Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg comprimate filmate

Producător: Abbott Laboratories GmbH
Substanță activa
estradiolul sub formă de estradiol hemihidrat şi didrogesteronă
Clasa ATC
G03FA
Format
comprimate filmate
Afecțiuni
Ameliorarea simptomelor determinate de menopauză
Producător
ABBOTT BIOLOGICALS B.V.
Acțiune terapeutică
terapie de substituţie hormonală

Ce este Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg şi pentru ce se utilizează

Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg este o terapie de substituţie hormonală (TSH). El conţine două tipuri de hormoni feminini, un estrogen numit estradiol şi un progesteron numit didrogesteron. Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg este indicat pentru femeile aflate în postmenopauză care nu au mai avut menstruaţie de cel puţin 1 an.

Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg este utilizat pentru

Ameliorarea simptomelor determinate de menopauză

In timpul menopauzei, cantitatea de estrogeni produsă de corpul unei femei, scade. Acest lucru poate cauza simptome ca: bufeuri şi transpiraţii. Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg ameliorează aceste simptome datorate menopauzei.

Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg

Istoricul medical şi controalele periodice

Utilizarea TSH prezintă riscuri care trebuie luate în considerare atunci când se decide utilizarea acesteia.

Experienţa în ceea ce priveşte tratamentul femeilor cu instalarea prematură a menopauzei (ca urmare a insuficienţei ovariene sau a unei intervenţii chirurgicale) este limitată. Dacă aveţi menopauză instalată prematur, riscurile de utilizare a TSH sunt diferite. Vă rugăm discutaţi cu medicul dumneavoastră.

Înainte de a începe sau de a relua TSH, medicul dumneavoastră vă va întreba despre afecţiunile pe care le aveţi sau le-aţi avut în trecut sau despre afecţiuni ale rudelor apropiate. Medicul dumneavoastră va decide asupra efecuării unui examen fizic amănunţit, care poate include examinarea sânilor şi/sau un examen ginecologic.

În timpul tratamentului cu Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg se recomandă efectuarea unor controale periodice, cel puţţin o dată pe an. In cadrul acestor controale discutaţi cu medicul dumneavoastră despre riscurile şi beneficiile continuării tratamentului cu Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg. Efectuaţi periodic mamografii (radiografii ale sânilor) aşa cum vă recomandă medicul dumneavoastră.

Nu luaţi Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg dacă oricare din următoarele situaţii vi se aplică. Dacă nu sunteţi sigură cu privire la oricare din punctele de mai jos, discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a lua Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg.

Nu luaţi Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg dacă:

•                sunteţi alergică (hipersensibilă) la estradiol, didrogesteronă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (prezentate în punctul 6);

•                aveţi, aţi avut în trecut sau sunteţi suspectă de cancer la sân;

•                aveţi sau sunteţi suspectă de cancer, care are legătură cu valoarea concentraţiei de estrogeni din sânge (cum ar fi cancer al mucoasei uterului (cancer de endometru));

•                aveţi orice sângerări vaginale inexplicabile;

•                aveţi endometrul îngroşat excesiv, netratat (hiperplazie endometrială);

•                aveţi sau aţi avut cheaguri de sânge la nivelul venelor (tromboză), ca de exemplu la nivelul picioarelor (tromboză venoasă profundă) sau în plămâni ( embolism pulmonar );

•                aveţi o tulburare de coagulare a sângelui ( cum ar fi deficitul de proteină C, proteină S sau de antitrombină);

•                aveţi sau aţi avut recent simptome determinate de migrarea unor cheaguri de sânge în artere cum sunt angină pectorală sau infarct miocardic;

•                aveţi sau aţi avut în trecut o afecţiune a ficatului şi testele funcţiei hepatice nu au revenit la normal;

•                aveţi o boală rară a pigmentului din sânge (porfirie) care a fost moştenită.

In cazul în care oricare din situaţiile de mai sus apare pentru prima dată în timp ce utilizaţi Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg , opriţi tratamentul şi consultaţi imediat medicul

Aveţi grijă deosebită când luaţi Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg

Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă aţi avut vreodată una din următoarele probleme înaintea începerii tratmentului, deoarece acestea pot revenii sau se pot agrava în timpul tratamentului cu Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg. În acest caz se recomandă efectuarea unor controale periodice:

formaţiuni tumorale la nivelul uterului (fibrom uterin)

prezenţa de ţesut uterin în afara uterului (endometrioză), sau istoric privind creşterea excesivă a mucoasei uterine (hiperplazie endometrială)

o tumoră a creierului care poate fi influenţată de valoarea concentraţiei de progesteron din sânge (meningiom)

creşterea riscului de apariţie a cheagurilor de sânge (tromboză) (tulburări tromboembolice) creşterea riscului de apariţie a tumorilor influenţate de valorile concentraţiilor de estrogeni din sânge (de exemplu cancer de sân la o rudă apropiată: mamă, soră sau bunică) hipertensiune arterială

o afecţiune hepatică ca de exemplu o tumoră hepatică benignă diabet zaharat

calculi la nivelul veziculei biliare migrenă sau dureri de cap severe

o afecţiune autoimună care afectează mai multe organe ale corpului (lupus eritematos sistemic) epilepsie astm bronşic

o afecţiune a timpanului sau a auzului (otoscleroză) un nivel foarte ridicat al grăsimilor în sânge (trigliceridele) retenţie de lichide datorată unor afecţiuni cardiace sau renale.

Opriţi administrarea Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg şi adresaţi-vă cât mai repede posibil unui medic:

Dacă obsevaţi oricare din următoarele situaţii în timp ce utilizaţi TSH:

–                prezentaţi oricare dintre afecţiunile descrise la punctul „Nu luaţi Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg”

–                constataţi colorarea în galben a pielii sau albului ochilor (icter), aceastea putând fi semnele unor afecţiuni hepatice;

–                creşterea semnificativă a tensiunii arteriale ( simptomele pot fi: durere de cap, oboseală, ameţeală);

–                apar pentru prima dată dureri de cap foarte puternice (migrene).

–                rămâneţi gravidă;

–                dacă obsevaţi semne ale unui cheag de sânge, ca de exemplu:

•          inflamaţie dureroasă şi roşeaţă la nivelul picioarelor;

•          dureri puternice la nivelul pieptului;

•          dificultăţţi în respiraţie;

Pentru mai multe informaţii vezi: „ Cheaguri de sânge în vene (tromboză)”.

Notă: Femoston mini 0,5 mg/ 2,5 mg nu este un contraceptiv. Dacă au trecut mai puţin de 12 luni de la ultima menstruaţie sau dacă aveţi vârsta sub 50 de ani, este necesar să utilizaţi o metodă contraceptivă suplimentară pentru a evita o sarcină. Discutaţi cu medicul dumneavoastră pentru recomandări.

TSH şi cancerul

Îngroşarea excesivă a mucoasei uterului (hiperplazie endometrială) şi cancer al mucoasei uterului (cancer de endometru)

Utilizarea TSH cu estrogen în monoterapie creşte riscul de îngroşare excesivă a mucoasei uterului (hiperplazie endometrială) şi de cancer al mucoasei uterine (cancer de endometru). Utilizarea unui progestativ, cum este Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg, ajută la reducerea riscului suplimentar.

Sângerări neregulate

Pe parcursul primelor 3-6 luni de utilizare a Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg pot apărea sângerări neregulate sau pete de sânge. Dacă acestea:

•          continuă mai mult de primele 6 luni de la începutul tratamentului cu Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg

•          dacă apar după ce aţi început tratamentul cu Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg de mai mult de 6 luni

•            continuă şi după ce aţi întrerupt Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg Cancer de sân

Dovezile sugerează faptul că utilizarea combinaţiei estrogen-progestativ şi, de asemenea posibil, TSH cu estrogen în monoterapie, creşte riscul de apariţie a cancerului de sân. Riscul crescut depinde de cât de mult timp utilizaţi TSH, iar riscul suplimentar devine evident în câţiva ani. Cu toate acestea, riscul revine la normal în câţiva (cel mult cinci) ani după oprirea tratamentului.

Comparaţie

Comparând femeile cu vârsta cuprinsă între 50 şi 79 de ani care nu utilizează TSH, în medie între 9 şi 14 femei din 1000 vor fi diagnosticate cu cancer de sân în decurs de 5 ani.

Pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 50 şi 79 de ani care utilizează TSH combinată estrogen plus progestativ, în decurs de 5 ani numărul de cazuri suplimentare va fi de 13-20 cazuri la 1000 de utilizatoare (aceasta însemnând un plus de 4-6).

Comparând femeile cu vârsta cuprinsă între 50 şi 79 de ani care nu utilizează TSH, în medie 14 femei din 1000 vor fi diagnosticate cu cancer de sân în decurs de 5 ani.

Pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 50 şi 79 de ani care utilizează TSH combinată cu estrogen plus progestativ, în decurs de 5 ani numărul de cazuri suplimentare va fi de 4 cazuri la 1000 de utilizatoare.

Verificaţi-vă periodic sânii (autoexaminare). Mergeţi la medicul dumneavoastră în cazul oricăror modificări apărute, ca de exemplu:

•          neregularităţi ale pielii

•          modificari în aspectul mamelonului

•          orice noduli pe care îi vedeţi sau îi simţiţi.

Cancer de ovar

Cancerul ovarian este rar. A fost raportat un risc uşor crescut de cancer ovarian în cazul femeilor ce utilizează TSH pe o perioadă de cel puţin 5-10 ani.

Comparaţie

Comparând femeile cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 de ani care nu utilizează TSH, în medie 2 femei din 1000 vor fi diagnosticate cu cancer de sân în decurs de 5 ani. Pentru femeile care utilizează TSH, în decurs de 5 ani numărul de cazuri suplimentare va fi cuprins între 2 şi 3 cazuri la 1000 de utilizatoare (acest lucru înseamnă până la un caz suplimentar).

Efecte asupra inimii şi circulaţiei

Cheaguri de sânge în vene sau plămâni (tromboză venoasă)

Riscul de cheaguri de sânge în vene sau în plămâni este de aproximativ 1,3-3 ori mai crescut în cazul utilizatoarelor TSH decât în cazul neutilizatoarelor, în special în primul an de utilizare. Cheagurile de sânge pot fi grave, iar dacă unul se deplasează spre plămâni poate cauza dureri în piept, respiraţie îngreunată, senzaţie de leşin sau chiar moartea.

Este mult mai probabil să apară un cheag de sânge dacă sunteţi mai în vârstă sau dacă oricare dintre următoarele situaţii este valabilă în cazul dumneavoastră. Informaţi medicul dumneavoastră dacă vi se aplică oricare din situaţiile de mai jos:

•                sunteţi imobilizată în pat pentru o perioadă mai lungă, ca urmare a unei intervenţii chirurgicale, unei răni/leziuni sau a unei boli

•                sunteţi supraponderală (IMC > 30 kg/m2)

•                aveţi orice probleme de coagulare a sângelui care necesită tratament pe termen lung cu un medicament utilizat pentru prevenire formării

•               aveţi o boală de colagen autoimună, care poate afecta mai multe organe (lupus eritematos sistemic (LES))

•               aveţi cancer

•               dacă un membru al familiei dumneavoastră a avut cheaguri de sânge la picior, plămâni sau un alt organ

Dacă obsevaţi apariţia unor semne care indică un cheag de sânge, întrerupeţi administrarea Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg şi consultaţi imediat un medic.

Comparaţie

Comparând femeile cu vârsta cuprinsă între 50 şi 59 de ani care nu utilizează TSH, în medie în decurs de 5 ani este de aşteptat ca la 4-7 femei din 1000 să apară un cheag de sânge.

Pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 50 şi 59 ani care utilizează TSH, în decurs de 5 ani numărul suplimentar de cazuri va fi de 9-12 la 1000 de utilizatoare (acest lucru înseamnând până la 5 cazuri suplimentare).

Boală de inimă (atac de cord)

Nu există nicio dovadă că TSH va preveni un atac de cord.

La femeile cu vârsta peste 60 ani care utilizează TSH cu estrogen-progestativ poate să apară cu probabilitate uşor mai crescută o boală de inimă comparativ cu femeile care nu utilizează TSH.

Accident vascular cerebral

Riscul de accident vascular cerebral este de aproximativ 1,5 ori mai mare în cazul utilizatorelor de TSH comparativ cu femeile ce nu utilizează această terapie.Numărul de cazuri suplimentare de accident vascular cerebral , ca urmare a utilizării TSH va creşte odată cu vârsta.

Comparaţie

Comparând femeile cu vârsta cuprinsă între 50 şi 59 de ani care nu utilizează TSH, în medie, în decurs de 5 ani este de aşteptat ca 8 din 1000 de utilizatoare să aibă un accident vascular cerebral. Pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 50 şi 59 de ani care utilizează TSH, în decurs a 5 ani numărul suplimentar de cazuri va fi de 11 la 1000 de utilizatoare (acest lucru înseamnând până la 3 cazuri suplimentare).

Alte condiţii

TSH nu va prevenii pierderile de memorie.Există indicii privind riscul crescut de probabilă apariţie a demenţei la femeile care încep utilizarea TSH după vârsta de 65 de ani.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă aveţi sau aţi avut una din următoarele situaţii medicale, pentru a vă monitoriza mai îndeaproape:

•          afecţiuni cardiace

•          insuficienţă renală

•          valori crescute ale anumitor grăsimi din sânge (hipertrigliceridemie)

Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg nu este un contraceptiv şi nu este indicat pentru utilizare la femeile aflate la vârsta fertilă.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări.

Utilizarea altor medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau urmează să luaţi orice alte medicamente.

Unele medicamente pot interfera cu efectele Femoston mini 0,5 mg/ 2,5 mg, fapt ce ar putea duce la sângerări neregulate. Acest lucru se aplică următoarelor medicamente:

•                     medicamente utilizate pentru tratamentul epilepsiei (de exemplu: fenobarbital, carbamazepină, fenitoină)

•                     medicamente utilizate pentru tratamentul tuberculozei (de exemplu: rifampicină, rifabutină, )

•                     medicamente utilizate pentru tratamentul infecţiei cu HIV (SIDA) ( de exemplu: ritonavir, nelfinavir, neviparină, efavirenz)

•                     preparate pe bază de plante medicinale care conţin sunătoare ( Hypericum perforatum ).

Teste de laborator

În cazul în care este necesar să efectuaţi analize ale sângelui , spuneţi medicului dumneavoastră că urmaţi un tratament de substituţie hormonală, deoarece TSH poate modifica valorile normale ale proteinelor şi hormonilor din sânge.

Utilizarea Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg cu alimente şi băuturi

Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg poate fi administrat cu sau fără alimente.

Sarcina şi alăptarea

Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg este indicat pentru utilizare numai la femeile aflate în postmenopauză. Dacă sunteţi gravidă trebuie să întrerupeţi imediat tratamentul cu Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg şi contactaţi medicului dumneavoastră.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Efectul Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje nu a fost studiat. Existenţa unui efect este puţin probabilă.

Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg conţine lactoză (o categorie de glucide din lapte).

Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Cum să luaţi Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg

Luaţi întotdeauna Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Cum să luaţi Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg

Nu începeţi tratamentul cu Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg decât dacă nu aţi mai avut menstruaţie de cel puţin 12 luni.

Puteţi începe să luaţi Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg în orice zi dacă:

•         în prezent nu luaţi niciun alt medicament utilizat în cadrul TSH

•          schimbaţi de la un alt medicament de tip TSH combinat continuu., fie că este un comprimat sau un plasture zilnic, care conţine atât estrogen cât şi progesteron.

Puteţi începe să luaţi Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg în ziua următoare încheierii ciclului de 28 zile dacă:

•          schimbaţi de la un preparat de TSH „ciclic” sau „secvenţial” (ceea ce înseamnă că o parte din lună luaţi comprimate sau aplicaţi un plasture cu estrogen, apoi timp de până la 14 zile, luaţi comprimate sau aplicaţi un plasture care conţin atât estrogen cât şi un progestativ).

Cum să luaţi Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg:

•                     Înghiţiţi comprimatul cu o cantitate suficientă de apă.

•                     Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg poate fi administrat cu sau fără alimente.

•                      Încercaţi să luaţi comprimatul la aceeaşi oră în fiecare zi. Aceast lucru va asigura existenţa unei concentraţii de medicament constantă în corpul dumneavoastră. De asemenea, acest lucru vă v-a ajuta să vă amintiţi să luaţi comprimatele.

•                     Luaţi un comprimat Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg în fiecare zi, fără a face pauze între cutii. Pe blister sunt imprimate zilele săptămânii pentru a vă ajuta să vă amintiţi să luaţi medicamentul.

Cât de mult să luaţi Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg:

•                      Medicul dumneavoastră vă va recomanda cea mai scăzută doză pentru cea mai scurtă perioadă necesară pentru tratamentul simptomelor, dar dacă este necesar medicul vă va creşte doza.

•                     Luaţi un comprimat galben, în fiecare zi, timp de 28 de zile.

Dacă aveţi nevoie de o intervenţie chirurgicală

În cazul în care este programată efectuarea unei intervenţii chirurgicale, spuneţi medicului chirurg că urmaţi un tratament cu Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg. Este posibil să fie necesară întreruperea tratamentului cu 4-6 săptămâni înainte de intervenţia chirurgicală pentru a reduce riscul formării cheagurilor de sânge (vezi secţiunea 2:”Cheaguri de sânge în vene”). Întrebaţi medicul când puteţi relua administrarea Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg.

Dacă luaţi mai mult Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg decât trebuie

Dacă dumneavoastră aţi luat sau o altă persoană a luat prea multe comprimate Femoston Mini 0,5 mg/2,5 mg, este puţin probabil să apară reacţii adverse. Pot să apară greaţă (senzaţie de rău), vărsături, somnolenţă şi ameţeli. Nu este nevoie de niciun tratament, dar dacă sunteţi îngrijorat adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări.

Dacă uitaţi să luaţi Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg

Luaţi comprimatul uitat imediat ce vă aduceţi aminte. Dacă au trecut mai mult de 12 ore de când trebuia să luaţi comprimatul, luaţi următoarea doză la ora programată fără să luaţi comprimatul omis. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat. Dacă omiteţi administrarea unei doze, pot să apară sângerări sau pete de sânge.

Dacă încetaţi să luaţi Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg

Nu întrerupeţi tratamentul cu Femoston Mini 0,5 mg/2,5 mg fără a discuta mai întâi cu medicul dumneavoastră.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Următoarele afecţiuni sunt raportate mai frecvent în cazul femeilor care utilizează HRT, comparativ cu femeile ce nu folosesc terapia de substituţie hormonală:

•          cancer de sân

•          creşterea anormală sau cancer al mucoasei uterine (hiperplazie endometrială sau cancer)

•          cancer ovarian

•          cheaguri de sânge în venele picioarelor sau plămânilor (tromboză venoasă)

•          afecţiuni cardiace

•          accident vascular cerebral

•          posibile pierderi de memorie în cazul începerii tratamentului TSH după vârsta de 65 ani. Pentru mai multe nformaţii referitoare la aceste efecte secundare vezi punctul 2. Următoarele reacţii adverse pot apărea la administrarea acestui medicament:

Reacţii adverse frecvente (posibil să afecteze între 1 şi 10 la fiecare 100 de pacienţi):

•                     migrenă, durere de cap; dacă aveţi o migrenă manifestată pentru prima dată, opriţi administrarea Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg şi contactaţi imediat medicul;

•                     stare de rău (greaţă), dureri abdominale, eliminare de gaze (flatulenţă);

•                     crampe musculare la nivelul picioarelor;

•                     durere sau sensibilitate la nivelul sânilor; cicluri neregulate (metroragie) şi sângerare de întrerupere sau pete de sânge, dureri pelvine;

•                     stare de oboseală (astenie);

•                     modificări ale greutăţii.

Reacţii adverse mai puţin frecvente (posibil să afecteze între 1 şi 10 la fiecare 1000 de pacienţi):

•                     simptomate asemănătoare cistitei;

•                     candidoză vaginală (secreţie vaginală determinată de o ciupercă numită Candida albicans);

•                     creşterea dimensiunilor fibroamelor uterine;

•                     sângerări menstruale anormale şi de lungă durată (menoragie);

•                     depresie, modificări ale libidoului, nervozitate;

•                     ameţeli;

•                     cheaguri de sânge la nivelul picioarelor şi plămânilor (tromboembolism venos);

•                     creşterea tensiunii arteriale (hipertensiune arterială);

•                     probleme cu circulaţia periferică (afecţiuni ale vaselor periferice);

•                     varice;

•                     indigestie;

•                     ;afecţiuni ale vezicii biliare;

•                     reacţii alergice la nivelul pielii (erupţie trecătoare pe piele, senzaţie severă de mâncărime (prurit) sau urticarie);

•                     dureri de spate;

•                     eroziuni ale colului uterin (eroziuni ale cervixului), secreţie la nivelul colului uterin (secreţie cervicală); dureri menstruale (dismenoree);

•                     acumularea de lichid sub piele, observată sub forma umflării gleznelor (edeme periferice);

Reacţii adverse rare (posibil să afecteze mai puţin de 1 la fiecare 1000 de pacienţi):

•                     modificări ale suprafeţei ochiului (creşterea curburii corneei transparente); intoleranţă la lentilele de contact;

•               tulburări ale funcţiei ficatului, care pot include colorarea în galben a pielii (icter), senzaţie de slăbiciune (astenie), stare generală de rău şi dureri abdominale. Dacă observaţi îngălbenirea pielii sau a albului ochilor, întrerupeţi administrarea Femoston mini 0,5 mg/ 2,5 mg şi consultaţi imediat un medic

•                creşterea dimensiunilor sânilor, simptome asemănătoare sindromului premenstrual (SPM)

Reacţii adverse foarte rare(posibil să afecteze mai puţin de 1 la fiecare 10000 de pacienţi):

•                 număr scăzut de globule roşii (anemie hemolitică);

•                reacţii de hipersensibilitate ca de exemplu astmul alergic;

•                contracţii involuntare ale muşchilor (coree);

•                atac de cord (infarct miocardic);

•               tumoră a creierului care poate fi influenţată de valoarea concentraţiei de progesteron din sânge (meningiom)

•                accident vascular cerebral (pentru informaţii suplimentare vezi „Efecte asupra inimii şi circulaţiei”);

•                vărsături;

•                umflarea pielii la nivelul feţei şi gâtului. Aceasta poate determina dificultăţi în respiraţie (angioedem); erupţii cutanate cu înrosire a pielii (eritem polimorf/nodos); pete sau puncte purpurii pe piele (purpură vasculară); modificări de culoare ale pielii, în special pe faţă sau pe gât cunoscute ca şi „pete de sarcină”, care pot persista după întreruperea administrării (cloasmă sau melasmă);

•                agravarea porfiriei (o boală rară a sângelui).

Următoarele reacţii adverse au fost raportate la utilizarea altor terapii de substituţie hormonală:

•                 tumori benigne sau maligne care pot fi influenţate de concentraţia estrogenilor din sânge, ca de exemplu: cancer ovarian, cancer al mucoasei uterine

•                 creşterea dimensiunilor tumorilor care pot fi influenţate de concentraţia progesteronilor din sânge

•                      o boală autoimină care poate afecta mai multe organe (lupus eritematos sistemic)

•                      pierderea abilităţiilor mentale, ca de exemplu: gândirea, memoria şi raţionamentul (demenţă)

•                      epilepsie

•                      cheaguri de sânge în artere (trombolism arterial)

•                      incontinenţă urinară

•                 inflamarea pancreasului (pancreatită) în cazul femeilor la care exista un nivel ridicat al grăsimilor în sânge (hipertrigliciridemie)

•                      creşterea concentraţiei din sânge a hormonilor tiroidieni

•                      noduli dureroşi la nivelul sânilor (modificări fibrochistice ale sânilor)

•                      nivel crescut al anumitor grăsimi în sânge (hipertrigliceridemie)

Dacă manifestaţi orice reacţie adversă spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului. Aceasta include orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect.

Cum se păstrează Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg

A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale pentru păstrare.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe blister şi cutie, după „EXP:”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Nu aruncaţi nici un medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg

–                Substanţele active sunt: estradiolul sub formă de estradiol hemihidrat şi didrogesteronă. Fiecare comprimat filmat conţine estradiol 0,5 mg sub formă de estradiol hemihidrat şi didrogesteronă 2,5 mg.

–                Celelalte componente sunt:

nucleu – lactoză monohidrat, hipromeloză, amidon de porumb, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu;

film – macrogol 3350, alcool polivinilic, talc, dioxid de titan (E171), oxid galben de fer (E172).

Cum arată Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg şi conţinutul ambalajului

Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg se prezintă sub formă de comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare galbenă, marcate cu ,,379″ pe una dintre feţe.

Femoston mini 0,5 mg/2,5 mg este disponibil în cutii cu blistere tip calendar din PVC/Aluminiu cu 14, 28, 84 şi 280 de comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Abbott Laboratories GmbH Freundallee 9A, Hanovra, Germania

Fabricant

Abbott Biologicals B.V. Veerweg 12, 8121 AA, Olst, Olanda

CSID.ro nu recomanda administrarea de medicamente fara un consult medical si prescriptia medicului. Este foarte periculos sa luati medicamente fara recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informatie orientativa, sunt medicamente care pot fi nocive doar in anumite conditii, ce nu sunt mentionate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Vezi în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Cel mai nou articol Video:
Natalia Pavalachi Pittet, sexolog: Cum discutăm cu copiii și adolescenții despre sex