3 semne clare care îţi arată că el e alesul inimii tale

  • Publicat:
3 semne clare care îţi arată că el e alesul inimii tale
Sursa foto: pexels

Căutarea poate dura ani de zile, însă merită întotdeauna! Brightside vine azi cu câteva indicii care îți vor arăta și ție dacă omul de alături este și alesul inimii tale! 

3 semne clare că ești deja cu persoana cu care te vei căsători

Totul decurge natural alături de el și într-o continuă stare de bine

Hai să facem un exercițiu de imaginație! Vizualizează-te în viitor. În mai multe ipostaze. Acasă, la serviciu, în vizită la ai tăi, în vacanțe. E și el lângă tine? Dacă răspunsul este unul pozitiv, înseamnă că sunteți pe drum cel bun!

Dacă, în schimb, ești indecisă, te întrebi frecvent cum ar fi fost dacă te-ai fi văzut și cu altcineva, poate mai bun ca el, mai romantic sau mai atent, acesta este un semn important și face bine să nu îl ignori. Și să îți reevaluezi poziția în relația curentă.

Citește și: De ce se schimbă „totul” după căsătorie?

Vă gestionați conflictele și situațiile problematice din relație într-o manieră sănătoasă

Poate cel mai important lucru și care îți poate confirma că el este alesul este faptul că puteți discuta pe un ton decent chiar și-n cele mai aprige momente. Că știți să vă gestionați sănătos diferențele de opinie, tensiunile sau conflictele din relație.

Dacă sunteți deschiși în a vă asculta reciproc și a lucra împreună la rezolvarea problemelor, ei bine, asta înseamnă că aveți o relație matură. Ce se poate transforma într-o căsnicie de succes!

În caz contrar însă, dacă unul dintre voi are tendința repetitivă de a deveni defensiv, agresiv și de a menține o atmosfera tensionată chiar și după o ceartă nesemnificativă, e timpul să te gândești mai bine dacă vrei să treci la următorul nivel. Comunicarea și concesiile sunt cheia! Nu dorința de a avea mereu dreptate.

Citește și: 7 semne că ai o relație cu un bărbat imatur. Nu mai visa la căsătorie, alături de un astfel de bărbat nu ai niciun viitor

Ați pus deja problema căsătoriei pe masă

Iubirea și căsătoria sunt două lucrurile complet diferite, avertizează specialiștii în relațiile de cuplu. Dragostea este un sentiment pur, însă mariajul este un contract cu multe „obligații”.

Ai decis împreună cu partenerul tău să vă luați o casă împreună? Îți dorești copii, dar el nu? Vreți statornicie și joburi stabile sau un stil de viață activ, cu multe vacanțe și escapade în doi? Totul e atât de important atunci când alegi să faci acest pas. Și totul trebuie stabilit în prealabil.

Dacă va doriți aceleași lucruri, atunci mariajul nu va fi decât o altă cărămidă la temelia viitorului vostru deja promițător. Însă, dacă nu vă doriți aceleași lucruri, cel mai bine ar fi să o luați pe drumuri separate. Oricum o veți lua mai devreme sau mai târziu! Va fi doar o chestiune de timp.

Citește și: Cele 7 etape ale unei căsnicii: dacă partenerii ar ști să le gestioneze corect, 80% din divorțuri nu ar exista

Surse: Self, Very Well Mind, BrightSide

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being