Şantajul emoţional şi usturimile din timpul actului sexual

Una dintre cititoarele noastre se confruntă cu usturimi în timpul actului sexual, iar alta nu se poate rupe de o relaţie care nu o mai mulţumeşte, dar care durează de 8 luni. Oana le ajută cu sfaturi.
Şantajul emoţional şi usturimile din timpul actului sexual

Una dintre cititoarele noastre se confruntă cu usturimi în timpul actului sexual, iar alta nu se poate rupe de o relaţie care nu o mai mulţumeşte, dar care durează de 8 luni. Oana le ajută cu sfaturi.

Usturimi în timpul actului sexual

„Aş vrea să vă întreb, ultima oară când am făcut dragoste cu prietenul meu am folosit prezervativul, dar la un moment dat, am simţit o usturime puternică. După terminarea actului sexual eram foarte inflamată în zona vaginului, m-am speriat foarte tare. M-am dus la baie, m-am spălat şi după aceea m-am dat cu Clotrimazol. Apoi s-a calmat zona.

Cu o lună în urmă, am fost la ginecolog. Mi-au detectat nişte colibacili parcă, dar negativi. Am făcut şi o ecografie pentru că mă durea foarte tare când mă apăsa medicul în zona ovarelor. Am avut un ovar inflamat şi o rană pe colul uterin.

Mi s-au prescris Aflamil şi Doxiciclină. Mi-a mai spus să folosesc şi nişte ovule, însă nu am stat bine financiar şi nu mi-am mai luat. Aş vrea să ştiu dacă s-ar putea să nu suport lubrifianţii sau latexul, mă gândesc că din cauza prezervativului a apărut această inflamaţie.”

Infecţia cu colibacilii gram negativi nu trebuie neglijată, trebuie să urmezi tratamentul local cu ovulele recomandate de medic pentru că infecţia de la nivelul colului nu va trece de la sine, din contră se poate agrava. Mai mult, leziunea respectivă este o poartă de intrare pentru alte microorganisme.

Când simţi că s-a terminat

„Am 16 ani şi am un iubit de 8 luni. În ultima vreme, mă simt însă ciudat şi neîmpăcată cu mine însămi. În ultimele săptămâni, am început să simt cum îmi pierd atracţia pentru el încetul cu încetul…

Problema e că eu mă simt într-un fel ataşată emoţional de el şi de fiecare dată când ne-am despărţit nu am rezistat să stau mai mult de 2 zile fără el. Trebuie să menţionez că ne-am despărţit de 4 ori până acum şi de fiecare dată m-a făcut să mă simt mizerabil după despărţire.

Simt că într-un fel mă şantajează emoţional şi nu ştiu ce să fac pentru că nu mă mai atrage nici fizic, nici moral. Ce e de făcut? Mă simt mizerabil şi nefericită. Nu ştiu cum să mă despart fără să-l rănesc. Am încercat tot felul de schimbări la el, dar nici una nu a funcţionat!”

Ar fi extrem de util să discuţi cu un psiholog. Fă-ţi o programare şi valorifică la maxim timpul cu acesta pentru a-ţi elucida de unde pornesc problemele şi de ce te ancorezi încă de o relaţie care este evident că nu e una de viitor şi nu îţi aduce satisfacţie.

Citeşte mai multe în ediţia tipărită a revistei Ce se întâmplă, Doctore?

Citeşte şI: Probleme in sfera genitala: pilulele, menstruatia si secretiile

Ce este sindromul vulvei care ustura?

Nu confundati cistita cu vaginita!