5 sfaturi pentru o relație sănătoasă!

O relație sănătoasă este acea relație în care există afecțiune și respect!
  • Publicat:
5 sfaturi pentru o relație sănătoasă!

Pentru o relație sănătoasă e nevoie de o viziune corectă asupra relației. Cercetările au identificat mai mulți factori cheie pentru ca iubirea și pasiunea să dureze cât mai mult, dintre care mulți au legătură cu mentalitatea pe care o avem vis-a-vis de relație.


Când m-am referit la viziunea corectă asupra relației, m-am gândit la cum îți privești partenerul. Dacă crezi că acesta este dator să te iubească necondiționat, îl confunzi cu părintele. Ori, niciun adult nu poate iubi un alt adult necondiționat. Asta ar trebui să facă părinții, doar că, de multe ori, nici măcar aceștia nu sunt capabili de așa ceva. Dacă crezi că e normal sacrificiul sau ai așteptări nerealiste, nu ai o viziune corectă despre o relație sănătoasă. Pe această temă putem dezvolta câteva idei care ne vin în ajutor:


Pentru o relație sănătoasă uită de sacrificiu!


Specialiștii spun că sacrificiul nu este dovada iubirii. Auzim adesea că trebuie să punem nevoile partenerului nostru mai presus de ale noastre pentru ca lucrurile să funcționeze. Deși există oarecare adevăr în această idee, este important să reținem că exagerarea poate submina relația.
Când sacrificiul este unilateral (un partener este întotdeauna compromis, în timp ce celălalt nu) și / sau când sacrificiile care se fac sunt foarte mari (până la punctul în care ajungi să renunți la lucruri care sunt extrem de importante pentru tine și neglijezi propriile nevoi), sacrificiul va afecta relația cu partenerul. Da, anumite compromisuri se pot face în relație, dar în niciun caz sacrificiu.

Iubește-ți partenerul așa cum e, nu cum ți-ai dori tu să fie!

Adesea credem că știm ce este mai bine pentru partenerul nostru și uneori nici nu ne dăm seama că, în mod subconștient, uneori chiar și conștient, vrem să-l transformăm pe cel de lângă noi într-o altă persoană. Cu toate acestea, atunci când îi privim pe partenerii noștri ca fiind persoane care au nevoie de „îmbunătățiri” și impunem tot felul de termeni și condiții, ajungem deseori să rănim mai degrabă decât să ajutăm relația. În parte, acest lucru se datorează faptului că încercarea de a forța schimbarea asupra cuiva produce adesea efectul opus celui intenționat.

 

Nu te pierde în relație!


Ideea care spune că „două persoane devin una” sună foarte romantic, dar de fapt nu este deloc sănătoasă. Nu îți poți pierde identitatea, oricât de mult ai iubi. Una este să fii aproape de partenerul tău și alta să renunți la tine pentru relație. E tot un scarificiu ce nu va face bine relației. E foarte important să ai timp și spațiu pentru tine, să-ți urmărești interesele și să-ți continui hobby-urile, să ai prietenii tăi proprii și să ai o oarecare independență.

Pierderea sinelui într-o relație este de fapt un motiv obișnuit pentru care mulți oameni ajung să înșele – nu pentru că relația în sine este șubredă, ci mai degrabă pentru că se află într-o continuă căutare a sinelui, pierzându-se în relație. Este sănătos să mai plecați separați. să lași să se clădească dorul. A-ți fi dor de partenerul tău din când în când contribuie la o relație sănătoasă. Acesta este motivul pentru care unele studii au constatat că relațiile la distanță au adesea legături mai puternice în comparație cu relațiile în care partenerii sunt lipiți unul de altul.

 

Abordează cu tact conflictele!


Ideea conform căreia cu cât te cerți mai puțin cu partenerul, cu atât mai bine este o idee falsă și care nu corespunde unei relații sănătoase. Într-o relație sănătoasă e important să îți spui punctual de vedere, să te lupți pentru drepturile și nevoile tale, dar să o faci fără reproșuri, ci într-un mod constructiv. Oamenii care cred că un conflict este întotdeauna un semn rău sunt de fapt mai puțin fericiți în relațiile lor, parțial din cauzaă că evitând conflictul, nu se ocupă niciodată de problemele reale – și acele probleme continuă să se amplifice până când dau naștere unor situații nerezolvabile. Tratând lucrurile mici pe măsură ce apar și având unele neînțelegeri minore, putem preveni ca problemele să ajungă în situații extreme.

Aveți încredere unul în altul!


Toată lumea are zile proaste care distrug starea de spirit și scad stima de sine. Fii alături de partenerul tău atunci când are zile mai proaste, mai degrabă decât să-l judeci. Arată că îți pasă. Nu este atât de dificil, iar celălalt se va simți mult mai bine.Acordă atenție dorințelor și nevoilor partenerului tău.

Este extrem de important să înțelegi că partenerul tău nu este proprietatea ta. Respectă-i dorințele, chiar dacă sunt diferite de ale tale. Asta este crucial!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân