Sexul în cazul bolilor cardiovasculare

Sexul şi sexualitatea fiecărui individ depinde de starea emoţională, de psihic, dar şi de dispoziţia fizică – de afecţiunile fizice.
  • Publicat:
Sexul în cazul bolilor cardiovasculare

Sexul şi sexualitatea fiecărui individ depinde de starea emoţională, de psihic, dar şi de dispoziţia fizică – de afecţiunile fizice.

Boli precum cele care afectează inima pot avea un impact net negativ asupra actului sexual, dar şi viceversa – sexul are capacitatea de a înrăutăţi o afecţiune fizică dacă  coordonatele externe şi interne nu sunt ţinute sub control.

Sexul şi bolile cardiovasculare

În primul rând, profesor doctor Vasile Niţescu antenţionează, în lucrarea sa “Sexologie clinică”, că actul sexual poate creşte ritmul cardiac la 100 – 150 bătăi/ minut, tensiunea arterială (maxima cu 2-3 mm, iar minima cu 10-20 mm) sau poate determina apariţia unor decompensări grave.

Dacă bolnavul prezintă insuficienţă respiratorie, decompensare accentuată sau a suferit unul sau mai multe infarcte, relaţia dintre “el şi sex” prezintă şi mai multe dificultăţi.

Recomandări

1. Dacă în timpul desfăşurării coitului sau după coit se resimt “dureri precordiale sau toracice anterioare, transpiraţii profuze, stări de slăbiciune, paliditate intensă sau coloraţie palid-cenuşie, hipotensiune, tegumente umede şi reci, cianoză periferică sau puls slab perceptibil, se impune urgent repausul, anunţarea unui serviciu medical de urgenţă” sau, cel puţin, anunţarea medicului sub a cărui îngrijire directă se află bolnavul.

2.  În cazul unei boli coronariană sau sub prezenţa HTA, bărbatul trebuie “să reducă toate cauzele obositoare ale actului sexual, punând accent pe mângâieri, cunilingus şi realizarea unui coit rapid în momentul obţinerii erecţiei”.

3. “Durata actului sexual nu trebuie să depăşească 20 de minute atunci când starea bolnavului este foarte bună şi în niciun caz mai mult de 10 minute când boala este manifestă”.

4. Tensiunea erogenă maximală, a felaţiei, a acţiunii masturbaţiei şi a coitului propriu-zis trebuie redusă.

5. Până la 50 de ani, frecvenţa actelor sexuale ar trebui să nu depăşească 2 pe săptămână.

6. Dacă se administrează antidepresive, tranchilizante, sedative, antiaxioase sau aticulceroase, este recomandat să nu se forţeze actul sexual.

7. Nu se folosesc afrodisiace, tonice sexuale sau excitante fără aviz medical – “acestea pot agrava starea precară existentă sau poate determina accidente grave. Tratamentul medical trebuie să ţină cont de contraindicaţia de asociere”.

În cazul în care este administrată nitroglicerină, trebuie evitate excitantele puternice.

8. Partenerii au responsabilitatea să supravegheze starea celui care suferă de o boală cardiovasculară şi să îl menajeze pe cât posibil.

9. După un accident coronarian, este recomandată reînceperea vieţii sexuale la 6 săptămâni şi este de preferat ca primul contact să fie unul oral, cunilingus sau stimulare manuală – “inima este stimulată mai puţin”.

10. În situaţii de stres, de tensiune sau în prezenţa unor dureri anghinoase, actul sexual nu este recomandat.

Citeşte şi: Nu amesteca alcoolul cu energizante! Rişti confruntarea cu bolile cardiovasculare!

Cum vor ajunge cardiacii să îşi cultive propriile vase coronariene

Singuratatea creste presiunea arteriala
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân