Dai snooze dimineața, pierzi cel mai bun moment pentru sex. Care sunt momentele ideale pentru o partidă de amor

  • Publicat:
Dai snooze dimineața, pierzi cel mai bun moment pentru sex. Care sunt momentele ideale pentru o partidă de amor

Momentul preferat de majoritatea cuplurilor pentru sex e dimineața, potrivit unui sondaj recent. Nici nu e de mirare, corpul este odihnit și plin de energie, ceea ce contribuie la o experiență mai intensă și mai plăcută.

Momentele ideale pentru sex

Un sondaj realizat de o companie farmaceutică britanică pe 2000 de participanți a scos la iveală faptul că majoritatea cuplurilor fac sex dimineața. În mod specific, duminica la ora 9.00.

Cele mai populare momente pentru sex, în afara dimineților de duminică, potrivit sondajului, sunt:

  • Sâmbătă: ora 22:30
  • Sâmbătă: ora 23:30
  • Vineri: ora 20:30
  • Sâmbătă: ora 10:30
  • Sâmbătă: ora 11:30
  • Vineri: ora 22:30
  • Sâmbătă: ora 23:15
  • Sâmbătă: ora 21:30
  • Duminică: ora 21:30

Sondajul a mai arătat si faptul că cele mai populare activități premergătoare sexului au fost mesele romantice, vizionarea de filme/emisiuni TV, discuțiile intime cu partenerii, etc.

Citește și: Sexul de dimineaţă, mai eficient decât cafeaua

De ce e bine să faci sex dimineața

Dimineața este momentul ideal pentru sex deoarece nivelurile de hormoni (estrogenul și testosteronul) sunt la cote maxime, influențând dorința și performanța sexuală. 

Sexul dimineața are efecte benefice asupra sistemului imunitar și asupra creierului și poate contribui la aspectul fresh al pielii. 

Bărbații rezistă mai mult dimineața, fapt dovedit

Nivelurile mari de testosteron stimulează libidoul bărbaților și îmbunătățesc funcția sexuală, conform unui studiu din 2007. De asemenea, o revizuire mai veche, din anul 2000, a scos la iveală că nivelurile mai mari de testosteron se traduc într-o erecție mai puternică.

Citește și: De ce preferă bărbații sexul de dimineața?

Sexul este și o formă de mișcare

Potrivit unei cercetări efectuate la Harvard Medical School, în timpul actului sexual sunt arse aproximativ 5 calorii pe minut, echivalentul unei plimbări ușoare. Așadar, o partidă matinală de sex de 15 minute te-ar putea ajuta să arzi cel puțin 75 de calorii.

Citește și: De ce să faci sex dimineața? Ești mai relaxată, arzi mai multe calorii

Este benefic și pentru sănătatea funcțiilor cognitive

Mai multe studii au demonstrat că sexul matinal declanșează eliberarea unei combinații de neurotransmițători și hormoni, în special dopamină. Acest mix de substanțe chimice are potențialul de a îmbuntăți funcțiile cognitive.

Mai mult, activitatea sexuală poate fi o modalitate plăcută de a-ți menține mintea activă și de a-ți dezvolta imaginația, susțin specialiștii.

FOTO: Shutterstock | SURSA: MindBodyGreen

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Salată cu ciuperci și Mușchi File și paste cu Jambon de Curcan