Tavipec, 150 mg, capsule moi gastrorezistente

Producător: Pharmazeutische Fabrik Montavit Ges.m.b.H.,
Substanță activa
ulei volatil de Lavandula latifolia
Clasa ATC
R07AX
Format
capsule
Afecțiuni
rinita, rinosinuzita acuta sau cronica şi bronşita acuta sau cronica
Producător
Pharmazeutische Fabrik Montavit Ges.m.b.H.,
Acțiune terapeutică
acţiune secretolitică, expectorantă

Ce este Tavipec si pentru ce se utilizeaza

Tavipec este un medicament cu acţiune secretolitică, expectorantă.
Adjuvant în tratamentul rinitelor, rinosinuzitelor acute sau cronice şi a bronşitelor acute sau cronice.

Inainte sa utilizati Tavipec

Nu utilizati Tavipec in caz de:
-Hipersensibilitate la Lavandula latifolia;
-Copii sub 6 ani.
Aveti grija deosebita cand utilizati Tavipec
In cazul respectarii dozelor recomandate, nu sunt necesare masuri de precautie. Se recomanda sa va adresati medicului in cazul in care sunteti insarcinata sau alaptati.
Utilizarea altor medicamente
Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.
Nu sunt cunoscute interactiuni cu alte medicamente.
Utilizarea Tavipec cu alimente si bauturi
Se recomanda administrarea cu o jumatate de ora inainte de mese.
Trebuie evitata utilizarea Tavipec concomitent cu consumul de bauturi alcoolice.
Sarcina si alaptarea
Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.
Nu exista studii controlate la gravide. Uleiul volatil de Lavandula latifolia contine cetone care in functie de doza pot fi neurotoxice (in doze mari pot provoca convulsii) si emenagoge. Nu este cunoscut daca uleiul volatil de Lavandula latifolia trece la fat sau in laptele matern. De aceea Tavipec se poate administra la gravide sau la femei care alapteaza doar daca este absolut necesar, sub supraveghere medicala, dupa aprecierea raportului beneficiu matern/risc fetal.
Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Deoarece uleiul volatil de Lavandula latifolia prezinta proprietati sedative, se recomanda prudenta in cazul conducerii de vehicule sau de folosire a utilajelor.

Cum sa utilizati Tavipec

Utilizati intotdeauna Tavipec exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Adulti si adolescenti peste 12 ani:
Doza recomandata este de 1 sau 2 capsule de trei ori pe zi. Se administreaza pe cale orala, nemestecate, cu aproximativ jumatate de ora inaintea meselor.
Nu exista studii adecvate privind administrarea la copii.
Daca utilizati mai mult decat trebuie din Tavipec
Daca apar reactii adverse adresati-va unui serviciu medical specializat.
Daca uitati sa utilizati Tavipec
Nu dublati dozele pentru a recupera doza omisa.
Continuati cu doza obisnuita dupa orarul normal.
Daca incetati sa utilizati Tavipec
Nu reprezinta un pericol direct dar se recomanda sa va adresati mai intai medicului.
Pentru informatii suplimentare privind modul de administrare si pentru stabilirea duratei tratamentului se recomanda ca pacientul sa se adreseze medicului.

Reactii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Tavipec poate determina reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Pot apare reactii alergice. Ocazional au fost observate ca reactii adverse eructatia si greata de intensitate scazuta. Respiratia poate avea un usor miros de ulei eteric, perceput ca a fi placut.
Daca vreuna dintre reactiile adverse devine gravǎ sau daca observati orice reactie adversǎ nementionatǎ in acest prospect, va rugam sa comunicati medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Cum se pastreaza Tavipec

A se pastra la temperaturi sub 25ºC, in ambalajul original.
A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.
Nu utilizati Tavipec dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj dupa exp.. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informatii suplimentare

Ce contine Tavipec
-Substanta activa este ulei volatil de Lavandula latifolia, 150 mg.
-Celelalte componente sunt: capsula: gelatina, glicerol 85%, Sunset Yellow S 85% ( E 110), Quinoline Yellow 70% (E 104); film gastrorezistent: copolimerul acidului metacrilic cu acrilatul de etil (1:1), propilenglicol, polisorbat 80, monostearat de glicerol 40-55.

Cum arata Tavipec si continutul ambalajului
Tavipec se prezintă sub formă de capsule moi gastrorezistente, ovale, de culoare galbenă, transparente, cu sigilare vizibilă, fără bule de aer, ce conţin un lichid uleios, incolor până la galben deschis, cu miros de lavandă.
Cutie cu 3 blistere din Al-PVC/PVDC a cate 10 capsule moi gastrorezistente
Cutie cu 10 blistere din Al-PVC/PVDC a cate 10 capsule moi gastrorezistente

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Cel mai nou articol Video:
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being