită).

 

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Perineva

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

 

Nu utilizaţi Perineva după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

 

A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină şi umiditate. A nu se păstra la temperaturi peste 30oC.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Perineva

– Substanţa activă este perindopril terţ-butilamină. Fiecare comprimat conţine perindopril terţ-butilamină 8 mg, echivalent la 6,676 mg perindopril.

– Celelalte componente sunt: clorură de calciu hexahidrat, lactoză monohidrat, crospovidonă, celuloză microcristalină, dioxid de siliciu coloidal anhidru şi stearat de magneziu.

 

 

Cum arată Perineva şi conţinutul ambalajului

Comprimate rotunde, uşor biconvexe, de culoare albă până la aproape albă, cu o linie mediană pe una dintre feţe, cu muchii teşite. Comprimatul poate fi divizat în două părţi egale.

 

Perineva comprimate este disponibil în cutii cu blistere a 10, 14, 28, 30, 50, 56, 60, 90 şi 100 comprimate.

 

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

 

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă 

Krka-Polska Sp. z o.o.

Ul. Równoległa 5, 02-235 Warszawa, Polonia

 

Producătorul

KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

 

Numele Statului Membru

Numele medicamentului

Bulgaria, Estonia

Prenessa

Republica Cehă

Pamonova

Danemarca, Ungaria, Letonia, Lituania, România, Republica Slovacia, Slovenia

Perineva

 

Acest prospect a fost aprobat în August 2011.

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Sandwich proteic și chifteluțe vegetale cu piure de cartofi și sos de ceapă