Amoxicilină/ Acid clavulanic Aurobindo, comprimate filmate, 500 mg/125 mg, 875 mg/125 mg

Producător: Aurobindo Pharma Limited Marea Britanie
Substanță activa
Amoxicilină/ Acid clavulanic
Clasa ATC
J01CR
Format
comprimate filmate
Afecțiuni
infecţii ale urechii medii, infecţii ale sinusurilor, infecţii ale tractului respirator, infecţii ale tractului urinar, infecţii ale pielii, infecţii dentare, infecţii osoase, infecţii articulare
Producător
Milpharm Limited Marea Britanie, APL Swift Services Limited Malta
Acțiune terapeutică
antibiotic

Ce este Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo şi pentru ce se utilizează

Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo este un antibiotic şi acţionează prin distrugerea bacteriilor care pot determina infecţii. Conţine două medicamente diferite numite amoxicilină şi acid clavulanic. Amoxicilina aparţine grupului de medicamente numit „peniciline” cărora le poate fi blocată funcţionarea (pot fi inactivate). Cealaltă substanţă activă (acidul clavulanic) previne întâmplarea acestui lucru.

Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo este utilizat la adulţi şi copii pentru a trata urmatoarele infecţii:

  • infecţii ale urechii medii şi ale sinusurilor
  • infecţii ale tractului respirator
  • infecţii ale tractului urinar
  • infecţii ale pielii şi ale ţesuturilor moi, inclusiv infecţii dentare
  • infecţii ale oaselor şi articulaţiilor

Înainte să luaţi Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo

Nu luaţi Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo

  • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la amoxicilină, acid clavulanic, peniciline sau la oricare dintre celelalte componente ale Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo (enumerate la pct. 6)
  • dacă aţi avut vreodată o reacţie alergică severă ( de hipersensibilitate) la orice alt antibiotic. Aceasta poate include o erupţie pe piele sau o umflare a feţei sau gâtului
  • daca aţi avut vreodată probleme cu ficatul sau icter (îngălbenirea pielii) când aţi luat un antibiotic.

Nu luaţi Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo dacă sunteţi în oricare dintre situaţiile de mai sus. Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a utiliza Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo

Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a lua acest medicament dacă:

  • aveţi mononucleoză infecţioasă;
  • sunteţi tratat pentru probleme cu ficatul sau rinichii;
  • nu urinaţi în mod regulat.

Dacă nu sunteţi sigur dacă vreuna dintre cele de mai sus sunt valabile în cazul dumneavoastră, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo.

În anumite cazuri, medicul dumneavoastră poate face investigaţii pentru a determina tipul de bacterie care a provocat infecţia dumneavoastră. În funcţie de rezultate, vă poate fi administrată o concentraţie diferită de Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo sau un medicament diferit.

Afecţiuni la care trebuie să fiţi atent

Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo poate agrava unele dintre afecţiunile existente sau poate provoca reacţii adverse grave. Acestea includ reacţii alergice, convulsii şi inflamaţia intestinului gros. Trebuie să fiţi atent la anumite simptome în timp ce luaţi Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo, pentru a reduce riscul oricăror probleme. Vezi „Afecţiuni la care trebuie să fiţi atent” la punctul 4.

Analize de sânge şi de urină

Dacă faceţi analize de sânge (cum sunt teste privind statusul celulelor roşii ale sângelui sau teste privind funcţia ficatului) sau analize urinare (pentru glucoză) spuneţi-i medicului sau asistentei medicale că luaţi Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo. Aceasta deoarece Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo poate influenţa rezultatele acestor tipuri de analize.

Folosirea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente. Acestea incud medicamente eliberate fără prescripţie medicală sau medicamente din plante.

Dacă luaţi alopurinol (utilizat pentru gută) împreună cu Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo este mult mai probabil de a avea o reacţie alergică pe piele.

Dacă luaţi probenecid (utilizat pentru gută) medicul dumneavoastră poate decide ajustarea dozei dumneavoastră de Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo.

Dacă se iau concomitent cu Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo medicamente care împiedică formarea de cheaguri de sânge (cum este warfarina), atunci vor fi necesare analize de sânge suplimentare.

Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo poate afecta modul în care acţionează metotrexatul (un medicament utilizat pentru tratarea cancerului sau afecţiunilor reumatice).

Sarcina şi alăptarea

Dacă sunteţi gravidă, bănuiţi că sunteţi gravidă sau alăptaţi, vă rugăm spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo poate provoca reacţii adverse şi simptomele vă pot afecta capacitatea dumneavoastră de a conduce vehicule.

Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje decât dacă vă simţiţi bine.

Cum să luaţi Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo

Luaţi întotdeauna Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Adulţi şi copii cu greutatea de cel puţin 40 kg

Comprimate filmate de 500 mg/125 mg Doza uzuală este:

  • 1 comprimat de trei ori pe zi.

Comprimate filmate de 875 mg/125 mg Doza uzuală este:

  • doza uzuală-1 comprimat de două ori pe zi
  • doză mai mare-1 comprimat de 3 ori pe zi

Copii cu greutate mai mică de 40 kg

Copiii cu vârsta de cel mult 6 ani trebuie să fie trataţi, de preferinţă cu amoxicilină/acid clavulanic suspensie orală sau plicuri.

Cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului când administraţi comprimate de Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo copiilor cu o greutate mai mică de 40 kg.

Pacienţi cu probleme la nivelul ficatului sau rinichilor

  • Dacă aveţi probleme cu rinichii, doza poate fi modificată. Medicul dumneavoastră poate alege o concentraţie diferită sau un alt medicament.
  • Dacă aveţi probleme cu ficatul este posibil să faceţi mai des analize de sânge pentru a vedea cum funcţionează ficatul dumneavoastră.

Cum să luaţi Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo

  • înghiţiţi comprimatele întregi cu un pahar cu apă la începutul unei mese sau imediat înainte de masă
  • Spaţiaţi dozele la intervale egale în timpul zilei, lăsând un interval de cel puţin 4 ore între ele. Nu luaţi 2 doze într-o oră.
  • Nu luaţi Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo mai mult de 2 săptămâni. Dacă continuaţi să nu vă simţiţi bine, trebuie să mergeţi din nou la medic.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo

Dacă luaţi prea mult Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo, semnele pot include deranjament stomacal (greaţă, vărsături sau diaree) sau convulsii. Discutaţi cu medicul dumneavoastră cât mai curând posibil. Luaţi cu dumneavoastră cutia medicamentului pentru a o arăta medicului.

Daca uitaţi să luaţi Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo

Dacă uitaţi să luaţi o doza, luaţi-o imediat ce vă aduceţi aminte. Nu trebuie să luaţi următoarea doză prea curând, ci aşteptaţi să treacă aproximativ 4 ore înainte să luaţi următoarea doză.

Daca încetaţi să luaţi Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo

Continuaţi să luaţi Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo până la terminarea tratamentului, chiar dacă vă simţiţi mai bine. Aveţi nevoie de fiecare doză pentru a ajuta organismul în lupta cu infecţia. Dacă unele bacterii supravieţuiesc, ele pot determina reapariţia infecţiei.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Afecţiuni la care trebuie să fiţi atent Reacţii alergice:

  • erupţie trecătoare pe piele

inflamaţie a vaselor de sânge (vasculită) care poate fi vizibilă ca pete umflate roşii sau violet pe piele, dar care poate afecta şi alte părţi ale corpului

febră, durere articulară, umflare a ganglionilor de la la nivelul gâtului, axilei (subsuoară) sau zonei inghinale

  • umflare, uneori a feţei sau a gurii (angioedem), care determină dificultăţi de respiraţie
  • colaps

^Contactaţi un medic imediat dacă prezentaţi vreunul dintre aceste simptome. Întrerupeţi administrarea de Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo.

Inflamaţia intestinului gros

Inflamaţia intestinului gros, determină diaree apoasă, de obicei însoţită de sânge şi mucus, durere de stomac şi/sau febră.

^Adresaţi-vă medicului dumneavoastră cât mai curând posibil pentru recomandări dacă prezentaţi vreunul dintre aceste simptome.

Reacţii adverse foarte frecvente

Acestea pot afecta mai mult de 1 din 10 pacienţi

  • diaree (la adulţi)

Reacţii adverse frecvente

Acestea pot afecta până la 1 din 10 pacienţi

  • candidoză (candida – o infecţie fungică a vaginului, gurii sau pliurilor pielii)
  • senzaţie de rău (greaţă), în special când luaţi doze mari

^dacă aveţi simptomul de mai sus luaţi Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo înainte de masă

  • vărsături
  • diaree (la copii)

Reacţii adverse mai puţin frecvente

Acestea pot afecta până la 1 din 100 pacienţi

  • erupţie trecătoare pe piele, mâncărime
  • erupţie pe piele bombată însoţită de mâncărime (urticarie)
  • indigestie
  • ameţeli
  • durere de cap

Reacţii adverse mai puţin frecvente care se pot observa în analizele dumneavoastră de sânge:

  • creşterea valorilor anumitor substanţe (enzime) produse de ficat.

Reacţii adverse rare

Acestea pot afecta până la 1 din 1000 pacienţi

  • erupţie pe piele, care poate fi veziculară şi care poate arăta ca nişte mici ţinte (pete închise la culoare în centru înconjurate de o zonă mai palidă, cu un inel închis la culoare în jurul marginii-eritem polimorf)

^dacă observaţi oricare dintre aceste simptome, contactaţi de urgenţă un medic.

Reacţii adverse rare care se pot observa în analizele dumneavoastră de sânge:

  • număr mic de celule implicate în procesul de coagulare a sângelui
  • număr mic de celule albe din sânge

Alte reacţii adverse

Alte reacţii adverse au apărut la un numar foarte mic de persoane, dar frecvenţa lor exactă nu este cunoscută.

  • reacţii alergice (vezi mai sus)
  • inflamaţie a intestinului gros (vezi mai sus)
  • reacţii grave ale pielii:
  • o erupţie generalizată cu vezicule şi cojire a pielii, în special în jurul gurii, nasului, ochilor, organelor genitale (sindromul Stevens-Johnson) şi o formă mult mai severă, determinând extinderea cojirii pielii (mai mult de 30% din suprafaţa corpului – necroliză epidermică toxică)
  • erupţie generalizată cu piele roşie şi mici vezicule conţinând puroi (dermatită buloasă exfoliativă)
  • o erupţie roşie, solzoasă, cu noduli sub piele şi vezicule (pustuloză exantematică). ^Contactaţi imediat un medic dacă prezentaţi oricare dintre aceste simptome.
  • inflamaţie a ficatului (hepatită)

icter determinat de creşterea bilirubinei din sânge (o substanţă produsă în ficat) care poate face ca pielea şi albul ochilor să devină mai galbene.

  • inflamaţia tubulilor de la nivelul rinichilor
  • prelungirea coagulării sângelui
  • hiperactivitate
  • convulsii (la persoane care iau doze mari de Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo sau care au probleme cu rinichii)
  • limbă de culoare neagră care arată păroasă
  • pete pe dinţi (la copii) care dispar, de obicei, după periere.

Reacţii adverse care se pot observa în analizele dumneavoastră de sânge sau de urină:

  • scădere severă a numărului de celule albe
  • un număr mai mic de celule roşii (anemie hemolitică)
  • cristale în urină.

Daca prezentati reactii adverse

^Spuneţi-i medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă oricare dintre reacţiile adverse devine severă sau îngrijorătoare sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect.

Cum se păstrează Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

A nu se utiliza Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo după data de expirare înscrisă pe cutie, după „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină şi umiditate.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo

  • Substanţele active sunt amoxicilina trihidrat şi clavulanatul de potasiu.

Fiecare comprimat filmat conţine amoxicilină 500 mg sub formă de amoxicilină trihidrat şi acid clavulanic 125 mg sub formă de clavulanat de potasiu. Fiecare comprimat filmat conţine amoxicilină 875 mg sub formă de amoxicilină trihidrat şi acid clavulanic 125 mg sub formă de clavulanat de potasiu.

  • Celelalte componente sunt:

Nucleu: celuloză microcristalină (E 460), dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu
(E 470b), amidonglicolat de sodiu (tip A).
Film: hipromeloză (E 464), macrogol 400, dioxid de titan (E 171).

Cum arată Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo şi conţinutul ambalajului

Comprimate filmate.

Comprimatele de Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo 500 mg/125 mg sunt ovale, de culoare albă, inscripţionate cu « A » pe o faţă şi cu « 64 » pe cealaltă faţă.

Comprimatele de Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo 875 mg/125 mg sunt de forma unei capsule, de culoare albă, inscripţionate cu « A » pe o faţă şi cu o linie mediană între « 6 » şi « 5 » pe cealaltă faţă. Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de divizare în doze egale.

Comprimatele de Amoxicilină/Acid clavulanic Aurobindo sunt disponibile în cutii cu blistere din Al/Al (poliamidă/aluminiu/PVC-folie de aluminiu) a câte 4/5/6/7/8/10/12/14/15/16/20/21/24/25/30/35/40/50/100/500 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Aurobindo Pharma Limited
Ares, Odyssey Business Park
West End Road
South Ruislip HA4 6QD
Marea Britanie

Producătorul
Milpharm Limited
Ares, Odyssey Business Park
West End Road
South Ruislip HA4 6QD
Marea Britanie
APL Swift Services (Malta) Limited
HF26, Hal Far Industrial Estate
Hal Far, Birzebbugia, BBG 3000, Malta

Acest prospect a fost aprobat în Martie 2013

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal