Neuromultivit, comprimate filmate

Producător: Lannacher Heilmittel Ges.m.b.H.
Substanță activa
clorhidrat de tiamină (vitamina B1), clorhidrat de piridoxină (vitamina B6), ciancobalamină (vitamina B12)
Clasa ATC
A11DB
Format
comprimate filmate
Afecțiuni
tratamentul adjuvant al neuropatiilor
Producător
Lannacher Heilmittel Ges.m.b.H.
Acțiune terapeutică
vitamine, vitamina B1 în combinaţie cu vitamina B6 şi/sau vitamina B12; intervine în metabolizarea carbohidraţilor, intervine în metabolizarea aminoacizilor în ţesutul nervos şi în biosinteza multor mediatori, are efect în metabolizarea unor componente speciale ale celulei

Ce este Neuromultivit şi pentru ce se utilizează

Neuromultivit face parte din grupa farmacoterapeutică: vitamine, vitamina B1 în combinaţie cu vitamina B6 şi/sau vitamina B12.

Vitamina B1 (clorhidrat de tiamină) intervine în metabolizarea carbohidraţilor. Tiamina este detectabilă în ţesutul nervos şi membrane şi joacă un rol în sinteza mediatorilor implicaţi în funcţia neuronală.

Vitamina B6 (piridoxina) intervine în metabolizarea aminoacizilor în ţesutul nervos. În plus, vitamina B6 intervine în biosinteza multor mediatori, cum sunt dopamina, adrenalina şi noradrenalina.

Vitamina B12 (ciancobalamina) are un efect în metabolizarea unor componente speciale ale celulei (acizi nucleici), în special în metabolizarea acizilor graşi, jucând un rol major la nivelul ţesutului nervos.

Această vitamină este indispensabilă în procesele de creştere şi multiplicare celulară.

Neuromultivit este utilizat în tratamentul adjuvant al neuropatiilor cum sunt:

  • polineuropatie de diverse etiologii,
  • nevrită şi nevralgie,
  • nevrită radiculară apărută ca urmare a bolii degenerative a măduvei spinării,
  • nevralgie intercostală
  • episoade dureroase pe unul sau mai multe ramuri ale nervului trigemen,
  • durere pe traiectul nervului sciatic,
  • sindrom umăr-mână,
  • durere şi hipomotilitate la nivelul coloanei lombare,
  • durere şi hipomotilitate a gâtului, umărului şi braţelor datorate iritării plexului nervos al gâtului şi
  • paralizia muşchilor faciali.

Înainte să utilizaţi Neuromultivit

Nu utilizaţi Neuromultivit

– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la vitamina Bu vitamina B6, vitamina B12 sau la oricare din celelalte componente ale Neuromultivit.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Neuromultivit

înainte de a utiliza Neuromultivit informaţi-l pe medicul dumneavoastră despre orice alergie cunoscută sau dacă sunteţi gravidă. Informaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră dacă manifestaţi reacţii adverse, credeţi că sunteţi gravidă sau plănuiţi să rămâneţi gravidă.

Nu trebuie să utilizaţi doze mari de Neuromultivit timp de mai mult de 4 săptămâni datorită riscului de apariţie a unor fenomene neurologice. Preparatele cu vitamina B12 pot masca tabloul clinic şi rezultatele de laborator în anemia pernicioasă şi mieloza funiculară (leziuni ale cordoanelor medulare posterioare).

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Administrarea concomitentă de levodopa poate scădea eficacitatea vitaminei B6.

Piridoxina scade activitatea şi neurotoxicitatea altretaminei. Multe medicamente pot creşte necesităţile de piridoxină; aceste substanţe includ: hidralazina, izoniazida, penicilamina şi contraceptivele orale.

Utilizarea Neuromultivit cu alimente şi băuturi

Absorbţia vitaminei B1 din tractul gastrointestinal este crescută de ingestia de alimente. Comprimatele trebuie luate cu puţin lichid după masă.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Utilizarea medicamentelor care conţin combinaţii de vitamine B1, B6 şi B12 nu este recomandată în timpul sarcinii sau alăptării.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Acest medicament nu influenţează capacitatea dumneavoastră de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Cum să utilizaţi Neuromultivit

Utilizaţi întotdeauna Neuromultivit exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza recomandată este de un comprimat filmat Neuromultivit, administrat de trei ori pe zi. Comprimatele filmate se înghit întregi, fără a fi sfărâmate, zdrobite, după masă, cu puţin lichid.

Neuromultivit nu este recomandat la copii cu vârsta sub 6 ani datorită formei farmaceutice inadecvate la acest grup de vârstă (existând pericol de sufocare).

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Neuromultivit

Dacă aţi utilizat mai multe comprimate decât doza recomandată, informaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră.

Dacă uitaţi să utilizaţi Neuromultivit

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Neuromultivit

Dacă doriţi să încetaţi să utilizaţi Neuromultivit, vă rugăm să-l informaţi mai întâi pe medicul dumneavoastră.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea Neuromultivit, comprimate filmate, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Neuromultivit poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe:

Foarte frecvente:

care afectează mai mult de 1 pacient din 10

Frecvente:

care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi

Mai puţin frecvente:

care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi

Rare:

care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi

Foarte rare:

afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi

Cu frecvenţă necunoscută

care nu poate fi estimată din datele disponibile

 

Rare: greaţă, durere de cap, ameţeli.

Foarte rare: reacţii de hipersensibilitate, în special la nivel cutanat, după administrarea de vitamina B1 sau vitamina B12. După administrarea orală de doze repetate şi mari de vitamină B6 s-au semnalat tulburări neurosenzoriale.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Neuromultivit

Nu utilizaţi Neuromultivit după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Neuromultivit

  • Substanţele active sunt: clorhidrat de tiamină (vitamina B1) 100 mg, clorhidrat de piridoxină (vitamina B6) 200 mg, ciancobalamină (vitamina B12) 0,20 mg pentru un comprimat filmat.
  • Celelalte componente sunt: nucleu- celuloză microcristalină, stearat de magneziu, povidonă; film- macrogol 6000, dioxid de titan (E171), talc, hipromeloză, poliacrilat dispersie 30%.

Cum arată Neuromultivit şi conţinutul ambalajului

Neuromultivit se prezintă sub formă de comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare albă până la aproape albă.

Cutie cu 1 blister din PVC/Al cu 20 comprimate filmate. Cutie cu 5 blistere din PVC/Al a câte 20 comprimate filmate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul

Lannacher Heilmittel Ges.m.b.H. Schlossplatz 1, A-8502 Lannach, Austria

Acest prospect a fost aprobat în Decembrie 2010

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal