Kaloba 80 g/100g picături orale soluţie

Producător: DR. Willmar Schwabe GmbH & Co. KG
Substanță activa
extract de rădăcină de Pelargonium sidoides
Clasa ATC
R07AX
Format
picaturi orale solutie
Afecțiuni
infectii acute si cronice ale tractului respirator
Producător
DR. Willmar Schwabe GmbH & Co. KG
Acțiune terapeutică
adjuvanta

Ce este Kaloba şi pentru ce se utilizează

Kaloba este utilizat ca adjuvant în tratamentul infecţiilor acute şi cronice ale tractului respirator superior inferior precum bronşite, sinuzite, amigdalite, rinofaringite la adulţi şi copii peste vârsta de 6 ani.

Înainte să utilizaţi Kaloba

Nu utilizaţi Kaloba

• Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la extract de rădăcină de Pelargonium sidoides sau la oricare dintre celelalte componente ale Kaloba

• Kaloba nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, alăptării, în cazul tendinţei la sângerare şi dacă utilizaţi medicamente care împiedică coagularea sângelui, afecţiunilor renale şi hepatice, deoarece nu sunt disponibile suficiente informaţii cu privire la utilizarea acestui medicament.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Kaloba

Dacă starea dumneavoastră de sănătate nu se îmbunătăţeşte în 3 zile, dacă aveţi febră timp de mai multe zile, respiraţie întreruptă sau spută cu urme de sânge, spuneţi medicului dumneavoastră.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

În cazul administrării concomitente de derivaţi cumarinici, creşte efectul anti-coagulant al acestora.

Utilizarea Kaloba cu alimente şi băuturi
Vezi pct. 3 ,,Cum să utilizaţi Kaloba”.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Kaloba nu trebuie utilizat în timpul sarcinii sau alăptării deoarece nu există suficiente date disponibile.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nu sunt cunoscute efecte asupra conducerii vehiculelor şi folosirea utilajelor.

 

Cum să utilizaţi Kaloba

Utilizaţi întotdeauna Kaloba exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Cât de mult Kaloba trebuie să luaţi şi cât de des?

Pentru tratarea infecţiilor acute la adulţi şi copii peste 12 ani, luaţi 20-30 picături de 3 ori pe zi. Pentru un tratament ulterior, mai ales în cazul afecţiunilor cronice sau a recurenţelor frecvente, trebuie administrate 10-20 de picături de 3 ori de pe zi.

Utilizarea la copii

Copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani trebuie să ia 10-20 de picături de 3 ori pe zi, în cazul infecţiilor acute.

Cum şi când trebuie să luaţi Kaloba?

Picăturile trebuie luate împreună cu lichide, cu jumătate de oră înainte de masă.

Notă

Întoarceţi sticla cu dopul picurător în jos şi, dacă este necesar, loviţi uşor fundul sticlei.

Cât timp trebuie să luaţi Kaloba?

După dispariţia simptomelor, se recomandă continuarea tratamentului câteva zile, pentru a preveni recăderile.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Kaloba

Nu au fost raportate până în prezent simptome de supradozaj.

Dacă aţi uitat să luaţi Kaloba

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Continuaţi tratamentul cu Kaloba conform indicaţiilor din prospect.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Kaloba poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Evaluarea reacţiilor adverse este făcută în funcţie de frecvenţa apariţiei acestora:

Foarte frecvente:

Mai mult de 1 din 10 persoane tratate

Frecvente:

Mai puţin de 1 din 10, însă mai mult de 1 din 100 persoane tratate

Mai puţin frecvente:

Mai puţin de 1 din 100, însă mai mult de 1 din 1000 persoane tratate

Rare:

Mai puţin de 1 din 1000, însă mai mult de 1 din 10 000 persoane tratate

Foarte rare:

Mai puţin de 1 din 10 000 persoane tratate, inclusive cazurile cu frecvenţă necunoscută

Următoarea listă cuprinde toate reacţiile adverse care au fost raportate în timpul tratamentului cu Kaloba, inclusive cele datorate dozelor mari sau tratamentului de lungă durată.
 
Mai puţin frecvente: tulburări gastrointestinale
 
Rare: sângerări uşoare ale gingiilor, sângerări uşoare nazale, reacţii alergice (erupţii cutanate trecătoare, erupţii cutanate, mâncărimi).
 
Foarte rare: valori crescute ale enzimelor hepatice; relaţia cauzală între aceste valori şi utilizarea acestui produs nu a fost demostrată
 
Dacă reacţiile adverse nu dispar, vă rugăm să consultaţi medicul, care va decide care sunt măsurile ce trebuie luate. în cazul apariţiei reacţiilor alergice, precum erupţiile cutanate tranzitorii, se va întrerupe administrarea acestui medicament şi nu se va mai relua administrarea.
 
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
 

Cum se păstrează Kaloba

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.

A nu se utiliza mai mult de 6 luni după prima deschidere a flaconului.

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe cutie/eticheta flaconului dupa EXP.. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Kaloba

-Substanţa activă este extract de rădăcină de Pelargonium sidoides (1:8-10) 80 g. Agent de extracţie: etanol 11% (m/m).
10 g (= 9.75 ml) soluţie conţine extrat de rădăcină de Pelargonium sidoides 8.0 g. -Celelalte componente sunt: glicerol 85%

Cum arată Kaloba şi conţinutul ambalajului

Kaloba se prezinta sub forma de lichid de culoare brun deschis până la brun roşiatic

Cutie cu un flacon din sticlă de culoare brună a 20 ml picături orale soluţie, prevăzut cu picurător Cutie cu un flacon din sticlă de culoare brună a 50 ml picături orale soluţie, prevăzut cu picurător

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul

DR. Willmar Schwabe GmbH & Co. KG, Willmar Schwabe Strasse 4, 76227 Karlsruhe, Germania
Tel :+49 721 4005-0
Fax : +49 721 4005 202
e.mail : info@schwabepharma.com

Acest prospect a fost aprobat în Aprilie 2012

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. S.C. Gandul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi toate medicamentele in ordine alfabetica
Medicamente cu aceeași substanță activă