Nu amesteca alcoolul cu energizante! Rişti confruntarea cu bolile cardiovasculare!

Obicei foarte des întâlnit mai ales printre tineri, combinaţia dintre alcool şi băuturi energizante s-a dovedit a fi extrem de periculoasă pe termen lung, susţin cercetătorii britanici.
Nu amesteca alcoolul cu energizante! Rişti confruntarea cu bolile cardiovasculare!

Obicei foarte des întâlnit mai ales printre tineri, combinaţia dintre alcool şi băuturi energizante s-a dovedit a fi extrem de periculoasă pe termen lung, susţin cercetătorii britanici.

O astfel de teorie medicală mi-a fost confirmată nu demult de către medicul cardiolog Adnan Dawood de la Spitalul Universitar Bucureşti care a menţionat că numărul celor care ajung la “Urgenţe” cu afecţiuni la nivelul inimii din cauza alcoolului şi a băuturilor energizante – noaptea, direct din cluburi – a crescut îngrijorător.

Băuturile energizante, sub impactul alcoolului, cresc riscul palpitaţiilor şi perturbă starea de somn, revin cercetătorii. Băuturile cu un nivel mare de cofeină, consumate de milioane de oameni din întreaga lume pentru a-i ajuta să reziste cât mai mult stării de oboseală, provoacă o serie de probleme de sănătate.

Consumatorii sunt de 6 ori mai susceptibili să sufere palpitaţii decât cei care beau alcoolul simplu sau cu o băutură răcoritoare normală. Tot ei au de 4 ori mai multe şanse să se confrunte cu dificultăţi de somn, tremor, iritabilitate şi explozii scurte de energie, urmate de epuizare.

Studiul s-a desfăşurat cu ajutorul a peste 400 de femei şi bărbaţi, cu vârsta între 18 şi 35 de ani. În plus, subiecţii au fost chestionaţi referitor la sănătatea fizică şi mentală şi cât de des pierd controlul asupra propriei persoane.

Rezultatele au arătat că băuturile energizante anulează unele dintre efectele sedative ale alcoolului, ţinându-te mai treaz şi mai lucid (fără vorbire neclară sau neîndemânare), dar toate astea cu un cost mare.

Unul dintre coordonatorii studiului, doctor Amy Peacock, a declarat: “Ei au manifestat, de asemenea, riscuri mai mari privind experimentarea unor efecte secundare precum suprastimularea (palpitaţii, accelerarea discursului, dificultăţi în somn, agitaţie, tremor, iritabilitate, tensiune).

Alarmant este faptul că asocierea tuturor efectelor duc la afecţiuni medicale ale inimii şi ale sistmului circulator: creşterea tensiunii arteriale, coagularea sângelui şi, astfel, creşterea riscurilor atacurilor de cord şi a accidentelor vasculare cerebrale.

Citeşte şi: Grupa sanguină influenţează de boli cardiovasculare

Simptomele atacului de cord, diferite în cazul femeilor

Circa 40% dintre români au hipertensiune, însă doar 3 din 7 sunt trataţi corect

Sursă: DailyMail

Bianca Dragomir
Bianca Dragomir

Mă întreb uşor retoric: există oare ceva mai dificil decât să scrii despre tine? Da, există! Să scrii despre tine şi apoi să prezinţi cele trei fraze timide şi alambicate celorlalţi care, pe deasupra, sunt cititorii tăi. E ca şi cum ai pleda nevinovat în faţa instanţei de judecată ... citește mai mult

Cel mai nou articol Video:
Îmbunătățirea vieții sexuale prin sport. Cum ne ajută exercițiile kegel?