Fucicort 20mg/1mg pe gram, cremă

Producător: LEO Pharmaceutical Products Ltd.
Substanță activa
Acid fusidic/Betametazonă
Clasa ATC
D07CC
Format
cremă
Afecțiuni
dermatite infectate cu microorganisme
Producător
LEO Pharmaceutical Products Ltd.
Acțiune terapeutică
antibiotic

Ce este Fucicort 20mg/1mg pe gram şi pentru ce se utilizează

Fucicort 20mg/1mg pe gram conţine două substanţe active. Acidul fusidic, una dintre substanţele active este un antibiotic. Cealaltă substanţă activă este betametazona (sub formă de valerat de betametazonă) este un corticosteroid (steroid). Aceste două substanţe active acţionează în acelaşi timp, în moduri diferite.

Antibioticul, acidul fusidic, acţionează prin omorârea bacteriilor care determină infecţii la nivelul pielii.

Corticosteroidul, betametazona, reduce umflătura, înroşirea şi mâncărimea de la nivelul pielii dumneavoastră.

Fucicort 20mg/1mg pe gram se utilizează pentru tratamentul dermatitelor (eczemelor) infectate cu microorganisme (bacterii).

Inainte să utilizaţi Fucicort 20mg/1mg pe gram

Nu utilizaţi Fucicort 20mg/1mg pe gram

– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la acid fusidic, săruri ale acestuia, valerat de betametazonă sau la oricare dintre celelalte componente ale Fucicort 20mg/1mg pe gram;

– pentru tratamentul unei afecţiuni cutanate numită acnee rozacee. Aceasta este o înroşire şi inflamare a pielii din jurul nasului şi a obrajilor. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă nu sunteţi sigur.

– pentru tratamentul unei afecţiuni numita dermatită periorală. Aceasta este o erupţie însoţită de înroşirea pielii în jurul gurii sau pe bărbie.

– dacă infecţia este determinată de microorganisme rezistente la tratamentul cu acid fusidic;

– pentru tratamentul unor boli de piele provocate de virusuri, cum sunt herpesul sau varicela

– pentru tratamentul unor boli de piele provocate de ciuperci, cum este afecţiunea denumită piciorul atletului

– pentru tratamentul unor afecţiuni ale pielii care apar în cursul unor boli cum sunt tuberculoza şi sifilisul

 

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Fucicort 20mg/1mg pe gram

– dacă utilizaţi crema pentru o perioadă mai lungă de timp sau în cantitate mai mare, poate creşte şansa de apariţie a reacţiilor adverse. De asemenea, pielea dumneavoastră poate deveni mai sensibilă la acest medicament.

– dacă trebuie să aplicaţi acest medicament la nivelul pielii din jurul ochilor. Pătrunderea medicamentului la nivelul ochiului poate determina glaucom, o afecţiune caracterizată prin creşterea tensiunii intraoculare.

– în cazul în care nu apare nicio ameliorare a afecţiunii după 7 zile de tratament, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră deoarece, în această situaţie, corticosteroidul poate masca apariţia sau extinderea infecţiile oculte; de asemenea, corticosteroidul poate masca apariţia reacţiilor de hipersensibilitate.

 

Folosirea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament:

Dacă sunteţi gravidă sau credeţi că sunteţi gravidă, înainte de a utiliza Fucicort 20mg/1mg pe gram, adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări.

Spuneţi-i medicului dumneavoastră dacă rămâneţi gravidă în timpul administrării acestui medicament.

Ca regulă generală, alăptarea este contraindicată la femeile cu infecţii ale pielii la nivelul zonei mamare. In cazul în care infecţia pielii nu este nivelul zonei mamare, Fucicort 20mg/1mg pe gram poate fi utilizat în timpul alăptării.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Fucicort 20mg/1mg pe gram nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Fucicort 20mg/1mg pe gram

Acest medicament conţine alcool cetostearilic care poate provoca reacţii adverse cutanate locale (de exemplu, dermatită de contact) şi clorocrezol care poate provoca reacţii alergice.

 

Cum să utilizaţi Fucicort 20mg/1mg pe gram

Utilizaţi întotdeauna Fucicort 20mg/1mg pe gram exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Cum să aplicaţi Fucicort 20mg/1mg pe gram

Acest medicament este indicat numai pentru aplicarea pe pielea dumneavoastră sau a copilului dumneavoastră. Nu-l înghiţiţi. Nu-l introduceţi în interiorul corpului.

îndepărtaţi capacul. înainte să utilizaţi prima dată medicamentul, verificaţi dacă sigiliul (membrana) este intact. După aceea, împingeţi vârful capacului prin sigiliu, în interiorul tubului.

întotdeauna, înainte de a folosi Fucicort 20mg/1mg pe gram, spălaţi-vă pe mâini. Aplicaţi medicamentul pe zona de piele infectată şi masaţi cu blândeţe. Dacă zona infectată este la nivelul feţei, aveţi grijă să evitaţi contactul cu ochii.

Dacă nu utilizaţi medicamentul pentru tratamentul infecţiilor de la nivelul mâinilor, spălaţi-vă pe mâini după administrare.

Dacă din greşeală medicamentul a ajuns în ochi, îndepărtaţi-l prin spălare cu apă rece. După aceea, dacă este posibil, spălaţi-vă ochii cu soluţie specială pentru ochi. Puteţi simţi înţepături la nivelul ochilor. Dacă începeţi să aveţi probleme cu vederea sau dacă vă dor ochii, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.

Medicul dumneavoastră vă va recomanda doza de Fucicort 20mg/1mg pe gram cremă. De obicei, trebuie să aplicaţi crema de două ori pe zi. Se recomandă aplicarea dimineaţa şi seara.

Perioada de timp uzuală de utilizare este de până la două săptămâni.

Trebuie să observaţi o îmbunătăţire a aspectului pielii după doar câteva zile de utilizare a cremei. Dacă nu observaţi nicio ameliorare după 7 zile de tratament, trebuie să opriţi aplicarea cremei şi să vă adresaţi medicului dumneavoastră.

Dacă vi s-a spus să acoperiţi zona de piele afectată cu îmbrăcăminte sau bandaj, este posibil să nu fie necesar să utilizaţi medicamentul aşa frecvent.

Urmaţi întotdeauna recomandările medicului dumneavoastră.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Fucicort 20mg/1mg pe gram

Dacă aţi utilizat o doză mai mare decât cea recomandată, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră.

Dacă uitaţi să utilizaţi Fucicort 20mg/1mg pe gram

Dacă aţi uitat să utilizaţi Fucicort 20mg/1mg pe gram la ora obişnuită, aplicaţi-l cât mai repede posibil, după ce vă amintiţi. După aceea, continuaţi administrarea, conform orarului obişnuit. Nu aplicaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Fucicort 20mg/1mg pe gram

Respectaţi recomandările medicului dumneavoastră, cu privire la durata tratamentului. Nu întrerupeţi administrarea medicamentului fără să vă adresaţi, în prealabil, medicului dumneavoastră.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Fucicort 20mg/1mg pe gram poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Trebuie să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră sau să mergeţi la cel mai apropiat spital dacă aveţi una sau mai multe dintre următoarele manifestări (este posibil să aveţi o reacţie alergică gravă, denumită edem angioneurotic):

• Senzaţie de lipsă de aer

• Umflarea feţei, buzelor, limbii sau a gâtului

• Erupţie marcată la nivelul pielii

 

Această reacţie adversă gravă a fost raportată rar (la 1 până la 10 din 10000 de utilizatori).

Oricare dintre reacţiile adverse prezentate mai jos este mai probabil să apară dacă medicamentul este utilizat pentru o perioadă lungă de timp, în doză mare sau este aplicat la nivelul pliurilor pielii (cum sunt zonele de la nivelul axilei sau sub sâni).

Aceste reacţii adverse sunt mai frecvente la sugari şi copii. De asemenea, reacţiile adverse sunt mai frecvente dacă pielea este acoperită cu îmbrăcăminte sau pansamente. Scutecul poate acţiona ca un pansament ocluziv.

Reacţii adverse determinate de administrarea acidului fusidic

Frecvente, apar la 1până la 10 din 100 de utilizatori

  • Iritaţie a pielii
  • înroşire a pielii
  • Mâncărime
  • Senzaţie de arsură

Rare, apar la 1 până la 10 din 10000 de utilizatori

  • Erupţie trecătoare pe piele
  • Urticarie
  • Reacţii adverse determinate de administrarea corticosteroizilor

Foarte rare, apar la mai puţin de 1 din 10000 de utilizatori Reacţii alergice

  • Subţierea pielii (atrofie cutanată)
  • Venele mici de la suprafaţa pielii se dilată şi pot deveni vizibile (telangiectazie)

Rare, apar la 1 până la 10 din 10000 de utilizatori

  • Agravarea dermatitei
  • Urticarie
  • Dermatită de contact Uscăciunea pielii Erupţii trecătoare pe piele Iritaţie la nivelul pielii
  • Senzaţie de arsură şi/sau de înţepătură la nivelul pielii
  • Mâncărime
  • Inroşirea pielii

Similar altor corticosteroizi cu administrare locală, în cazul tratamentelor prelungite şi cu doze mari, pot să apară reacţii adverse severe cum sunt: manifestări de hipercorticism şi insuficienţă cortico- suprarenală.

De asemenea, s-au raportat următoarele reacţii adverse:creşterea în exces a părului de la nivelul corpului, foliculită (infecţie la nivelul rădăcinii firului de păr), dermatită la nivelul pielii din jurul gurii, dermatită alergică de contact, modificări de culoare ale pielii, glaucom (creşterea tensiunii intraoculare).

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Fucicort 20mg/1mg pe gram

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Fucicort 20mg/1mg pe gram după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A nu se utiliza mai mult de 90 zile de la prima deschidere a tubului.

Medicamentul în ambalajul original intact: nu sunt necesare condiţii special de păstrare. După prima deschidere a tubului: a se păstra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informatii suplimentare

Ce conţine Fucicort 20mg/1mg pe gram

– Substanţele active sunt acidul fusidic şi betametazona.

Fiecare gram de cremă conţine 20 mg acid fusidic anhidru (sub formă de acid fusidic hemihidrat) şi 1 mg betametazonă (sub formă de valerat de betametazonă).

– Celelalte componente sunt macrogol cetostearil eter, alcool cetostearilic, clorocrezol, dihidrogenofosfat de sodiu dihidrat, parafină lichidă, vaselină, hidroxid de sodiu şi apă pentru preparate injectabile.

 

Cum arată Fucicort 20mg/1mg pe gram şi conţinutul ambalajului

Fucicort 20mg/1mg pe gram se prezintă sub forma unei creme de culoare albă.

Fucicort 20mg/1mg pe gram este disponibil în cutie cu un tub din aluminiu, cu membrană, prevăzut cu capac cu filet din polietilenă, care conţine 15 g cremă.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

LEO Pharmaceutical Products Ltd. Industriparken 55, DK-2750 Ballerup, Danemarca Tel.: 004544923800 Fax: 004572263321 e-mail: leo.group@leo-pharma.com

Producătorul

LEO Laboratories Ltd. (LEO Pharma), 285 Cashel Road, Dublin 12, Irlanda tel.: 0035314908924 fax: 0035314901606 e-mail: elma.holohan@leo-pharma.com

Acest prospect a fost aprobat în Noiembrie 2008.

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. S.C. Gandul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi toate medicamentele in ordine alfabetica
Medicamente cu aceeași substanță activă