Terapia de cuplu: eficientă atunci când apar conflicte

Terapia de cuplu este foarte importantă pentru redresarea cuplului, atunci când apar conflicte.
  • Publicat:
Terapia de cuplu: eficientă atunci când apar conflicte

Terapia de cuplu nu este prima opțiune atunci câna apar dificultăți în cuplu. Multe cupluri consideră că ar trebui să poată găsi rezolvarea, fără a fi nevoie de ajutor din exterior. Alte cupluri, însă, trec prin vinovăția și rușinea faptului că se regăsesc în poziția de a avea nevoie de terapie. Preconcepțiile sunt multe, dar un lucru este cert: a apela la specialist, mai ales atunci când vine vorba despre relația de cuplu este un pas extrem de dificil. Iată ce trebuie să știi despre terapia de cuplu:

A vedea lucrurile diferit, a exista conflicte și divergențe este normal într-un cuplu. Nu există relații în care să domnească armonia de dimineața până seara. Tocmai pentru că suntem persoane diferite, cu un istoric de viață diferit. Mai ales când se acumlează stres, frustrări, apar reproșurile, conflictele, certurile. Atunci când apar problemele de comunicare, când ai impresia că celălalt nu-ți înțelege punctul de vedere, că realitatea este cum o vezi tu, nu cum o vede el, pot apărea și primele gânduri de înstrăinare, fie că e vorba de a te retrage în tine, fie că simți nevoia să pleci. Mai întâi din acea discuție, apoi de acasă și, uneori, chiar din relație.

Însă, până la aceste soluții dramatice, uneori fără cale de întoarcere, care provoacă și ele frustrări și dezamăgiri partenerului, poate ar trebui să te gândești să apelați la terapia de cuplu ce poate remedia problemele dintre voi.

 

Cum este cu adevărat terapia de cuplu

Dacă vrei să cauți vinovatul din relație, în primul rând aceasta nu e o modalitate constructivă de a continua relația, și, în al doilea rând, nu vei afla răspunsul la terapia de cuplu. Aici nu primești verdicte, ci este locul în care mergi pentru a învăța cum să fii un partener mai bun. Nu este vorba de a da vina pe cineva, de a găsi o prpblemă sau de a critica. Este despre a învăța care sunt nevoile partenerului tău, care sunt dorințele lui și cum le poți armoniza cu ale tale.

“Terapia de cuplu poate fi percepută precum o unealtă care te ajuta să înveți și să exersezi atribuțiile care-ți vor fi de folos să dobândești o relație mai bună cu partenerul tău. Terapeuții de cuplu lucrează, de asemenea, la eliminarea ideii conform căreia a fi în conflict este ceva rău. Terapeutul tău își poate da seama unde experimentezi obstacole în abordarea conflictului și cum îi faci. De asemenea, îți poate evalua încercările de redresare/ aplanare după izbucnirea unui conflict”, scrie Dr. Dana McNeil terapeut de cuplu la Institutul Gottman.

Primul capitol: Să ne spunem povestea

Terapeuții instruiți în Metoda Gottman efectuează o evaluare structurată și aprofundată a cuplurilor cu care lucrează. Prima sesiune presupune întâlnirea cu terapeutul și prezentarea relației de cuplu, așa cum este percepută de tine. Vei vorbi despre o serie de lucruri precum felul în care ți-ai întâlnit partenerul, amintirile despre întâlniri, experiențele despre momentul în care ați devenit părinți (dacă este cazul) și fiecare dintre realitățile tale subiective despre dificultățile și succesele pe care le-ai experimentat în cuplu. Ulterior, terapeutul va începe să înțeleagă alături de tine și partenerul tău călătoria pe care ați făcut-o împreună înainte de a alege să veniți la terapie.

Ședințe împreună și ședințe separat

Fiecare dintre cei doi parteneri va avea o sesiune individuală cu terapeutul fără ca celălalt partener să fie prezent. Scopul acestei sesiuni nu este acela de a păstra secrete față de iubit/ iubită, ci de a oferi fiecăruia un spațiu sigur în care să nu te cenzurezi pentru a nu-l răni pe partener. Practic, fiecare partener are șansa de a se „ventila” și de a-și vărsa toate frustrările, așa cum sunt ele, fără să-i fie teamă că partenerul îl aude și ar putea reacționa negativ.

Specialiștii consideră că e nevoie să existe un timp și spațiu destinate special pentru a vorbi cu terapeutul unul la unu, astfel încât să îți poți împărtăși grijile și speranțele față de relație și de modalitatea în care simți că funcționează (sau nu) terapia, pentru voi doi. Acesta este, de asemenea, un moment pentru ca tu să îți poți construi propria relație cu terapeutul, astfel încât să te simți în siguranță și să ai încredere că vei fi înțeles.

Planul de evaluare și tratamentul

În metoda Gottman pentru terapia de cuplu, în cea de-a patra sesiune vei merge alături de partenerul tău, iar terapeutul vă va prezenta evaluarea punctelor forte (deoarece toate cuplurile le au). Această evaluare nu este menită să vă facă să vă simțiți rușinați sau îngrijorați cu privire la starea relației voastre. Sesiunea de evaluare a relației este o modalitate de a permite terapeutului să-și prezinte planul de tratament sau foaia de parcurs despre obiectivele pe care le-a gândit pentru voi. Un plan de tratament va avea pași măsurabili la care vă puteți raporta în timp ce învățați și implementați noi instrumente și comportamente.

După ce au fost stabilite obiectivele și „planul de tratament”, menținerea este extrem de importantă. Va fi nevoie de muncă și de comunicare, însă cu ajutorul unui terapeut bine pregătit și cu multă determinare, cu siguranță veți ieși învingători și mai îndrăgostiți ca niciodată din sesiunile de terapie, dacă într-adevăr vă doriți amândoi aceste lucruri!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Salată cu ciuperci și Mușchi File și paste cu Jambon de Curcan