Kinga Sebestyen, sportul cu care înlocuieşte Kangoo Jumps, în vacanţă- GALERIE FOTO

Pe lângă Kangoo Jumps, Kinga Sebestyen practică un alt sport care o ajută să aibă un corp perfect, la 44 de ani.
  • Publicat:

La vârsta de 44 de ani, Kinga Sebestyen este o sursă de inspiraţie pentru multe femei. Respectă un stil de viaţă sănătos şi are o siluetă impecabilă, pe care o întreţine cu ajutorul sportului. Mai exact, de aproape 20 de ani practică Kangoo Jumps, sport pe care l-a făcut celebru în România şi în alte ţări din Europa, urmând programul Fat Burning, inventat chiar de ea. În felul acesta, reuşeşte să obţină un corp lipsit de celulită, cu un abdomen plat şi pătreţele şi coapse şi posterior bine tonifiate.

Când se află în vacanţă în destinaţii calde sau locuieşte în Spania, celebra antrenoare înlocuieşte clasicul antrenament cu un alt sport pe care îl practică nu de foarte mult timp. Este vorba de SUP, prescurtarea de la Stand Up Paddle, sport care presupune statul în picioare pe o placă deasupra apei, în timp ce vâsleşti. În tot acest timp, trebuie să-ţi menţii echilibrul, lucru care ajută la lucrarea tuturor grupelor de muşchi, tonifierea corpului, relaxarea şi deconectarea de problemele de zi cu zi. Poate fi practicat pe orice tip de apă, fie că este vorba de mare, lac, râu sau piscină, câtă vreme valurile nu sunt puternice.

Cel puţin o săptămână pe lună, Kinga Sebestyen locuieşte în Alicante, Spania, acolo unde se află şi sediul principal al companiei sale, iar ori de câte ori are timp liber, profită de această ocazie pentru a alerga pe promenadă cu ghetele rebound în picioare sau pentru a face SUP pe apa Mării Mediterane.

„Practic SUP de jumătate de an. Este o relaxare pentru mine, o deconectare maximă. Stau chiar şi 2-3 ore pe apă. Când nu am des antrenamente pe ghete de 3-4 ori pe săptămână, mă antrenez pe paddle. Îmi lucrează toată musculatura, braţele, spatele, picioarele, pentru că îmi menţin tot timpul echilibrul din abdomen, ca şi la Kangoo Jumps. În plus, respir şi aer curat, aerul sărat al mării, care îmi face foarte bine la corzile vocale în această perioadă când sunt nevoită să ţin pauză vocală cinci ore pe zi”, spune Kinga Sebestyen.

Kinga Sebestyen are o înălţime de 1,70 metri şi 53 de kilograme, iar asta datorită orelor intense de antrenament. Face sport în fiecare zi şi ajută şi alte femei să obţină o siluetă de invidiat, să se menţină în formă şi să ducă o viaţă mai sănătoasă. Fiica ei, Sugarka, a reuşit să slăbească peste 60 de kilograme în urma programului Fat Burning impus de mama sa.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân