Codul bunelor maniere…în pat

Suntem bombardaţi de mici cu tot felul de "fă asta şi nu ailaltă" în viaţa socială - învăţăm furculiţe pe mărimi şi întrebuinţări, încercăm să stăpânim arta vorbitului frumos şi politicos, ne îmbrăcăm aşa cum o cere situaţia, ne comportăm ca la carte sau ca la gura mamei. Şi viaţa profesională ne este presărată cu reguli de bun simţ. De ce nu ne-am gândi la nişte bune maniere şi pentru importanta viaţă sexuală?
Codul bunelor maniere…în pat

Suntem bombardaţi de mici cu tot felul de „fă asta şi nu ailaltă” în viaţa socială – învăţăm furculiţe pe mărimi şi întrebuinţări, încercăm să stăpânim arta vorbitului frumos şi politicos, ne îmbrăcăm aşa cum o cere situaţia, ne comportăm ca la carte sau ca la gura mamei.

Şi viaţa profesională ne este presărată cu reguli de bun simţ. De ce nu ne-am gândi la nişte bune maniere şi pentru importanta viaţă sexuală?


În mare, ştim ca toţii ce se face şi ce nu în acest delicat capitol al vieţii noastre. Dar nu strică niciodată să trecem lucrurile în revistă – chiar la propriu de această dată – şi să ne asigurăm că nu călcăm strâmb, pe lângă drumul bunelor maniere.

Mai ales că domeniul acesta al vieţii intime se face frumos atât de greu şi ţăndări – într-o clipită. Aşadar, luaţi notiţe, înşirăm 7 dintre bunele maniere în dormitor.

Discreţia este regină – nu, nimănui nu-i pică bine să audă despre laude privind numărul de parteneri din trecut, despre referinţe la cunoştinţe comune dintre aşternuturi, despre performanţele sexuale ale unor relativ străini, despre mărimi şi comparaţii avantajoase sau nu. Desigur, nu descurajăm sinceritatea pe teme sexuale, doar atragem atenţia că subiectul este extrem de sensibil şi trebuie abordat cu multă atenţie, mai ales la debut de relaţie.

Prezervativul se foloseşte mereu la primele întâlniri – să nu auzim despre „dar e mai bine fără”, „omul pare ok, nu cred că iau ceva” şi altele. Bunele maniere, bunul simţ şi grija pentru sănătate ne îndeamnă să apelăm la această modalitate de protecţie până ce relaţia se lămureşte şi încrederea se întăreşte. (Da, şi până ce sunt gata analizele).

Exclusivitatea e sfântă – într-o relaţie stabilă, în care cei doi au căzut de acord că îşi sunt fideli, orice încălcare a înţelegerii ar trebui anunţată de la stadiu de gând. Dar, cum rareori se întâmplă asta, ar trebui anunţată măcar după „abatere”, pentru discuţii şi decizii. Sub nicio formă nu trebuie ţinută secretă o aventură neprotejată, pentru că riscurile sunt enorme.

Sinceritatea contează – mai mult decât mărimea, să fie clar. Că aproape fiecare femeie activă sexual a mimat măcar o dată în viaţă un orgasm, nu mai este niciun secret pentru nimeni. Dar că enorm de multe fac extrem de des acest lucru, fără să îl anunţe şi pe cel direct vizat, este trist. Dacă satisfacerea sexuală nu este chiar la nivelul pe care îl visezi, atunci este momentul unei discuţii cu cărţile pe masă.

Prietenul prietenului este interzis – s-au scris nenumărate cântece pe tema pasiunilor arzătoare pentru cel mai bun prieten al partenerului, şi majoritatea melodiilor sună chiar foarte bine, dar lucrurile nu ar trebui să depăşească stadiul de hit. O regulă nescrisă – până acum, când o publicăm noi în revistă – ne sfătuieşte să nu ne alegem viitori parteneri din fostul cerc de amici ai cuplului. Perfect de acord!

Trecutul rămâne îngropat – sexul ocazional cu un fost partener intră lejer în top 3 păcate de cuplu. Pe lângă faptul că nu este drept faţă de actuala jumătate, trăitul în trecut este şi periculos pentru cel care pendulează între azi şi ieri.

Îndrumările şi nemulţumirile se spun – o relaţie intimă mulţumitoare este greu de întreţinut, iar dacă lipseşte comunicarea, atunci devine de-a dreptul imposibilă. Preferinţele sexuale şi eventualele lucruri care lasă de dorit în pat se transmit cât mai clar, zero teamă, zero jenă.